Sufletul din oglindă

[alexia]

                 Cum să nu plâng? Cum să nu mă doară dorul de tine? - Mai ştii când mă tineai în braţe şi îţi treceai degetele prin părul meu? Nu mi-ai spus nimic atunci, şi totuşi, am ştiut că mă iubeşti cum nu ai mai iubit... Nu ai spus nimic, dar în mângâierile tale ai pus totul... Nu ai spus nimic, dar sufletul mi se desface in fâşii tânjind după tine... De ce nu ai luat cu tine clipa aia, de ce nu ai plecat cu tot cu amintiri? Proscrisă sunt - în linişte asta rece şi goală mă agăţ de o secundă. Mi-ai luat tot sau nu mi-ai luat nimic?

[alexia]

           Tin tremurand un pix in mana...As vrea sa scriu o scrisoare-am atat de multe de spus...Am obosit sa aranjez cuvintele frumos, asa, intr-o forma care sa arate ce simt. Totusi, ma staduiesc in continuare. Caut, prin mine, si daca as putea, as pune pe coala alba sufletu-mi intreg, sa-l vezi cu ochii larg deschisi...Hmmm, cat de mult ma straduiesc! Incerc sa-ti spun din nou acelasi lucru, oare pentru a cata oara? Oare pana cand?
            Las pixul din mana...E tarziu, nu sa spun, ci sa o iau de la capat...

[darky]

    Nu mai am nimic... totul s-a destramat... cred ca am reusit sa sufoc cu dragostea mea tot ce aveam mai de pret... nu stiu... poate ne-am sufocat unul pe celalalt... UNDE ESTI???

    Ai plecat... ai plecat in trecutul tau si nu mai vrei sa vii inapoi... de ce???

[sunshine]

De ce dragostea ucide? Cum sa mai iubim daca iubirea noastra sufoca sufletele inspaimantate de fericirea de a fi iubite pur si neconditionat?

 Ma uit in sufletul meu si  nu mai vad golul din trecut. A fost acoperit cu intunericul  suferintei, al neincrederii si nevisarii. Cum sa mai las iubirea sa-mi mangaie fiinta ingenunchiata si alungata ? Am strans atata iubire intr-o viata si am oferit-o fara sa cer nimic in schimb. Am primit o suferinta mai acuta decat lipsa dragostei ce o aveam bine cuibarita de ani si ani . Am urlat dupa iubire, dupa mangaiere , dupa dulcele sarut si si linul TE IUBESC...............credeam ca doare lipsa lor.........nu...sa le simti apoi sa le pierzi intr-o clipa ..........asta este durerea sfasietoare , nu lipsa lor. Mi-as dori sa traiesc in trecut , pe cand nu stiam ce inseamna sa fiu iubita , visam si simteam in fiecare zi ce as fi vrut sa simt cand voi fi iubita. Acum vreau sa uit sa visez , sa uit sa simt, sa uit ca exista iubire.
 Am ramas cu aceeasi iubire imensa ce am daruit-o si mi-a fost aruncata si nimeni nu o mai vrea.
Este adevarat, dragostea sufoca sufletele !

[darky]

          A fost frumos... Ba nu... nu a fost frumos... inca nu s-a inventat cuvantul care sa spuna cat de bine mi-a fost, si s-a terminat totul inainte ca lumea sa stie cat de frumos a fost... tacere.... tacere... atat stii sa faci... sa-ti spun ceva? nu mai spun nimic pentru ca oricum nu mai primesc de mult nici un raspuns! iti place trecutul? de acum poti sa traiesti in el... in momentul in care te vei trezi eu voi fi aici... sau poate nu voi mai fi de gasit... poate dragostea mea pentru tine va dainui in timp.... poate nu va dainui... poate ma voi vindeca de aceasta "boala" grea plecand departe de tine... departe de cea care ai fost odata... nu mai stiu nimic... tot ce stiu este ca TE IUBESC... si ce daca te iubesc? oricum nu mai spui nimic... 

[alexia]

                     Cel mai bun raspuns: "Amintirile au un singur cusur. Ne viziteaza in fiecare zi."

                     Si totusi, nu am spart inca oglinda. Ma mai vad in ea, imi vad sufletul, precum condamnatul la moarte. Fiecarei emotii si fiecarui sentiment le platesc tribut.

[Mr. Pheonix ...]

Hm...........ce frumoasa condamnare umana ...........ce mister intr-o imagine tremuranda palpaind, incet, o lumina a unei sperante ce refuza sa moara .O mana intinsa spre un suflet de ceara , ce se consuma incet ca un jar  de tigara ,un jar aprins dar a carui raceala , transforma totul intr-o noua condamnare umana  ............

[alexia]

                   Mi s-a parut ca te vad si intr-o clipa inima mi-a zvacnit, gata sa-mi iasa din piept... Am vazut umbra, cred ca umbra ta. O urmaresc, se apropie... Oare esti tu? Treci pe sub fereastra mea si... nu ridici privirea. Poate nu esti tu, totusi, umbra pare fi a ta! Ce naiva sunt! Mi-a trecut prin gand ca ti-ar fi dor de mine, dar... Daca nu te intorci, nu-mi poti lasa umbra ta? M-as multumi si cu atat...

[alexia]

             Cum se poate oare, ca lacrima mea sa nu valoreze nimic? Iar ochii acestia cu a caror privire ti-am netezit drumul, cum pot sa-ti para reci si goi? Si de ce aerul e greu de respirat in preajma mea, desi eu il respir iubire? ... Hm, atatea intrebari la care mi-ai raspuns cu numele meu.

[alexia]

                   "Doamne, de ce nu-mi seci izvorul asta de lacrimi? Nu mi-am spalat oare pacatele cu picaturile astea sarate pe care le sterg deja din obisnuinta? Pana cand, Doamne, voi implora cu voce mult prea slaba sa ma auda cineva?"
                    Intr-un final obosesc de atatea intrebari. In loc sa adorm ma gandesc ca eu nu am invatat cum sa te iubesc iar tu nu ai inteles ca sufletul mi se sparge prea repede si prea usor in milioane de cioburi. Si atunci de ce, de ce, Doamne, mi-ai sadit aceasta iubire in inima?
                    Mi-am dorit atat de mult sa-mi fi vorbit iar acum, cand cuvintele ti-au iesit precum o lava incinsa, nu le pot face fata si te implor sa taci, te implor dar ... in zadar: astepti sa plec si capul pentru ca nu e suficient ca am ingenunchiat. Plang de durere desi cu cateva clipe inainte ti-am fost spus ca te iubesc. Cum se face ca iubirea asta a mea nu vindeca, si iarta, si uita, si nu e tot?
                    Imi spui mereu ca eu am gresit. M-am obisnuit deja: imi spun asta singura. Tie nu-ti ramane decat sa ma aprobi.
                    Mi-ai promis durere pentru tot restul vietii, insa blestemandu-ma pe mine, ti-ai legat soarta de a mea dar nu intr-un legamant de iubire. Ce pacat! Daca intr-o zi voi uita sa plang, vei fi acolo sa-mi amintesti...

[alexia]

        Nu ti-am mai scris nimic, de mult timp. Nu am scris nu pentru ca nu mai simt, pentru ca asta fac: simt si atat! Daca inchid ochii, nu mai vad, daca imi astup urechile, nu mai aud, dar cu sufletul ce sa fac? Cu ce sa-l infasor sa nu mai simt? Ce zid sa ridic intre imaginea ta si ceea ce a mai ramas din mine? Iar cu gandurile, pe ele cum as putea sa le desfac, precum un puzzle, in piese mici pe care apoi sa le amestec si astfel sa nu te mai gasesc prin ele?

[viulian]

Ca sa nu mai simti... trebuie sa devii rationala, foarte rationala. Cinica de-a dreptul. Si egoista cat incape. Motto-ul "eu nu simt, eu am opinii." ar trebui sa devina regula! Sau "eu nu fac ce simt, eu aleg intotdeauna bazat pe calcule, care este beneficiul maxim".

Mm ?