hmm...eu cred in destin...adica...lucrurile sunt asa cum trebuie sa fie...
Oare !? ...
daca iti este menit sa te desparti de persoana iubita ..inseamna ca asa trebuie...este spre bine...binele ei..sau binele meu...cam asa gandesc eu...
Si atunci te arunci fara pic de remuscare in bratele homosexualitatii !? ...
totul este spre un bine..
Ma cam indoiesc.
Care bine !? ...
Acela de a avea repulsie fata de sexul opus !?
si daca"el care-i iubeste numai pe ei" si "ea care le iubeste numai pe ele"..inseamna ca asa trebuie...
cred ca m-am repetat de multe ori..dar cam asta este parerea mea 
Homosexualismul a atins in zilele noastre in special in randul tinerilor cote alarmante. Cand un tanar major fustrat in copilarie decide sa fie gay nimeni nu-i reproseaza nimic, poate chiar nici parintii lui, iar el atunci neantanpinand nici un fel de restrictii sau oprelisti care sa-l faca sa se gandeasca mai bine in ceea ce face, ridica cu resemnare din umeri si spune gata eu sunt gay/lesby...
Daca incercam sa urmarim cursul vietii unui homosexual, vom observa ca el si singur isi va da seama ca genul de relatie sau mai modern zis ''mariaj'' cu partenerul lui, nu-i ceea ce isi doreste, dar acum dupa ani de convetuire, relatii si mentalitate homosexuala ce i-a schimbat intregul mers fiziologic/trupesc si psihic, el nu mai are puterea sa faca nimic.., de ce !? ...
Pentru ca intreaga lui indentitate este legata de relatia homosexuala pe care o are, iar intreaga lui fiinta depinde de asta, numai de un singur lucru nu: mintea.
Da, mintea, pentru ca sunt clipe in viata lui, cand un homosexual isi spune singur, asta fara sa incerce el sa dezbata, ori sa ajunga el pana acolo incat sa-si puna intrebarea.., de ce !?
Da, de ce eu !?.., de ce eu sa fiu altfel decat restul, de ce eu sa fiu privit cu alti ochi, de ce eu sa ajung sa fac ce in treaga omenire de la inceputurile ei au condamnat acest lucru, de ce eu sa gust amarul scarbei, de ce eu ce imi doresc nu ma va implini niciodata, de ce eu sunt privit/a de parinti si cunoscuti cu dezgust, de ce eu ca femeie sa nu strang in brate acea fiinta minunata care njmai eu ii pot da viata, de ce eu trebuie sa fiu insamantata artificial ca un animal, de ce eu cand ating pragul varstei a-3-a totul se prabuseste in jurul meu, de ce eu sa ajung sa fiu parasit/a de toti, de ce eu sa ajung ca un obiect stricat si nefolositor lasat la o parte, de ce eu sa plang si sa tanjesc dupa ceva ceva mereu si nu pot avea, de ce eu.., de ce eu !? ...
Mmm.., in aceste intrebari intalnim deznadejdea care e cea mai periculoasa stare sufleteasca in eu-l unei persoane, iar daca cineva anume va incerca ca sa-i raspunda si sa-i aline cumva zbuciumul nelinistii si nu stie cum, atunci mai rau indarjeste sau mai bine zis pune ''jar pe foc'' in interiorul fiintei aceluia unde exista niste intrebari fara raspunsuri...
Dar unde sa-si gaseasca limanul o astfel de persoana !? ...
Greu de spus. Chiar daca ar lua dintr-un capat al altul psihologi, sexologi si psihiatri pe o parte si preoti, calugari si parinti duhovnicesti pe alta parte si tot nu ar gasi ceea ce cauta. De ce !?...
Pentru ca nu cred sa mai existe acel cineva care ar putea ancora ''ceva'' in mintea unei astfel de persoane greu incercate de placerile ei si care ar dori sa scape de ele. Toti stim ca daca cineva care a trait poate si mai bine din jumatate din viata lui in homosexualism, are nevoie de un efort supraomenesc daca ar dori sa incepa o viata si o relatie normala...
Numai ca sunt putine astfel de cazuri, iar cei care reusesc in marea lor majoritate castiga doar o victorie in lupta lor contra dependentei homosexuale, caci fizic poate nu o sa mai depinda de repulsia fata de sexul opus, dar psihic s-ar putea sa fie din pacate obsedati toata viata...