"Pare-se că există două teorii, cu totul potrivnice, despre originea speciei umane: Unii susţin că omul coboară din maimuţa, alţii ca a fost creat de Dumnezeu. Se ceartă grozav. Eu unul cred că se înşeală şi unii şi alţii. Teoria mea este următoarea: cei care cred că omul coboară din maimuţă, coboară cu adevărat din maimuţă şi alcătuiesc o rasă aparte, în afara rasei oamenilor creaţi de Dumnezeu şi care cred şi ştiu că au fost creaţi de Dumnezeu. "
Lev Şestov
de-a lungul timpului s-au gasit diferite dovezi:
Dovezile fosile în favoarea „evolutiei omului" constau în: Omul de Neanderthal (mai multe exemplare); Omul de Pekin (câteva cranii); „oamenii" asa-zisi de Java, Heidelberg, Piltdown (până acum douăzeci de ani), si re centele descoperiri din Africa: toate extrem. de fragmentare; de asemenea, încă vreo câteva fragmente. Totalitatea dovezilor fosile ale „evolutiei omu lui" încap într-o ladă de mărimea unui sicriu, provenind din părti mult înde părtate ale pământului, fără vreo indicatie demnă de crezare a unei vârste măcar relative (cu-atât mai putin „absolute"), si fară nici o urmă de indicatie asupra felului cum acesti. „oameni" diferiti se leagă unul de altul, fie prin descendentă, fie prin înrudire.
Cercetand în mod obiectiv toate dovezile fosile în favoarea „evolutiei omului", s-a descoperit că nu există nici o dovadă hotărâtoare sau cât de cât rezonabilă în favoarea ei. O anumită probă e socotită a fi dovadă în favoarea evolutiei umane fiindcă oamenii doresc să creadă acest lucru; ei cred într-o filosofie care cere ca omul să fi evoluat din creaturi asemenea maimutelor. Omul de Neanderthal este pur si simplu Homo sapiens, nedeosebindu-se de oamenii moderni mai mult decât se deosebesc acestia între ei, fiind o varietate înlăuntrul unui fel anume sau al unei specii.[Multi evolutionisti au ajuns la concluzia că Homo erectus apartine si el de specia Homo sapiens. De pildă, William S. Laughlin (Universitatea Connecticut), studiind pe eschimosi si aleuti, a observat multe asemănări între aceste populatii si oamenii de tip Horno erectus (Sinanthropus) din Asia. El îsi încheie studiul astfel: „Când descoperim că deosebiri semnificative s-au dezvoltat într-o scurtă perioadă de timp între populatii strâns înrudite si apropiate, precum cele din Alaska si Groenlanda, si când luăm în considerare marile deosebiri ce exista între grupuri îndepărtate precum eschimosii si aborigenii, despre care se stie că apartin aceleiasi specii de Homo sapiens, pare justificat să concluzionăm că Sinanthropus apartine de aceeasi specie atât de diversă." (Science 142, 8 Noiembrie 1963, p. 644). (n. ed.)]
Scopul principal al „filosofiei evolutioniste" este răsturnarea perspectivei crestine, întemeiate pe Dumnezeu Care face totul precum voieste El, punând în locul ei ceva mai „pe întelesul" omului căzut - rationalism, umanism. Iată de ce „evolutia" a fost dezvoltată treptat de filosofia modernă agnostică, atee si deistă, înainte de a se găsi măcar o dovadă „stiintifică". Perspectiva cres tin-ortodoxă (Raiul, scurtimea [timpului acordat] lumii acesteia etc.) este o perspectivă cu totul nouă pentru cei prostiti de moderna filosofie „lumi nistă", al cărei produs-cheie este evolutia.
eu cred ca totul este de la Dumnezeu.voi ce credeti?