Eu am avut o copilarie destul de fericita .La fel ca IngerMort ,am cresuta pe langa bunici si verisori.Cate nazbatii nu am facut...Marea parte din timp mi-am petrecut-o pe dealuri.Sa nu radeti,dar vorbesc serios.Bunicii mei (din partea mamei) locuiau la casa si aveau o gradina mare,iar desupra gradinei se intindea zona mea:dealurile mele. Tin minte ca zi de zi mergeam cu amicii mei ,vecinii mei _eram multi,de varste diferite_si ne faceam colibe prin copaci,leagane agatate de crengile cele mai inalte,parca zburam cand ne deam huta-huta.Eu chiar am zburat o data,am zburat intr-un tufis de m-am intors acasa cu nasul sangerand,gura sparta si genunchii tremurand.AM SCAPAT IEFTIN,TOTUSI.
Seara ne adunam in fata casei si rontaind seminte spuneam povestioare,nu jucam ascunsa,prinsa,de hotii si politaii.Hehe!Si mie mi-e dor de copilarie.
Am pierdut si eu o persoana foarte draga si ma simt vinovata.Poate ca daca ascultam rugamintea matusii mele ,nu avea loc accidentul in care si-a pierdut viata.Ii transmit si eu ceva prin intermediul acestui topic:"Tusi ,iarta-ma !Probabil ca daca te-as fi ascultat ,erai inca printre noi.Sper ca iti este bine si sa stii ca in fiecare seara ma rog sa-ti fie bine,ma rog sa iti gasesti linistea.Multumesc,tusi pentru clipele frumoase din copilaria mea pe care mi le-ai oferit.Le pastrez in suflet ca pe ceva sfant si acolo vor ramane pe veci...te-am iubit ,chiar daca nu ti-am spus-o si chiar daca nu am stiut sa ti-o arat.Te-am iubit si inca te iubesc".
Mi-a facut bine sa scriu acele cuvinte.