Am trecut si eu prin asemenea clipe, candva, de mult. Am iubit un baiat la care ajunsesem sa ii ghicesc gandurile. Intr-o seara ne plimbam prin oras. Toate magazinele erau inchise. Ne-am oprit in fata unei vitrine si mi-a spus" Stii care e singurul lucru pe care mi l-as dori din aceasta vitrina?". Am spus grabita: "Nu. Care?". Mi-a aratat o ciocolata. In clipa urmatoare am inceput sa topai de bucurie si am scos din gentuta mea...o ciocolata. Mare! Cu crema de menta! Preferata lui! Credeam ca ma iubeste si el dar a fost un las. A lasat orgoliile personale sa ucida ceea ce simtea sau ar fi putut sa simta pentru mine. Credeti ca mi-am luat zilele? Am plans, ce-i drept, cateva zile, ardeam de dorul lui. Dar a trecut. Si nu oricum! M-am aratat a fi mai puternica decat el. Chiar si prin faptul ca am avut curajul sa vin in America iar el lucreaza in continuare, dupa cativa ani de la despartirea noastra, in acelasi loc, fiind si in acest caz prea las sa progreseze. Si acum imi permit sa spun: ce rost ar fi avut sa continue o asemenea relatie? Poate as fi fost mai dezamagita mai tarziu, poate ar fi reusit sa ma traga si pe mine in jos, sa ma determine sa fiu ca el. Mai bine asa. Si as putea spune ca ii datorez intr-un fel ambitia care m-a cuprins dupa despartire. Dintr-un lucru rau, a iesit un lucru bun. Si totul e in mainile noastre! Curaj, va zic!
Subiect: Iubirea.. (Citit de 10857 ori)
