Spectator in viata mea...

[Lady Allia]

 ştii sis...aş vrea ca toţi cei care intră pe acest forum să fie...altfel!
 parcă aş vrea ca oamenii să nu mai sufere, să nu mai plângă atât, aş vrea să nu mai existe alte şi alte colţişoare de baie reci, dar ironic...primitoare în care să ne ţinem sufletele ghemuite în tăcere...
 draga mea...faptul că unii nu mă înţeleg şi mă etichetează...nu e neaparat ceva rău...mai bine aşa! mai bine...pentru că înseamnă că viaţa nu a fost aşa de aspră cu ei şi lecţiile nu au trebuit învăţate.
 viaţa mea...nu a fost roz...departe, departe tare de această culoare, dar în comparaţie cu alte vieţi a fost poate o viaţă frumoasă aşa cum a fost ea până când a apărut Cătălin în mijlocul ei. nu am avut parte de aproape nimic, dar din ce am avut...am învăţat să păstrez şi am învăţat să trăiesc frumos.
 pentru mine este cum este deoarece nu mă pot detaşa...e viaţa mea şi fiecare vrem să avem
 o viaţă liniştită cum pare a altora, dar...se pare că întotdeauna calmul apare după lungi furtuni...cu alţii şi cu tine însăţi.
 aici e colţul meu de jurnal...şi aici voi intra ori de câte ori amintirile şi durerea mă vor vrea din nou să îngenunchez..., aici intru mereu pentru a învăţa să merg dreaptă..., aici intru să îmi reîncarc bateriile...aici vin să ţip, să ţip, să ţip....să plâng şi să urlu...cu mine şi în mine...!
 am învăţat să nu mai am colţişorul din baie..., dar am învăţat că de multe ori oamenii sunt colţişoare mult mai rele decât acelea... când mi-e dor de tăcerea mea neagră cu gust de "ridică-te că poţi"...revin...aici...în colţul meu de suflet!

[Lady Allia]

...alergam prin lanuri galbene de grâu şi admiram macii şi albăstrelele. o mare de vise şi bucurii mi-am pus peste pleoapele zilei de mâine şi am croit-o din suflet şi muncă...multă muncă. ziua nu s-a mai visat. m-am trezit obosită...împiedicându-mă de fiecare bob de grâu...din suflet îmi curge albastru şi din mâini roşu de sânge. m-am săturat de tot şi nu mi-e permis să mă satur de nimic...trebuie să visez din nou şi să clădesc drumul pe drum şi munca pe muncă..., iar mâine să ştie că nu poate să doarmă cum vrea el...
...dale groase de timp şi întrebări fără sfârşit...ecouri şi rânjete de mulţumire...oameni neoameni şi răutate meschină...jumătăţi de măsură..., iar armonia mă strigă:
 - scuzaţi scena...trebuie să revin la mine pentru noi. am să şterg genunchii de nisip şi ochii de furtuni şi...de la capăt...:
 mama ei de viaţă!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

[Lady Allia]

M-am gandit mult unde sa plasez aceasta povestioara si mi-am dat seama intr-un final ca...AICI!
De ce?
Pentru ca aici este trecutul meu incarcat si preyentul meu fericit! Pentru ca TOT ce este scris aici in "Spectator in viata mea..." ma reprezinta si m-a ajutat sa ma formez ca si persoana care sunt.
Ca am avut o viata grea sau usoara, fericita sau nefericita nu mai are importanta. Important este ca nu m-am impietrit, ca nu am ajuns sa urasc oamenii, ca nu am devenit o persoana suspicioasa si aroganta, ca nu ma intristeaza fericirea altora ci ma bucura, ca nu am devenit un om morocanos si rautacios...ca am ramas acelasi copil vesel care INCA mai crede in oameni, in zambet, in a imparti si a darui, in a primi si a multumi...!
Ca am ramas aceeiasi tanara care viseaza la iubire, la zane si printi, la cai fermecati, la Mos Craciun, la spiridusi si elfi si STIE ca nimic nu o va face vreodata sa isi piarda aceast vis frumos si aceasta credinta!
Ma bucur ca INCA nu am uitat sa ma plimb prin parcuri ca sa imi culeg puterea de a zambi mai des, de a crede mai mult, de a straluci mai frumos atunci cand vad copii, batrani, indragostiti, pasarele si...soarele!
Multumesc cu aceasta ocazie...VIETII...care a stiut ca sa imi ia pentru a-mi oferi!


Povestea Bobului de Cafea

O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte, sa se zbata si sa se chinuie. Parea ca ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, aaparea alta si alta... Lupta ei nu se mai termina niciodata! Obosise!

Mama ei o privi cu dragoste si ingrijorare, dar cunoscandu-si copilul o duse in bucatarie.
A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele a inceput sa fiarba.

In primul vas a pus morcovi, in al doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata.

Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nici o vorba. Dupa 20 minute a oprit focurile.

A scos morcovii din apa si i-a pus intr-un bol.
A scos ouale si le-a pus intr-un bol.
A scos cafeaua si a pus-o in al treilea bol.

Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o:

- Spune-mi ce vezi?

- Morcovi, oua si cafea, a raspuns ea.

Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii in mana si sa-i spuna ce simte.
Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi.
Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja.
Facand aceasta, fata a observat ca oul este tare acum.
In final, mama a rugat-o sa soarba din cafea.
Fata a savurat o inghititura din cafeaua cu o aroma imbietoare si inchizand ochii a zambit. apoi, curioasa a intrebat-o pe mama ei:

- Ce inseamna toate acestea, mama?

Mama ei sarutand-o parinteste pe frunte  a inceput sa ii explice.

- Draga mea! Toate acestea trei: morcovii, ouale si cafeaua macinata au avut parte de aceeiasi adversitate: APA FIARTA! Dar, fiecare dintre ele a reactionat diferit la aceasta stare!

    * Morcovii au fost la inceput tari, puternici si neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit slabi.

    * Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit.

    * Boabele de cafea macinate au fost insa…unice! Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa.

Fata a privit-o nedumerita si emotionata. Acum intelese talcul de dincolo de cuvinte al mamei. Era o lectie frumoasa de viata care avea sa o ajute sa inainteze in calea ei.

Mama a privit-o si zambind a intrebat-o:

- Care dintre ele esti tu? Cand greutatile din viata vor bate la usa ta, cum ai sa le raspunzi? Vei fi  un morcov, un ou sau un bob de cafea?

Atunci m-am gandit si eu: Care din ele am sa aleg eu sa fiu? Cine sunt eu?

    * Sunt morcovul care pare puternic, dar pe care defapt durerea si adversitatea il fac sa isi piarda duritatea, puterea si devine fragil?

    * Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, dar pe care schimbarile bruste sau in timp de „caldura” il schimba?
       Voi avea eu un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati seva aspri?
       Voi alege ca exteriorul meu sa fie mereu acelasi, dar in interior sa am o inima impietrita?

    * Sau voi alege sa fiu boabele de cafea?
       Cand „apele” din viata mea vor deveni fierbinti sa reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?

 Poate ca nu am avut cel mai fericit trecut, dar de ce sa nu incerc sa traiesc un prezent si un viitor fericit?
 Daca inainte am plans, am suferit, am avut esecuri...de ce sa le duc cu mine si sa le las sa imi rapeasca din puterea de a ma bucura si de a bucura si pe altii?
 Daca in trecut am fost nefericita, trista, neiubita...de ce sa nu iau acest lucru ca pe o incercare care sa ma faca mai umana si care sa imi dea suficienta putere si optimism ca sa pot zambi larg si fericita?

Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare in cale fara sa se poticneasca de ceea ce i-a impiedicat candva.


Deci...eu am ales sa fiu BOBUL DE CAFEA!!!

[dyanastoiceasca]

vreau sati spun k te admir pt tot ce ai facut.... chiar dak ai suferit ai fost puternik si nimic nu tea invins... bravo!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! nu multi ar face asta.... multi ar ceda

[Lady Allia]

Diana...

nu trebuie sa ma admiri.
Viata unui om are in ea si rele si bune. Nici o viata nu seamana cu alta viata.
Trebuie sa citesti doar si sa inveti ca viata ta sa o traiesti altfel, dupa regulile tale si dupa sufletul tau.
Nimic din ce e scris aici nu e scris pentru a fi admirat sau dezaprobat!
Este un fapt! A fost si...acum este altceva.
Am invatat din greseli, am invatat sa traiesc cu ce am gresit si acum invat sa nu mai gresesc!
Cam...asta e viata!

Tu copila draga, acum invata sa inveti, invata sa te bucuri de varsta pe care o ai, invata sa nu crezi in tot ce ti se spune, invata ca dragostea uneori e doar o minciuna si trebuie sa treaca o vreme pana vei cunoaste iubirea adevarata - iar asta se va intampla la tine peste multisori ani - , invata sa te bucuri de prieteni, de prietene, de o iesire in parc sau in aer liber, de parinti, de frati/surori daca ai...

Iubirea acum la varsta ta este asemeni unui fluture!
E frumoasa! E plina de culori! E ceva nou! E ceva ce defapt nici nu se prea intelege!
Dar...zboara repede pentru ca nu e momentul sa devina mai mult!

[Lady Allia]

zilele se scurg în alte zile. acum cred că nu e ceva rău în a privi viaţa de pe un scaun. uneori e bine să mai cadă şi cortina peste noi - să fim noi cu noi şi cu gândurile noastre. nu e bine însă să nu te mai reculegi şi să stai acolo înţepenit într-un scaun lăsându-i pe alţii să te manevreze ca pe o păpuşă de cârpă - marioneta propriilor temeri.
azi...e cenuşiu. nu e nimic. şterg fereastra. azi e alb! e bine să priveşti şi din altă perspectivă viaţa uneori. nu doar cerul trebuie să ne ghideze. sub paşii mei viaţa e albă. eu o scriu cu ceea ce las în urmă.
mă uit în casă. totul e cald şi liniştit. şi dacă nu ar fi - este! este EA! copila mea dragă. şi doarme acum. o leagăn încet în pătic şi îi cânt. ea e firul invizibil care mă leagă de orice ambiţie de mâine. pentru ea vreau să scriu câţi mai mulţi paşi şi cât mai multe realizări frumoase. vreau să-i fiu şi când nu voi mai fi. nu vreau să fiu femeia aceea fără culoare şi sclipire, palidă de care de abia îşi mai aminteşte câte ceva - vreau să fiu aureola ei boreală. rar, dar frumos.
despre ce vreau să fiu pentru ea, despre ce simt pentru ea...nu aş avea niciodată "uneltele" necesare în ale scrisului. opera ar fi mereu neterminată. precum universul. oricâte stele sunt - mereu e loc pentru una mai frumoasă. aşa simt eu pentru copila mea. mereu e loc pentru ceva mai bun, mai fericit şi mai frumos pentru ea! o iubesc. nu cred să pot spune cât şi nici de ce. nu doar pentru că e Gărgăriţa mea. o iubesc pur si simplu.
mai privesc odată şi îl regăsesc pe El. acum e la servici. îl văd doar în fotografia de pe noptieră. pe el l-am iubit nepermis, nefiresc, interzis. pe el îl iubesc frumos, liniştit, dumnezeiesc. mereu am spus că vreau să aparţin doar unui om pentru totdeauna. nu a fost aşa. viaţa are meandre ciudate. prima dată m-a dat cu împrumut. ăsta e un regret. dar acum îi sunt alături şi am să îi fiu mereu până în ultima clipă. el e omul meu drag. şi pe el îl iubesc pur şi simplu. fără motiv. îl iubesc doar pentru că există. pentru mine niciodată nu va mai exista altcineva oricât de ciudată ar fi viaţa uneori. el este iubirea mea pentru totdeauna.


prin viaţa mea au trecut oameni. au lăsat urme. unele calme şi liniştite. frumoase.unele adânci şi nefinisate. uneori îi mai aştept. nu ştiu de ce, dar îi mai aştept. poate doar să văd cum lucesc ochii lor astăzi. să văd cum sunt urmele acum. uneori poate îmi doresc să văd dacă paşii li se mai potrivesc perfect pe sufletul meu. alteori aş vrea doar să ştiu că sunt bine.
fără oamenii pe care i-am cunoscut (inclusiv pe unii dintre voi) nu aş fi fost o persoană completă. aş fi ca o carte formată doar din coperţi. ar lipsi glasurile din el, ochii, zâmbetele, săruturile, mâinile, literele - sufletul ei.
sufletul meu e ca şi o casă. fiecare are camera lui. unele secrete pentru totdeauna. câteodată intru şi strig încet. unele au ecou, altele nu.
unii oameni au păşit lângă mine de când m-am născut până s-au stins. pe ei i-am iubit şi îi iubesc nefiresc, divin, tăcută şi plină de doruri. alţii îmi păşesc şi acum alături. pe ei îi iubesc plină de drag, dăruire, viaţă. sincer şi deschis.
am ales dintre aceşti oameni câţiva - la bine şi la rău - cum mi-a spus un cineva drag mie. nu doar iubirile şi căsniciile ar trebui duse "cu altarul" din noi până la capăt ci şi prieteniile.
da...am ales prieteni. şi m-am lăsat aleasă. mă simt un om împlinit, binecuvântat şi fericit alături de oamenii din sufletul meu.
unii au ales să plece. de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni. au ales timp greu pentru mine. mi-a lipsit umărul, privirea, vorba...chiar şi tăcerea prietenilor mei mi-a lipsit - atunci în clipele grele ale vieţii mele - acum doar îi vizitez în suflet. poate nu merită, dar au fost şi nu îi vreau afară din mine.

amintindu-mi de ei...mi-am amintit de ceea ce mi-a spus nepoţelul meu Teo când l-am întrebat:
"- Teo ţi-e dor de tati tău?
- Da.
- Unde ţi-e dor de el Teo?
- Oţişori, guliţă, blaţe şi minimioală..."

are doar doi ani, dar a spus totul. da, pe acolo ne dor oamenii când ne sunt departe.

[Lady Allia]

Anul "30" se pregăteşte încet să îşi întoarcă fila pentru mine. A fost un an plin de evenimente frumoase, fericite şi marcante pentru mine.
În acest an mi-am cunoscut Gărgăriţa mea dragă... - i-am auzit primul scâncet - vorba fie, deoarece a fost un ţipăt strident şi puternic ca şi cum ar fi vrut să spună: "Voi nu înţelegeţi că eu chiar vreau să trăiesc? Nu renunţ" !!! Mă bucur că şi-a iubit viaţa de la primul "orăcăit" de broscuţă mică, cu ochişorii de mură şi guriţă precum un zâmbet de frag roşu. Nu cred că am să pot să o uit vreodată! O iubesc nefiresc de mult!
În acest an a fost Botezul copilei mele G, iar eu şi Lili ne-am văzut întâia oară. Două suflete de femei scuturate în felul lor de viaţă care s-au cunoscut AICI pe LoveTime, care au vorbit doar prin mesaje şi telefon şi au hotărât că ele vor să fie alături şi altfel, pentru că aşa se şi simt - altfel. Martor mi-e Dumnezeu că nici desenată sau conturată în orice fel de vis de copil...sora mea nu ar fi putut să mi se potrivească atât de frumos pe suflet. A dorit să fie năşica Augustei şi să ne fie alături într-un moment unic mie şi lui Cătălin - momentul în care am spus DA - un al treilea eveniment fericit în acest an.
Mi-am revăzut familia de Sărbătorile de Iarnă - fericirea din ochii tatei: "prima nepoată...te face bunu pescar"  ...visul lui. Mama...care plângea când o vedea, fraţii care o alintau, iar eu undeva într-un colţişor ca de obicei bucurându-mă de ei - e bine să tragi aer curat pentru grijile de mai târziu.
Viaţa mea nu înseamnă doar poezii - ele sunt o refulare, o stare. Viaţa mea nu înseamnă doar roz - de cele mai multe ori e cenuşie şi searbădă. Dacă nu aş avea însă iubirea lângă mine aş simţi că mă prăbuşesc.
Viaţa mea e o luptă cu mine însămi. Cu depăşirea propriilor ambiţii, cu "nu se poate să nu se poată"! E o luptă contra cronometru cu timpul...anii trec, iar eu am luat viaţa în piept la 28 de ani şi am luat-o goală...de la capăt.
Nu ştiu dacă de acum voi mai lupta pentru mine. Nu cred! Mă vor bucura rezultatele însă mai mult ca şi sigur. Vor fi rodul meu - imposibil poate fără minunile mele Augusta şi Cătălin !
Nu ştiu exact ce-mi doresc, dar sigur vreau să ajung din nou la linia de START! Nu sunt o femeie obişnuită cu privitul din interior. Vreau să fiu acolo în mijlocul "focului", să lupt, să alerg. Sunt o persoană obişnuită cu competiţia, iar lipsa ei duce la plafonare...vreau pur şi simplu mai mult - mă vreau pe mine...
Sper doar ca anul 31 pentru mine să mă aducă acolo...la START, pentru că eu sunt deja pregătită şi îmi doresc din suflet ca unii dintre voi care îmi sunteţi prieteni să îmi rămâneţi alături - începând un nou drum alături de un prieten e ca şi cum Dumnezeu ţi-ar zâmbi din cer.
Mulţumesc 30! Binecuvântat să rămâi pe veci şi...Bine te apropii 31 - fie să apari într-un ceas bun şi fericit!
Mulţumesc draga mea Augusta pentru faptul că în fiecare zi mă ajuţi să mă regăsesc, să mă recunosc, să mă vreau mai puternică, mai bună, mai frumoasă! Binecuvântată să fi draga mea! Binecuvântată, fericită şi iubită!
Mulţumesc dragul meu soţ pentru tot ce îmi dăruieşti cum ştii tu mai frumos, pentru dragoste şi pentru toate clipele noastre minunate! Mă iartă dacă uneori nu sunt ceea ce ar trebui să fiu, dar de iubirea ce ţi-o port să nu te îndoieşti niciodată, nici o clipă...va rămâne mereu DOAR A TA şi mereu va fi ciurul prin care am să las să te ajungă doar fericirea, bucuria, liniştea şi frumuseţea - ce e rău...voi ţine mie dragostea mea! Te iubesc viaţa mea!
Mulţumesc dragă Lili pentru fiecare clipă ce mi-ai fost aproape şi pentru cele ce vor mai fi!
Mulţumesc prietenele mele şi prieteni pentru că existaţi atât de frumos şi îmi daţi în fiecare zi un motiv pentru uitare şi zâmbet!
Îmi mulţumesc şi mie pentru că sunt cum sunt şi nu am uitat să mă bucur de lucrurile mici...pe lângă cele mari din viaţa mea!
Ce frumoasă intrare are primăvara asta!!!

[gyulya_28]

Mi-am aruncat si eu ochii peste povestea ta si chiar dak mi-au dat lacrimile a meritat pentru ca mi-a venit in minte si mie chipul bunicii..era o fiiinta minunata, singurica deoarece pe bunu nu l-am cunoscut, a decedat cand tati era foarte tanar.De fapt nici pe bunicu din partea lui mami nu l-am cunoscut...a murit de cancer inainte cu o luna sa ma nasc eu..am avut parte doar d bunicutze.Bunica era o luptatoare, cu un caracter puternic,care-mi spunea cele mai interesante povesti, nu ma saturam niciodata de ele, erau ca un drog..vroiam tot mai multe..si buni era mereu  langa mine sa mi-i le impartaseasca.. orele treceau pe langa noi fara sa ne dam seama..si era atat de bine, ne aveam una pe alta..stiu ca tot timpul statea proptita in prag si isi arunca ochii pe drum doar doar ne-a vedea si pe noi vennind s-o vizitam..si cand veneam era cea mai fericita ..avea acea sclipire in ochi..era vesela ..tot timpul ma imbratisa, ma pupa pe frunte, si-mi mangaia obrajorii.In curtea ei era mereu zarva si bucurie si zambete de copii, adunam toti din sat, de la mic la mare si ne jucam de v-ati ascunselea, telefonul fara fir si multe altele.Tin minte ultima data cand am plecat de la ea ..am promis ca o sa vin sa o ajut, sa-i mai duk un pahar de apa ca d la batranete tare greu se mai misca..si n-am mai apucat acea zi....s-a imbolnavit de gripa..a internat-o in spital..eu am fost in vizita odata..si-am vrut sa raman cu ea ..dar nu m-au lasat a mei..eram mica si trebuia sa merg si la scoala..cateva zile dupa a sunat telefonu..parca mai infiorator ca de obicei..a anuntat tragedia.. a plecat cand ne asteptam  mai putin...am muscat in pumni d durere,mi-i s-a rupt inima d suparare, am plans , n-am mai avut chef de nimic in ziua aceea, nici de scoala.. fara putere,am cazut in bratele unei colege..doar gandul ca a plecat si ca nu o s-o mai vad niciodata, k nu o sa -i mai pot spune cat d mult o iubesc si acea promisiune care n-am mai apucat s-o fac ma innebunea..si-n ultima clipa am stat alaturi langa ea pana la sfarsit..