Nu stiu daca am avut iubirea, nu stiu daca am pierdut-o, nu stiu daca tot ce am avut a fost doar o iluzie...stiu doar ca acum sufletul meu se imparte in doua parti, eu vreau sa fie una singura, am crezut ca am reusit, insa...in fiecare zi inima imi bate din ce in ce mai tare cand ma gandesc...
Am plecat de acasa , cu El, am fost impreuna un an de zile, chiar daca la inceput il alesesem ptr ca " era destept, avea demnitate si putere de caracter", mai tarziu am descoperit ca avea si calitati , stia sa iubeasca, si ma iubea...nu soarta, nu Dumnezeu, ci oamenii ne-au despartit...nici unul din noi nu si-a dorit despartirea asta, a fost una silita...am incercat cat de mult s-a putut sa rezistam, chiar credeam ca dragostea noastra va invinge totul...nu a fost asa...chiar daca ii simteam iubiream in priviri, in sarutari, in mangaieri in lacrimile sale, in imbratisarile sale pline de afectiune si grija ptr mine, l-am parasit cu adevarat...da, a fost vina mea, dar chinul, durerea, suferinta era prea mare, eram o femeie, in fata unei lumi intregi..am intalnit pe altcineva..m-a cucerit imediat, cu fetisoara lui de copil nevinovat, cu vorbele lui, cu "vrajeala dulce"..iar eu am picat in plasa...i-am daruit si acestuia din urma aproape 8 luni din viata mea...8 luni, in care am uitat total de celalalt, nu mi-a pasat de suferinta lui, nu mi-a pasat de faptul ca ar fi trebuit macar o explicatie sa ii dau, nu mi-a püasat decat de MINE!
Ma saturasem sa ma gandesc mereu la ceilalti, aveam nevoie sa am grija de mine, sa ma respect ptr ca sunt femeie, , si ca orice femeie, nu sunt poate banii cei care ma atrag, insa am nevoile mele personale...un an de zile cat am rezistat despartirii de EL, fiind pe meleaguri straine, am trimis bani acasa, dar acasa la mama LUI, nici macar o mica atentie mamei mele, fratelui meu, familiei mele...simteam nevoia sa schimb ceva..si singura nu as fi reusit niciodata...de asta am cazut cu voia mea in alta iubire..
EL, e inchis de un an si cateva luni....da, a fost vina lui, si incearca sa se scuze spüunand ca vrea sa imi ofere tot ce imi doresc, nu vrea sa ma mai vada muncind , nu suporta ideea ca iubita lui sa fie femeie de servici....(eu una personal consider ca munca innobileaza si prefer sa fiu femeie de servici decat femeie la colt de strada- ma intelegeti voi)
De ce spun ca am suferit?
Nu a fost numai durerea ca il stiu acolo, si ca sunt singura...eram da, pe meleaguri straine, fara un sprijin, fara bani, fara un loc de munca, fara un acoperis deasupra capului...am mintit multa lume spunand ca imi este bine, ca muncesc , ca a, casa...FALS!
Eram "boschetara" ca sa folosesc un jargon, inteles de toti, dar eram fericita, odata pe saptamana aveam dreptul de a-l vedea, de a-l saruta, de a-l imbratisa...aveam o ora pe saptamana alaturi de el, si nu as fi renuntat la ora aceea ptr nimic in lume, dar am renuntat...
Am renuntat ptr ca nu mai rezistam sa mai stau asa, fara sa apartin nimanui sa dorm pe unde apuc, sa mananc cand am si ce am, am renuntat ptr ca simteam nevoia sa fiu protejata, vroiam sa traiesc normal, asa ca o femeie ...pot fi invinuita ptr asta??
Am uitat un timp...ba dimpotriva, in capul meu era ca alaturi de el nu as fi avuit parte de un viitor asa cum mi-l doream, inca mai gandesc asa, insa acum, de ceva timp, il visez, imi e dor...stiu ca nu voi avea parte de nimic alaturi de el, in primul rand e deja cu 12 ani mai mare ca mine, ma gandeamca daca am intemeia o familie, copii nostri ar trebui sa zica ca sunt sora lor , iar lui bunicul...eu 23, el aproape 36...e mult...asa ca am ales unul de aceeasi varsta cu mine, cu mai multe posibilitati de a face un viitopr ptr amundoi, m-am atasat imediat de el, cu bune , cu rele, cred ca il iubesc, simt ca il iubesc, imilipseste atunci cand nu e langa mine, si tragem amundoi unul pentru celalalt, chiar daca ne certam des, sunt multe lucruri pe care mi le-as dori din partea lui si nu ma refer la cele materioale, si rezultatele intarzie sa apara, insa...astept rabdatoare...partea proasta e ca ma simt vinovata, artat de vinovata si nu stiu ce sa fac, mi se pare ca nu sunt corecta fata de nimeni , nici fata de mine, nici fata de nici unul din ei!
Nu mai stiu, iubesc, sau mi se pare, si daca iubesc, atunci pe cine?
Pe cine sa aleg , langa cine sa raman?
Sunt langa piticul meu, ma uit acum la el, si imi e drag...el nu stie ce se intampla cu mine, e atat de ingenuu uneori ca iti vine sa il mananci...ma doare sufletul, dar ce pot sa fac...trebuie sa aleg, insa nu sunt pregatita!
.................
Subiect: iluzia unei relatii! (Citit de 25731 ori)
