Poveste interactiva

[Paul]

Va invit pe toti sa alcatuim o povestioara. Eu o sa scriu aici inceputul. Totul se petrece in mintea unui tanar, sunteti invitati sa va varsati si voi imaginatia...

Drama tanarului indragostit.

Crispat, savuram ultimele suflari ale unei tigari muribunde, in timp ce blestematul ala de ceas imi amintea din secunda in secunda cat de nemernic sunt. Ca o picatura chinezeasca, imi servea clipa de clipa sentinta. Iar eu... ce puteam sa fac, eram constrans in a indura tot si a inghite in sec. Ce pacat ca e ceasul preferat al iubitei, ca de mult l-as fi "asasinat". Mai sunt 2 ore de asteptare, dupa doua ore, voi fi liber sau pe veci condamnat, peste 2 ore se va decide viitorul meu. Nu-mi puteam imagina vreodata ca soarta mea va ajunge sa atarne vreodata de 120 de minute....
.....
Timpul trece, nu-i asa... o intrebare stupida la fel ca starea mea de fapt care-mi toaca mintile maruntel... De undeva rasuna raspunsul ca o toaca imensa "fireste ca trece imbecilule". Pai, daca trece atunci de ce nu se mai misca odata limbile ceasului? "pentru ca esti prea nerabdator"

........................

[Lady Allia]

Intr-un compartiment intunecat, departe de galagia calatorilor o tanara gingasa si frumoasa, cu un chip bland si plin de caldura statea cu ochii pierduti dincolo de geamul pictat de fum si mizerie. Inima ii batea nebuneste...parca era o melodie ametiotoare...un carusel...Incepu sa planga incet in timp ce strangea de paltonas disperata in ideea ca poate asa nu isi va mai auzi inima batand, dar nu reusea. O auzea incontinuu: "iubi-te iubi-te"...! Il striga...il striga, iar trenul pornise demult din gara....! Ridica mana sa priveasca la ceas...ochii i se umplura brusc de lacrimi, genunchii incepura sa ii tremure...glasul i se opri in gat, dar mai reusi sa scoata un strigat:
-Ceasul meu!!!! E la el...e la el si mai sunt 120 de minute... Daca nu ma intorc...e totul pierdut!
O mana calda aproape parinteasca i se lasa peste piept in dreptul inimii. Tanara ridica privirea si tresari.
-Cine esti? o intreba ea pe femeia aceea batrana care parca ducea eternitatea pe umeri.
-Nu am sa iti raspund, dar aici...si femeia o apasa pe inima, iar tanara tipa de emotia calda care o cuprinse... Aici ce simti? Daca simti ce striga stii cine sunt eu si stii ce ai de facut! Dintre toate necunoscutele vietii Timpul a ajutat mereu Iubirea pentru ca numai el ii cunoaste valoarea..., iar acuma Timpul nu este pierdut!

......

[Paul]

....................................
120 minute.... Un quantum temporal care se pare ca vrea sa ramana inghetat. Ploaia scrasneste din stropi si sta nerabdatoare sa cada. Eu imi inchipui in gand traseul de la mine pana la gara. De la o vreme aud neincetat tiuitul trenului care trebuie sa o aduca. Incep sa tremur ca un apucat, broboane de transpiratie mi se formeaza pe frunte si undeva, o cioara rade neancetat de drama mea. Dar parca aud o voce undeva departe, o voce gatuita scrasnita care-mi repeta diabolic cuvintele de care ma tem cel mai mult..." Nu a fost sa fie"
...........................................

[desdemona]

Dar de ce?Dar de ce?mintea mea nu este capabila sa inteleaga..si nici eu nu vreau sa inteleg?Cum este posibil ca noi,EU si TU,sa diparem...
Timpul trece fara noi...asta este melodie pe care o da pe radioul ala prapadit..de ce trebuia tocmai asta sa fie?Nu vede ca innebunesc?Imi pierd mintile..si tu..tu timpule taci,nu zici nimic.
Dar..
Gandul sau ii este intrerupt de un zgomot..cineva bate la usa.
-Este inca devreme!Cine sa fie?

[curtezanu]

Se ridica alene si deschise usa. In prag, o batranica ponosita intinse mana. El voi sa inchida usa.
- stai, spuse ea incet. Nu cer prea mult... da-mi ceea ce ai tu mai neinsemnat. doar atat... ceva de care vrei sa scapi.
Razand, el raspunse:
-Uite, iti dau 2 ore din timpul meu... si inchise usa.
Se aseza pe pat si inchise ochii... visa la ea... la chipul ei cel bland ce-i va lumina seara aceea intunecata de norii grei ce-i apasau existenta. Deschise ochii si se uita la ceas. Sari ca ars:
-Unde au disparut doamne orele astea?
se imbraca iute si se sui intr-un taxi.
...............

[desdemona]

Era atat de confuz,atat de zapacit incat ii dadu adresa pe care el o obisnuia..adresa ei..
Gandurile il framantau atat de tare,incat nu isi dadea seama ca nu se duce unde trebuie..sau poate spera..Spera ca ea sa mai fie acolo,spera ca ea sa il astepte..asa cum facea de obicei."Doamne!Ce prost am fost!Am irosit atat timp...imi trebuia,am nevoie de el!"Dar nu isi termina monologol ca deja ajunge pe aceasi alee..atat de cunoscuta..Nu aici trebuia sa ajung.
Ii spune taximetristului sa il duca la gara.
Amintirile il napadesc...

[Lady Allia]

Tânăra privi Iubirea în ochii...

- Da...ştiam că eşti tu...ştiam şi am fost atât de oarbă încât...nu am vrut să văd....

- Nu, draga mea, îi răspunde bătrâna....oarbă nu ai fost...inimii nu poţi să îi pui ochelari de soare...nu poţi să îi scoţi "ochii", dar ţi-a fost doar teamă...teamă de paşii către inima lui...teamă de refuz...teamă de negarea ochilor lui

Lacrimile fetei se scurgeau încet...ar fi vrut să le păstreze să i le dea lui...să vadă câtă teamă de a-l pierde era în sufletul ei..., iar el...el era atât de departe...secundele se scurgeau....timpul parcă îi seca şi ultima sevă de putere din trup. Se lăsă să cadă înapoi pe bancheta rece...capul îi căzu în palme....şi un plâns disperat o cuprinse.

- Nu am să ajung la timp să îi salvez sufletul de singurătate...! Nu am să ajung la timp să îi prind mâna şi să i-o sărut cu toată iubirea mea! Nu am să ajung la timp să îl las cu toată teama mea să îmi atingă inima!

Uşa compartimentului se deschise larg şi se auzi o voce blândă:

- Biletele la control vă rog!

Tânăra îşi ridică privirea şi cu un gest aproape automat duse mâna la buzunar să scoată biletul...O dată cu el căzu pe jos o batistă. Se aplecă şi o duse la buze...aroma lui...batista lui cu care îi şterse lacrimile când plecă de lângă el.

- Dră....vă simţiţi bine? întrebă conductorul speriat de paloarea fetei.

- Nu! Trebuie să ajung înapoi de unde am pornit..., iar trenul acesta mă duce exact în sens opus! Dacă nu se întâmplă o minune...probabil voi sfârşi urându-mă pentru tot restul vieţii!

Conductorul ridică staţia şi luă legătura cu cei de la gara cea mai apropiată, apoi se întoarse către ea zâmbindu-i larg:

- Se pare că Timpul, Iubirea şi D-zeu ţin cu dvs.....Imediat o să oprim şi veţi urca în alt tren....Măcar aşa poate ajungeţi la el..., pentru că presupun că despre un el este vorba ...nu? întrebă el surâzând împăcat.

Ochii ei se  luminară....lacrimile îi stăteau la colţul ochilor fără să se mai prelingă şi ridicându-se pe vârfuri îl pupă cu bucurie şi drag pe obrajii lui încercaţi de timp şi viaţă nemaiştiind cum să îi mulţumească.

[Lady Allia]

 
 Şi din nou cele 120 de minute săteau parcă amuţite într-un loc privindu-l fix pe tânăr din spatele unui cadran mare şi frumos...
 Deodată ticăitul se opri...Tânărul se opri din visarea lui plină de auto-vinovăţii şi privi ceasul...Era un ceas vechi..., de culoarea mahonului...cu limbi galbene şi cifre mari şi negre...Orele şi minutele păreau mai frumoase dacă le priveai prin cadranul fumuriu de vreme...Deodată din mintea lui reveniră frazele:..."Timpul trece, nu-i asa... o intrebare stupida la fel ca starea mea de fapt care-mi toaca mintile maruntel... De undeva rasuna raspunsul ca o toaca imensa "fireste ca trece imbecilule". Pai, daca trece atunci de ce nu se mai misca odata limbile ceasului? "pentru ca esti prea nerabdator""...şi totuşi...ceasul stătea..., iar el era bulversat...
 - De ce te-ai oprit? De ce acum? De ce nu altădată?
 Ceasul ticăi scrâşnit şi răspunse...
 - Să zicem că îţi întorc favoarea pentru că nu m-ai "asasinat" mai demult...când mă împiedicam printre clipe şi ore...Şi timpul are gânduri să ştii...gânduri şi probleme mai mari decât cele ale oamenilor...
 - Da..., nu m-am gândit...Şi totuşi...ce crezi că vei reuşi dacă te-ai oprit?
 - Nimic...! Am oprit timpul..., timpul tău...poate aşa vei învăţa să speri că speranţa nu stă în timp şi clipe...

 Tânărul zâmbi...Pe faţa lui se aşternuse parcă liniştea, iar trenul gonea...Nu mai conta unde este el...afară pe peron sau într-un tren care zboară...Acum...ştia!!! Ştia că mai are...şansa!

[Paul]

Sansa surade sperantei de a fi oprit timpul.  Satisfactia este sora buna a sperantei... Unde nu e timp omul si-l face, daca nu-l poate face, il ocoleste, dar pana la urma ... ramane doar un adevar incontestabil... Nu exista lipsa de timp ci doar oameni dezorganizati...

         Un singur lucru l-a invatat timpul, sa astepte... si asteptarea l-a invatat tot un singur lucru, cateodata merita... Si a inteles pentru prima data... ca nu merita sa astepti timpul, ci doar sa-ti faci timp sa astepti... Nu se stie... o data... asteptarea iti va aduce mari satisfactii...

Incheiem aici povestea noastra... Multumesc tuturor celor care au participat... aveti un + din partea mea... si va promit ca in curand va voi invita sa punem caramizile la ceva si mai frumos...

[dyanastoiceasca]

sooper mia placut fff mult bravo!!!