din ciclul: "Oameni in strofe cu sperante ca rime": Furia Ingerului
Il cam supar cateodata cu figurile-mi de fata
Si, fudula, ‘ncerc intruna sa ma scot basma curata,
Folosesc cu toata ravna vorbe de ascuns eresuri,
Dar in loc, melodramatic, provoc inutile stresuri.
El ma iarta caci in suflet duce nobila tarie,
Cu purtari de mare clasa o calmeaza pe zurlie,
Iar cu mintea-i mult prea vasta si cu-n aristocrat stil,
Cauta raspunsuri fine la elanu-mi pueril.
Face arta chiar din vorbe, dar el spune ca-i…negot
Eu incerc cititu-n stele, el e Schopenhauer tot.
Cu lingvistice cascade ma imbata dintr-un foc
Ca efect, nici Dionysos nu-i ajunge pan’ la cot.
Unde merge face valuri si provoaca neincetat,
Ca un film de Tarantino, incitant si aromat,
Natural ca orice om ce plictisul n-a-ncercat
Si ce viata si-o traieste chiar cu varf si indesat.
Nici mandria nu-i lipseste...deh! barbatul tot barbat,
Dar macar in cazul lui este bine meritat
Statutul de domn sarmant care, de-i intinzi de ata
Iti arunca palaria si manusa drept in fata.
Imi arat fiece clipa sentimentul pur ce-l port
Pentru cel care-mi alinta sufletul de copil tont.
Orice gand de pribegie pentru mine este mort
Caci respectul si iubirea sunt mereu primele-n cont.