Da , chiar e un paradox.Eu am intalnit un prieten chiar cand eram daramata, el a reusit sa ma aduca pe linia de plutire si sa ma mentina acolo.Apoi, am cunoscut-o pe surioara mea, inainte sa pierd iubirea ce o asteptam dupa atatia ani.Si mi-a prins aripile, mi le-a oblojit si mi-a sprijinit sufletul plans si impietrit. De rusine, din dorinta de a nu-i dezamagi, merg mai departe, vreau nu vreau ii ascult si imi respect promisiunile facute fata de ei.Le multumesc din inima ca exista si mai ales ca au aparut cand aveam mai multa nevoie de ei, le multumesc pt increderea lor in mine si ii sigur ca ei sunt ingerii fara de care nu voi putea inainta in viata . VA MULTUMESC !