Am stat agatata atatia ani de ceva ce nu ma lasa sa renunt, ceva ce nu era speranta , poate dorinta de a nu accepta renuntarea .Am tras cu dintii de acest ceva si nu ma uitam in jos, din incapatanare , vroiam sa cred ca exista si pentru mine putin din ce au altii.Am asteptat acolo, nu am urcat , am asteptat sa ma vada cineva atarnand cu disperare si dorinta ,sa observe cineva ca exist acolo si sa doreasca sa ma prinda . Dar treceau cu totii, isi ridicau privirea si nu vedeau nimic.Caci ajunsesem nimic in disperarea mea de a-mi oferi sufletul . Am obosit prea repede si am imbatranit acolo sus nevrand sa ma gandesc , ca nimeni nu vrea disperarea mea. Am vrut sa urc insa tot acel ceva nu ma lasa,parca de teama ca voi gasi stropul ce-l caut . Atunci mi-am desprins sufletul suferind si ostenit si l-am aruncat , nici macar nu l-am privit cum se striveste, nu-mi mai pasa de el , de ce mi-ar pasa mie? La ce-mi mai foloseste?
Cum stau cu dragostea? Ce inseamna dragoste? Voi care ati cunoscut-o si o traiti, sa nu renuntati niciodata la ea. Este un dar divin pe care nu-l primeste oricine.
Astazi cautarea mea a luat sfarsit, sunt ostenita si am ramas fara suflet, este undeva strivit de pasii celor care nu l-au observat niciodata.
Sa ramaneti la fel de frumosi cum v-am cunoscut si sa va bucurati de iubire si dragoste iar cei ce nu le vor afla sa nu renunte ca mine, dar mai ales sa-si recunoasca greselile in viata si sa nu le repete.Eu am crezut in iubire de prea multe ori si ea m-a tradat de fiecare data. Nu sunt facuta din dragoste deci nu voi cunoaste dragostea niciodata.
Ramaneti cu bine dragii mei si nu uitati
SA VA IUBITI MULT!!!