Mare om, mare caracter.

[furia ingerului]

Bine ati venit la acest grup de discutii, va ureaza furia ingerului si Lorelei (ordinea nu e dupa criteriul valorii )

Ce se vrea acest proiect este o rebeliune la care subsemnam si eu si ea. Ca noi sunt si altii si vrem sa-i auzim. Eu personal cunosc ceva exemple pe acest forum iar in viata reala ale zeci. Despre ce este vorba?
Desi nu este o restrictie participativa, ma indoiesc de prezenta tuturor aici. Aici vor vorbi probabil cei care sunt...altfel. Nu-mi propun prin aceasta expresie sa aduc injurii unora dintre voi. Defel!
Va chemam la vorbitor pe cei neintegrati zilelor noastre. Sau pe cei care s-au intregrat din nevoia de a nu se izola. Pe cei care nu-si gasesc locul in aceste vremuri. Pe devianti...
Vorbiti...! Vorbiti cei care va temeti s-o faceti din teama de a nu fi sanctionati de grupurile voastre de cunoscuti, de anturajul vostru. Vorbiti cei care aveti ceva de spus ce nu pare normal in aste vremuri. Vorbiti voi cei tacuti si care purtati in voi presiunea atator adevaruri neexprimate. Vorbiti voi cei diferiti...

Acest demers nu e pentru omogeni. Nu e pentru adaptati ce se regasesc in cultura McDonald's! E pentru cei ce asculta folk si savureaza Pasarea Colibri sau Vasile Seicaru laolalta cu Blackmore's Night sau Buddha Bar. E pentru ce-i ce-si fac pierceing-uri sau tatuaje tribale ca sa exprime...ceva. Pentru cei ce-si urca muntii alienarii desi stiu ca varful lor e prea departe ca sa fie tangibil vreodata...Vorbiti...

Va vom asculta cu drag, oameni ai altor timpuri...

[Lorelei]

Rebeliunea de care vorbea furia ingerului este rebeliunea fata de tot ceea ce reprezinta secolul asta absurd: fata de mediocritatea care nu se resimte ca atare pentru ca ii lipseste forta propriei constientizari, fata de consumerism si fata de comercialul zecilor de filme de la Hollywood care au facut cariera (fara sa generalizam), fata de scrierea tip mirc (stiati ca oamenii au ajuns sa scrie si de mana tot in stil mirc? eu tocmai am aflat), fata de rozul ursuletilor de plus de Valentine's day, fata de, fata de, fata de... Am umple romane cu toate "amprentele" secolului pe care il traim. Asta nu inseamna ca emitem judecati de valoare, asta nu inseamna ca muzica folk este cu ceva mai presus decat muzica hip=hop de exemplu, inseamna DOAR ca simtim altfel. Inseamna ca mai credem in sansa omului de a INTELEGE (in sensul cel mai autentic al cuvantului) ce se intampla cu el, ce cauta si ce ar trebui sa inceteze sa caute, tristetile lui, nefericirile lui, bucuriile lui, sperantele lui, intr-un cuvant tot ceea ce il face pe om sa se simta VIU. Am ajuns cu totii sa ne taram intr-o amorteala calduta, data de rutina fiecarei zile, in care ne complacem pana se intampla CEVA (bun sau rau, uneori nici nu mai stiu daca are o asa mare importanta, atata timp cat nu vorbim de extreme) care ne face sa iesim din vizuina si sa simtim din nou. SUNTEM VII!

[Lord_Saladin]

Frumoasa initiativa.... ei bine, uita-te ca aveti in fata voastra pe forum, un pelasg, un trac, un dac vechi de 2000 de ani, ce traieste intr-o Romanie banala...

Un dac care iubeste, dar nu este iubit...
Un dac la care nu ii ieste frica de moarte...
Un dac care prefera vara o palarie de paie in locul unei sepci gen "Justin Timberlake"....
Caruia nu ii este rusine sa vorbeasca cu accentul sau regional chiar si in public...

[littlerose]

eu sunt eu pentru ca asa imi place sa mi se spuna cand ma apropii sufleteste de cel de langa mine.
eu sunt el/ea atunci cand simt nebunia empatica de a fi cel de langa mine si de a-i conferi bucuria ca ii sunt impartasite simtirile.
eu sunt noi. ei bine afirmatia asta de valoare nu prea sta in picioare.
eu sunt voi. s-ar putea sa am dreptate.

nu ma incadrez intr-o anumita categorie a celor devianti. sunt un caracter deviant pt ca imi place sa fac lucrurile in my way, fapt care este sanctionat de cele mai multe ori de mediul apropiat, cel familial mai ales.

lucrurile my way. de ce? pentru ca m-am plictisit sa spun cum ma cheama, ce varsta am, unde lucrez si de cate ori am incercat sa spun ca eu sunt noi. pentru ca m-am plictisit sa tot ghicesc cine ma minte si cine imi vrea binele cu forta.
desi spun toate acestea, de cele mai multe ori ma conformez situatiei si simulez fericirea sociala atat de titrata si mentionata in toate talkshowrile si emisiunile de 3ori,10 ori. de ce? pentru ca vreau binele celor din jurul meu, care la randul lor imi vor binele. nu stiu care pe care, dar pana la urma tot la nul se ajunge.

caz concret, ca sa se inteleaga ceva din torentul izbucnit din mine si din degetele mele.
s-ar putea spune ca sunt persoana publica, dintr-un motiv sau altul, sau mai ales din cauza cunoscutilor mei.ei bine, acest vip-ism pe care il urasc ma impiedica sa merg unde vreau, cand vreau,cu o vestimentatie care sa ma reprezinte cu adevarat. ma veti intreba sau imi veti sugera: de ce te intereseaza ce spun cei de langa tine? fii radical si nu-i lua in seama. ei bine, asta am facut, dar de fiecare data mi se reproseaza acest lucru. nu l-as lua in seama daca nu m-ar lua el in seama.pana acum veti crede ca tot ceea ce scriu aici vine de la o persoana careia ii lipseste independenta sau taria de caracter. tot ce e posibil!
ma simt intr-o maniera mediocra, care imi reprima orice pornire.
refulare!
biata de tine!

[Alia]

Sunt ciudata dar... "ma tratez".... Cunosc foarte bine statutul de persoana publica.....(din nefericire!, dar oare nu mi l-am ales singura?) si...oricat de mult as spune ca nu-mi pasa de ce spun altii, crede-ma nu este adevarat, imi pasa. Imi pasa pentru ca traiesc in aceasta societate impreuna cu alti oameni, nu singura, imi pasa pentru ca sunt o persoana ingrozitor de corecta si m-ar durea foarte tare ca toate stradaniile mele sa fie spulberate pur si simplu de ideile preconcepute ale celor din jur... imi pasa din foarte multe motive, si la urma urmei imi pasa de ...fraiera.... dar totusi imi pasa....
Locul meu in aceasta lume nebuna??.... este locul pe care mi l-am ales, locul pentru care lupt in fiecare moment, asta nu inseamna ca acesta este locul meu cu adevarat (cand vad atatea lucruri in el..... ma apuca dezgustul...) de multe ori sunt oripilata de comportamentul celor din jur.... dar mai ales al barbatilor.... Mereu sunt catalogata (evident nu in fata) ca fiind o persoana ultra pretentioasa, inabordabila, inaccesibila, cand in realitate nu este asa.... dar nu pot sa ma culc cu un tip de la prima intalnire (sincer... nici de la a zecea nu pot...) nu pot sa acord votul de incredere oricui, nu pot multe lucruri.... Nu pot accepta ideea ca nu traim alandala, ca sexul gratuit, care chipurile te scapa de stres si ajuta la sanatate, exista cu adevarat. Nu pot sa accept ca o persoana care este corecta, cinstita cu sine si cu ceilalti are de fapt o problema. Esti singura de cativa ani?? este o problema... ori esti lesbiana, ori este inadaptata, ori...ai ceva.... n-am nimic, vreau o relatie bazata pe incredere, bun simt, idei comune, gusturi comune, afinitati comune, spuneti-mi voi unde gresesc? Ce credeti ca vreau atat de mult?? Barbatii cu care am acceptat sa ies de cateva ori nu au reusit sa inteleaga ca sexul nu este o descarcare a tensiunii ci o rezultanta a unor sentimente. Prea adesea aud in jurul meu pai cum v-ati intalnit de zece ori si n-ati facut nimic? Tu chiar ai o problema.... N-am nici o problema, sau poate am? Spuneti-mi voi?? chiar am??

[stupid_cupid]

Sunt ciudata dar... "ma tratez".... Cunosc foarte bine statutul de persoana publica.....(din nefericire!, dar oare nu mi l-am ales singura?)

persoana publica? chiar asa?...este asta o nefericire?
oare nu e o scuza cam....nepotrivita? cum de se face ca esti o persoana publica (scuze dar nu cunosc detalii despre tine si nici nu doresc sa te deconspiri....decat daca nu doresti tu asta )...pentru ca am vazut persoane care se considerau publice doar pentru faptul ca...apareau in public
si inca ceva...nu spune nimeni sa "cedezi din prima seara"...dar dupa cum scrii....sunt tendinte de frigiditate...daca tu percepi sexul doar ca o refulare a celuilalt....pacat

[littlerose]

alia, nu ai problema. mai degraba cei de langa tine te fac sa pari ca ai o problema cand de fapt ei sunt cei care iti pun in carca propria lor problema.
suntem intr-o tema larga a celor care au ceva de spus si fie nu sunt auziti, fie nu sunt intelesi.
ce ar fi de inteles la o persoana care nu doreste sa se ofere ori de cate ori nivelul de dopamina creste?
un singur lucru:este persoana, este om, rationeaza si nu reactioneaza instinctiv. as putea fi condamnata cand spunca instinctul nu este pur omenesc. este! dar in doze, si nu la bunul plac pentru orice dorinta aparuta out og nowhere cand ti-e lumea mai draga.
inca o data nu ai o problema. scriu toate astea si mi le dedic si mie in acelasi timp. si eu am fost si sunt neinteleasa. pana la urma nici acest cuvant "neinteleasa" nu se potriveste. de fapt nu am ajuns sa il cunosc pe cel care sa nu trebuiasca sa il conving ca sexul sau apropierea fizica au un rol foarte important intr/o relatie:am spus relatie, da? care se dobandeste foarte greu. deci cand vei putea spune celui de langa tine, noi avem ceva impreuna, de abia atunci puteti aduce in discutie tema sau o puteti pune in practica.
cam greu totusi intr-o era a refularilor!

[Alia]

Asa ma gandeam si eu..... totul trebuie sa vin de la sine, sa iti doresti acest lucru concomitent cu celalalt nu asa... de la a doua intalnire.... cand probabil ca nici nu poti spune cu adevarat ca-l cunosti pe cel cu care te plimbi sau iesi la un club.... Iar daca asta inseamna ca sunt frigida.... asta este... prefer sa fiu considerata frigida decat usuratica.....

[stupid_cupid]

Asa ma gandeam si eu..... totul trebuie sa vin de la sine, sa iti doresti acest lucru concomitent cu celalalt nu asa... de la a doua intalnire.... cand probabil ca nici nu poti spune cu adevarat ca-l cunosti pe cel cu care te plimbi sau iesi la un club....

de acord cu ce am citat din tine si asta nu trebuie considerat un lucru anormal...nu spun ca,poate..poate, uneori lucrurile pot scapa de sub control sau...el/ea asteapta ca sa se intample "ceva" chiar de la inceput...cazuri rarissime zic eu....dar nu imposibile...chestie de hormoni sau feromoni...cum vrei sa o iei...si totusi,love at first sight...se poate intampla orice...

[furia ingerului]

Sunt prins undeva intre doua lumi.
Prima dintre ele este o lumea in care mi-am trait copilaria, o lume naturala in acel sens in care acum incet-incet totul devine artificial. Este o lume cu picioare desculte udate in roua rece dimineata pe coasta printre pruni. O lume in care bondarii ma stiau parca si desi zumzaiau amenintator pe langa mine niciodata nu ma intepau. O lume a paielor secerate si a snopilor carati cu carca iar seara umeri rosii si plici de zgarieturile lor. Lumea unei biciclete Pegas pe portbagajul careia plimbam o gaina ce-i pusesem numele Gaia, biata de ea o luase razna la cat o caram dupa mine peste tot. O lume a 3 oameni, eu bunica si bunicul, parintii mei stand la oras si avand servici, in vremuri in care nu iti puteai creste ca parinte copiii. O lume cu lapte batut in putinei si smantanit apoi ca sa adun in castron untul gras si dulce. O lume cu atelier de tamplarie al bunicului unde printre rindele si ferastraie ma tupilam si caram rumegus cu lopata ca sa-i dau foc pe miriste. O lume cu o bunica ce facea sapun in cazan din lesie si fierbea o zi intreaga la el si cosea plapumi si umplea perne cu fulgi de gaini si spala matele cand taiam porcul de Craciun si mi le fierbea cu usturoi...oh, ce bunatati erau pe atunci! O lume cu dimineti de duminica trezit la 4 si plecand cu bunicu' cu bicicletele la peste tocmai peste Artana si Jidova...Seri jucand cu acelasi bunic drag Tabinet intinsi pe lavita si mancand mamaliga cu branza sau pasat sau colastra...O lume cu romante de Nicolae Furdui Iancu cantate la un pick-up vechi in pod si genunchi juliti dupa atatea alergaturi prin praful drumului cu ceilalti copii. O lume cu omizi verzi ce le adunam din pruni primavara tarziu si le bagam fetelor in san de fugeau mancand pamantul iar noi chiuiam ca loviti de streche O lume in care spuneam langa Usile Imparatesti in biserica Crezul, ieseam cu Sfintele Daruri cu lumanrea in dreapta si cadelnita in stanga si taiam anafura pentru credinciosi, bucatica cu bucatica...iar la final ma urcam in turla bisericii cu o haina ponosita pe mine, asteptam sa intre porumbeii, inchideam geamurile sa nu mai fie lumina si saream cu haina pe ei sii luam acasa in cotet. Dumnici ininte de Paste in care mergeam cu bunica-mea si sapam mormintele adormitilor nostrii si le puneam regina-noptii si mana-maicii-domnului pe margini langa pietrele vopsite cu var alb ce le imprejmuia locul de odihna...

Cat despre a doua lume...voi scrie in curand.

[Semiramis]

ps de inceput...evident ca nu puteam lipsi de la acet topic. 

sunt copilul blocurilor, nascuta si crescuta in bucuresti. intr-adevar, am crescut la bunica mea, la curte, o curte mare, dar curte de bucuresti, fara animale, doar ceva oratanii si un caine. toata copilaria, in vacante, imi doream sa am si eu o tara la care sa ma duc, acea tara magica unde se duceau toti colegii si prietenii mei. o tara la care visam, mi-o imaginam si o inventam...in fel si chip.
ciudat. neavand-o, acum, matura, nu-i mai duc lipsa.a m avut o copilarie frumoasa. dar nu asta e ideea.

de trait...adevarat, nu-mi apartin acestei lumi. de ce? pentru ca trebuia sa ma nasc secolul trecut, intr-un castel. asta e clar. si sa port trandafir rosu in par.

[Paul]

    Un secol nebun in care normalitatea se confunda cu un blender ... alimentat cu toata evolutia umana de 500 de mii de ani care livreaza o pasta incompetenta, incolora, inodora, in alte cuvinte stereotipul unanim acceptat... acela de om normal...
    Un secol in care prapastia dintre progresul tehnologic si progresul intelectual al omului se adanceste pe zi ce trece, in care omul a devenit o marfa... Iar adevaratele persoane tind sa devina brand-uri, un secol fatidic, care prevesteste sfarsitul omenirii si a planetei odata cu ea.
    Iata-ma si pe mine, acest ingredient pe cale de a fi blendat... dar nu inainte sa anihilez cateva seturi de cutite...
   Iata-ma si pe mine, asta micu si neputinciosu, asta mare la stat dar cu inima cat un purice cand fulgera, asta iubaretu si creativu... dar complet incompetent in privinta optiunitor sanatoase mie...
   Iata-ma si pe mine, un bot de huma insufletita care incearca sa-si gaseasca un rol pe aceasta scena mediocra, satanica si haotica... In care omul tinde sa devina doar un decor care cu timpul se scorojeste si cade... in colb.
   Ce pot sa zic... oi fi si eu d-ala ciudatu integrabil in grupul creat cu atata eleganta si generozitate de Mihai si Lorelei.
   Decizia o vor lua cei care ma cunosc poate mai bine decat ma voi cunoaste eu vreodata...
Sa fim iubiti.

[andrada]

    Si eu .. ca multi altii .. am crescut la bloc...asteptam cu atata drag sa vina vacanta ...mergeam la bunici ...acolo era Raiul meu...cu multa verdeata ..si flori ..si miresme...parca era o alta lume.
    Din pacate .. bunici ..au murit..eu am ramas ..la bloc...mi-e dor de lumea aceea...mi-e tare dor.
    Uneori ma intreb ...ce caut eu in lumea aceasta ?...stiu ca imi veti raspunde ..ca fiecare are o menire pe pamant...nimeni nu lipseste ...nimeni nu prisoseste...stiu si eu asta ...dar ma doare ca multa lume a uitat de SUFLET...in goana lor de a strange cat mai multe bunuri , averi , conturi ...au inchis sufletul int-un coltisor al inimii...si au uitat de el ...au uitat ca el e singurul care il luam cu noi atunci cand vom pleca din aceasta lume...sufletul , trairile si amintirile noastre sunt singura avere pe care o vom lua cu noi...cat de fericita as fi daca mai multa lume ar intelege asta ...
   

[Alia]

Bllue, cu siguranta nu vom fi blendati, rolul nostru pe scena vietii este bine definit..... desi uneori nu ne dam seama...

[alexia]

              Am crescut alergand desculta, nu de saracie, ci pentru ca imi placea sa alerg cu talpile goale. Dimineata beam lapte de vaca proaspat muls si faceam musti albe pe care bunica mea, Dumnezeu sa o odihneasca, mi le stergea cu coltul sortului care nu ii lipsea niciodata. Faceam sperietori din bostani si mancam cirese numai cocotata in copac; spuneam ca se strica daca le culeg si le spal.Veneam iarna de la scoala pe paraul inghetat si nu pe drum, ajungeam cu obrajii rosii si plina de promoroaca dupa vreo 3-4 ore, iar in mai ii aduceam mamei in fiecare zi buchete de margarete ce i le culegeam din camp cand ma intoarceam acasa.
              Luam bataie cu o nuia de rachita din gradiana noastra de 2-3 ori pe zi pentru cate pozne putam face si plangeam pana imi spunea mama ca m-a iertat. Radeam toata ziua, orice intamplare era prilej de bucurie, radeam si cantam pe dealurile din imprejurimi. L-am numit pe curcan imparat si ne bateam in lupta dreapta (vorba vine) pentru livada, acolo unde citeam povesti si visam.
              Eram o trupa de copii galagiosi care toamna, jucam fotbal prin gradini in timp ce aproape de noi, coceam cartofi in jarul buruienilor ce ardeau si ii mancam direct din coaja arsa, asa incat, cand intram in casa numai ochii imi sclipeau prin negreala taciunelui de pe fata...


               A trecut timpul... vorbesc in cifre si in termeni englezesti. Merg cu masina peste tot si numar"E" - uri si uneori, calorii. Am invatat sa merg inainte "ajutata" de o palma sau de un sut. Am cazut si m-am ridicat. Merg ... inainte, spun unii. Oare asa e?