eu am niste amintiri pe care le pot numi gatecrashers. niste neinvitate. oricand simt ca am casa sufletului in ordine, cand perdeaua este frumos asezata in falduri, mirosul de flori de tei este pregnant, apar ELE. pronuntandu-le romaneste ar fi de fapt IELE. o hora a ielelor care ma prind in turbarea lor si ma duc pe meleaguri de pe care am fugit, dar care ma urmaresc neincetat.
totusi, le multumesc acestor iele ca imi reamintesc de fiecare data ca am o viata de protejat, de updatat si upgradat.

mereu am spus ca mi-as dori sa am in dotare un buton de delete pe care sa apas ori de cate ori vreau sa uit. ei bine, nu se poate.
am descoperit o noua terapie. aceea a sufletului care incearca sa isi vindece ranile. cum? prin practica. prin practica scrisului.
scrisul e terapia mea, cel care ma tine pe linia de plutire sau chiar ma ridica deasupra liniei comune a celorlalti. legatura mea cu toate amintirile sta in scris. nu e la fel de durereoasa ca cea a amintirilor care imi revin in fata ochilor. prin scris, prin trecerea de la nivel abstract la nivel concret, le atenuez influenta.
si e tare bine.
bine ati venit voi oaspeti neasteptati si neinvitati. sa mai treceti pe la mine. chiar v-as ruga sa veniti toate o data. iar apoi fie sa imi preluati casa inimii, fie sa va dati seama ca nu e casa pe care o cautati si sa incepeti sa ii bantuiti si pe altii.
va multumesc anticipat.