Te-ai gandit o secunda ca poate cel care se simte "sufocat" de toata dragostea care i se daruieste,de toata atentia sau poate ,sa spunem iubirea "prosteasca".Ii este foarte teama,ii este teama ca nu merita toate lucrurile frumoase pentru ca poate el sau poate ea a gresit si nu mai are incredere in atat de multa dragoste care i se ofera si trebuie sa o pretuiasca...,ii este teama sa nu raneasca prin ceea ce face,prin ceea ce spune si atunci prefera sa fuga pentru ca nu considera ca este ceea ce si-a dorit persoana de langa el.Ma refer la faptul sa iubesti pe cineva din tot sufletul tau iar cel de langa tine sa iti raspunda foarte putin,sau poate deloc...,sau daca o face sa o faca din mila,compasiune,din simplul fapt sa nu te faca sa suferi.Fara a se gandi ca tocmai prin faptul ca te considera probabil un obiect,un suflet care are nevoie de ajutor,iar cand il gaseste si devine sigur pe el sa il lase in lumea lui...,fara prezenta acelui ceva care l-a facut sa traisca,sa iubeasca,sa zambeasca...,sa fie un intreg alaturi de acea persoana.Sa spuna doar ca a facut ceea ce a trebuit si apoi a plecat,fara a privi inapoi sau fara a se gandi nici macar pentru o secunda ca acel ceva care a zambit avea nevoie de acea persoana mai mult decat orice...,ci nu pentru o clipa,pentru o soapta,pentru o imbratisare si pentru o viata intreaga in care sa-i ofere tot ce are el mai presus.
"Sufletul meu e tot ce am si-ti pot lăsa în nopti de veghe
Deasupra dorului etern ce lumea noastră o precede,
Când trecătoarele iubiri ating atâtea simtăminte
De n-am puterea să mai strig prin lumea fără de cuvinte...
Culoarea zâmbetului meu ti-e dăruită numai tie,
Iar lacrima de stii s-o stergi ferice tu... - ferice mie.
De nu, în marea de tristeti ne înecăm ca orisicare
Nereusind a-ntemeia o nemaiîntâlnită cale...
Vibrarea ta- vibrarea mea, cuprinsă-n zboruri de culoare,
Reînfloreste dintr-un vis prin frumuseti înăltătoare,
Puterea-ntreagă s-a ascuns peste un tu, peste un eu
Si va păstra acelasi sens pe chipul tău, pe chipul meu."