05 Noiembrie, 2025, 10:15:40 p.m.
Totul despre Iubire

Autor Subiect: O privire înspre noi..., înspre copiii de altădată din fiecare!  (Citit de 10177 ori)

0 Membri și 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

18 Ianuarie, 2007, 02:04:15 p.m.
Citit de 10177 ori
Offline

Lady Allia



 Pentru că uneori paşii sufletului înapoi nu dor ci aleargă parcă asemeni unei molecule de Univers în trecut plimbându-ne într-o lume a zâmbetului şi magiei..., haideţi să ne amintim de noi...copiii de noi...! Noi cei de altădată cu pantalonaşii rupţi, cu faţa mânjită de ciocolată..., cu ochii plini de chipul bunicilor sau...a părinţilor..., cu zilele de vacanţă în care ne bucuram de clipe întregi de zâmbete largi...
 Cum a fost copilăria voastră?...Ce vă amintiţi cel mai cu drag de când eraţi copii...?

18 Ianuarie, 2007, 02:24:48 p.m.
Răspuns #1
Offline

ONLY DESIRE


Lady Allia reusesti sa atingi in mine o coarda foarte sensibila:copilaria.nu cred ca vom reusi vreodata in viata sa fim mai fericiti decat in copilarie......sau poate ca da:doar atunci cand vom fi parinti si vom copilari din nou prin copiii nostri.
le multumesc parintilor mei ca au stiut sa ma lase sa fiu copil.le multumesc ca nu mi-au oferit decat strictul necesar,ca m-au invatat ca toate lucrurile se invata la timpul lor.astfel nu m-au silit sa invat sa citesc inainte de clasa 1(desi alti tovarasi de joaca stiau de la 5 ani sa citeasca),nu m-au certat in clasele primare cand luam note mici si nu mi-au spus ce sa fac cu viata mea.si totusi am invatat sa citesc mai repede decat toti ceilalti colegi ai mei de clasa,am fost premianta pana in clasa a-12-a inclusiv si inca lucrez la viitorul meu.
am fost un copil tare obraznic,energic,am fost intotdeauna liderul in gasca de prichindei:eu hotaram ce jucam,cat jucam si unde jucam...si nimeni nu obiecta caci de obicei faceam cea mai buna alegere.eram prietena tuturor caci stiam sa tin un secret...cat de mic era el.singurii care aveau de furca cu mine erau parintii,caci nu stiau niciodata unde sa ma gaseasca.
cel mai mult imi placea sa ma plimb cu autobuzul;blocul meu fiind situat intre doua statii,faceam naveta de la o statie la alta,de cel putin 20 de ori pe zi....cu gasca evident,rontaind vitamina C.
eram vesnic plina de praf si vesnic prin copaci.nu exista copac in jurul blocului meu care sa nu ma fi purtat macar o data pe crengile lui.
intr-o zi o vecina mi-a spus ca atunci cand s-a mutat la noi in bloc persoana care i-a atrss atentia eram eu:imbracata intr-o rochita albastra,cu trandafiri albi...eleganta,topaiam de mama focului prin fata blocului...iar daca nu topaiam ,alergam;mi-a spus ca nu eram un copil normal,eu nu stiam sa merg....stiam doar sa alerg,sa topai,sa dansez.
o alta pasiune de-a mea era sa ma bat cu baietii...cu pumni,cu picioare...cu bate.....oricum,bataie sa fie.si seara cand aflau ai mei urma a doua repriza...numai ca eu participam pasiv la bataie.
"Daca iubesti pe cineva,ii ierti orice greseala;daca esti cu adevarat indragostit crezi ca a gresit din iubire..."

18 Ianuarie, 2007, 03:14:01 p.m.
Răspuns #2
Offline

desdemona


 ;D eu..vesnicul copil...
prin clasa a patra s-a schimbat sistemul de notare,si invatatorul ne dadea diplome ca sa ne simtim si noi bagatiin seama..si mie mi-a dat pentru cea mai copil-copila...
oare de ce? ::) 8) ;D :D
vreau sa pastrez doza mea de copilarie...nu de imaturitate,ci de copilarie.
sa stiu sa ma bucur de lucrurile simple si de multe ori sa ma eliberez de povara zilelor.

ce imi amintesc...hehe..
cand am fost mica am petrecut mult timp la bunicii de pe tata.Poate de asta am si amintiri mai multe de acolo :)
mi-a fost tare drag sa stau acolo..eram pe domeniul meu si bunicii ma iubeau .

cand bunica mea era suparata,canta...despre mama,dor..si vazandu-i lacrimile ma puneam in genunchi in fata patului si cu capul in saltea plangeam..imi era prea draga ca sa o vad asa..

odata a venit o vecina de pe acolo si bunica a servit-o cu tuica(din rezervele proprii).vecina aia vazand ca ma uitam la ea cum bea,incepu sa imi dea pe dindos sa gust si eu din rachiul ala bun(pe dindos pentru ca stia ca bunica nu ar fi lasat-o).Si tot imi dadu,pana ma facui fleasca,nu-mi trebui mult,aveam vreo 2-3 ani.
 :D :D :D :D prima mea betie.
Cea fost la gura bunicii cand a vazut ca m-a imbatat,ce a mai certat-o. ;D ;D ;D

intr-un an am fost cu colinda,cu 3 vecini ca de aceasi varsta si cu bunica mea si a lor.
bunicele nu intrau cu noi,pentru ca asta insemna sa se intinda pe la fiecare casa si asteptau undeva pe langa gardul omului.
dar dupa ce imi spuneam colinda si imi dadeau un leu si un colac ziceam:"Dar dai si lu'bunica mea"
gazdele se uitau la mine,zambeau si o cautau pe bunica pe afara,ca ..na.. trebuiau sa indeplineasca cerinta mea.
bunica ma certa ca oamenii puteau crede ca ea m-a pus,dar nu conta,eu tot asa spuneam si la urmatoarea casa ;D
Singuratatea te transforma intr-un Cristofor Columb navigand spre continentul propriei inimi.
 Cate catarge nu-ti cresc in sange ,cand de lume te leaga numai marile?pe fiecare clipa m-as imbarca spre apusurile Timpului

18 Ianuarie, 2007, 03:43:40 p.m.
Răspuns #3
Offline

ONLY DESIRE


da da...la bunici cate nazbatii mai faceam.
o data,neavand jucarii acolo,trebuia sa improvizez.am adunat eu vreo 10 oale...una mai ruginita si mai sparta decat alta,le-am aranjat frumusel in fata portii...chipurile sa le vand.(asta credeam ca voi deveni eu in viitor:vanzatoare.).cand am vazut ca nu le cumpara nimeni....m-am gandit ca nu-i atrage oferta....toata lumea are oale acasa.....dar oale cu noroi in ele sigur nu avea nimeni.asa ca mi-am adus o galeata de apa si m-am pus pe treaba.in jumatate de ora vindeam oale cu noroi in ele(eu ziceam ca-i crema de ciocolata).pana cand a venit bunicul,obosit,vai de mama lui....si-si vede nepoata plina de noroi,zambind si intrebandu-l daca nu cumpara crema de ciocolata.pfoaiiii...atat mi-a trebuit:mi-a luat toate oalele si mi le-a aruncat.nu intelegeam ce l-a suparat....dar nici nu l-am intrebat. :-\
« Ultima Modificare: 19 Ianuarie, 2007, 03:41:06 p.m. de ONLY U »
"Daca iubesti pe cineva,ii ierti orice greseala;daca esti cu adevarat indragostit crezi ca a gresit din iubire..."

18 Ianuarie, 2007, 07:22:54 p.m.
Răspuns #4
Offline

desdemona


 :laugh: :laugh: :laugh: sora mea inventiva

eu imbracam motanul ;D ;D ;D filip
filip era un motan negru de vreo 7 kg :o :o :o :o
un excelent vanator,dar si hot..a furat tot carnatul si slaninea din podul unei vecine,a mancat sarmalele(acoperite cu un capac) alteia ;D ;D
dar..statea la mine..il infasam,ii faceam chilotei cu o gaurica pe unda sa scoata si codita :D :D
odata am scapat motanul imbracat afara
cred ca asa se explica moartea prea grabita a unei biete femei :laugh: :laugh: :laugh: :laugh:
Singuratatea te transforma intr-un Cristofor Columb navigand spre continentul propriei inimi.
 Cate catarge nu-ti cresc in sange ,cand de lume te leaga numai marile?pe fiecare clipa m-as imbarca spre apusurile Timpului

18 Ianuarie, 2007, 08:51:39 p.m.
Răspuns #5
Offline

Lady Allia


 
  ;D :laugh: :laugh: :laugh: ;D...eu vindeam boia şi pituţe de noroi...Strigam cât mă ţinea gura: "Hai la boia şi pituţeee!!!"..., iar bunicul mă sorbea din priviri..., ba încă îmi aducea mai multe cărămizi vechi să mai fabric boia... :-[. Nu se înghesuia lumea să cumpere, dar bunicul mereu era primul cumpărător... ;D, iar bunica se făcea roşieeee şi striga la el: "- Ai înnebunit de tot măi omule? Vrei să o bată cineva într-o zi că le vinde cărămidă raşchetată??? Ai dat în mintea ei să ştii..." şi bunicul se abţinea să stea serios, iar când termina bunica îi întindea boiaua ambalată în cornete mici de ziar şi o întreba: "- Precis nu vrei să găteşti ceva cu asta? E de calitate..." şi râdea, iar bunica îl pocnea cu pumnul în joacă peste umăr şi zicea sărutându-mă pe frunte: "- Hai...că iau şi eu un cornet mic de 3 lei să fac ceva prăjeală..."  :laugh: :laugh: :laugh:...
 Şi să nu mai zică lumea că am avut bunici superrrr...Ohhh Doamne, ba da...au fost minunaţi...

19 Ianuarie, 2007, 02:58:39 p.m.
Răspuns #6
Offline

Lady Allia


...Îmi amintesc  :'(...dimineţile dinaintea sărbătorilor de iarnă...Afară se auzea zăpada viscolind, căţelul din curte lătra din când în când de frig sau pentru că auzea paşi străini pe trotuarul din faţa curţii..., pisica torcea lângă sobă sau căţărată pe plapuma mea mare şi pufoasă..., focul ardea pocnind şi scoţând sunetele cele mai frumoase pe care mi le închipuiam eu atunci... Limbi mari roşii-portocalii se vedeau pe lângă vatra sobei, iar umbrele lor se jucau vesele pe pereţi în timp ce bunicul în odăiţa de alături stătea în fund pe marginea unui pat mare şi verde pufăind liniştit veşnicul său Mărăşeşti..., iar bunica frământa cozonaci îngăimând cântecele şi colinzi vechi şi frumoase...
...De cele mai multe ori mă prefăceam că dormeam, dar o priveam cu colţul ochilor cum mâinile ei micuţe şi asprite de muncă intrau şi ieşeau din aluatul galben şi frumos...Îmi părea că este o magiciană...
...Câteodată din cuptor se împrăştia miresme de cozonaci şi lămâie...şi erau atât de îmbietoare încât de abia mă abţineam să nu îmi bag nasul în cuptor să inspir minunăţia aia de miresme...
...Îmi plăcea când veneau colindătorii...La bunici în sat sunt foarte multe obiceiuri şi...veneau mascaţi şi deghizaţi în fel şi fel de personaje care mă fermecau şi colindau atât, atât de minunat încât mi se părea că sunt îngeri...
...În Ajun...bunica mă îmbrăca cu cele mai groase şi frumoase hăinuţe, îmi punea o desăguţă în spate, îmi făcea crucea de "Doamne ajută!" şi mă trimitea cu copii din sat la colindat: "Du-te şi tu puiul bunicii...să vezi cât este de frumos să colinzi cu copii şi să vă jucaţi în zăpadă..., dar vreau să îmi promiţi că ai să vii sănătoasă acasă. Mor dacă păţeşti ceva suflet mic!"...şi mă pupa şi mă drăgălăşea de parcă mergeam pe un an undeva departe...Bunicul râdea...şi îi zicea mereu:"Da lasă elful meu femeie...că aşa o pupi şi o înfofoleşti de parcă merge la polul Nord şi numai peste un veac mai vine...". Bunica trăgea de nas...îi arunca o privire cum numai ea putea şi...zicea oftând:"Eiii, ce ştii tu măi bărbate cum e să fii femeie..." şi mai şi trăgea câte un smiorcăit... :)...Bunicul când vedea că plânge găsea mereu câte ceva să o facă să râdă...:"E şi tu acuma femeie...Bine că nu ştiu cum e să fiu femeie...că nu mă descurcam la naştere...Le dădeam cu cioaca în cap la doctori...şi numa copil nu ieşea..."..., iar bunica...râdea...
Cioaca este cârjă... :).
...După ce vedeam că bunica râde din nou mergeam la bunicu să îl pup şi să îîmi tragă căciula pe faţă ca de obicei şi apoi mergeam la colindat...Colindam, iar apoi ne opream în mijlocul satului, ne bulgăream de nu mai ştiam unde începe zăpada şi unde ne terminăm noi... ;D ;D ;D, atât eram de înzăpeziţi..., iar apoi făceam un om de zăpadă uriaş..
...Serile adormeam în braţele bunicului sau a bunicii...ascultând poveştile cele mai frumoase, colinzile de pe uliţă, privind pe gemuleţ cum sub lumina puternică a lunii cădeau fulgi mari şi...sorbind din priviri bradul...

Asta este o parte din amintirile mele cele mai frumoase, dar...o să mai revin...


22 Ianuarie, 2007, 08:17:49 p.m.
Răspuns #7
Offline

Lady Allia



 În copilărie mie îmi plăcea foarte mult să modelez plastelină..., să merg cu băieţii la pescuit, la football..., dar îmi amintesc cu mare plăcere şi de scaldele care le făceam după o zi de secerat, de bătut cânepa sau de prăşit porumbul... ;D.
 Nu ştiu alţii dacă au avut parte de munca la ţară alături de bunici sau părinţi, dar eu am avut şi...sunt bucuroasă..., chiar foarte bucuroasă, deşi poate atunci tare mi-aş mai fi dorit să fiu prin alte părţi pe la joacă... :D.
 La bunica...în capătul uliţei, dar şi a satului totodată era un imaş mare pe care mergeam cu gâştele, iar în stânga acestuia întotdeauna se semăna grâu... Cea mai mare plăcere a noastră a copiilor era ca după secerat şi balotat paiele de grâu...să ne strângem cu toţii acolo şi să ne facem căsuţe din baloţii de paie... ;D...
 Ahhh, ce palate superbe mai aveam...mai ales după ce le dichiseam cu pături şi tot felul de prostioare...
 Stăteam în ele până noaptea când ne strigau părinţii sau bunicii...
 Mâncam toată ziua porumb fiert şi seminţe..., dar a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea... :).


22 Ianuarie, 2007, 08:34:22 p.m.
Răspuns #8
Offline

Just


 Mie in copilarie ,cand inca locuiam la bloc cu parintii imi placea foarte mult sa fac pe doctorita.aveam multe seringi si medicamente achizitionate de prin sertarele ce le ajungeam pe atunci cu greu.Mi-am amintit ca in terasa blocului mama iti tinea toate florile mari si mici ,inflorite sau doar verzi,ficusi ,cactusi ,ce sa spun!? o minunatie. Intr-una din zile neastamparata de mine mi-am adunat toata trusa medicala si m-am dus in balcon sa-mi gasesc linistita pacienti de tratat. Cine mi-a sarit in cale? O floare cu frunze mari si inalte despre care am auzit ca spunea mama ca plange.Ei bine! am dedus ca plange din cauza durerii si am inceput sa o doctoricesc cu medicamentele dizolvate in apa si puse in seringa ,apoi injectate direct in radacina.Si pentru ca imi parea ca si celelalte s-au molipsit ,le-am tratat pe toate.Drept urmare balconul tot s-a ofilit ca peste noapte.Iisuuuse! Ce-am mai tras in urma nazdravaniei mele.Ehe! M-a pedepsit mama si am stat la colt ,dupa usa ceva vreme  :'(:angel:
And I promise forever ...
"White dove Fly with the wind Take our hope under your wings For the world to know That hope will not die..."

22 Ianuarie, 2007, 08:42:33 p.m.
Răspuns #9
Offline

Lady Allia



  :laugh:  :-*  :laugh:...hehe...ce mi-ar plăcea să am şi eu aşa un copil ca şi tine..., dar parcă totuşi ar fi mai plăcut să ucidă florile din alt balcon decât al meu...nu???  ::) :-[ ::)

22 Ianuarie, 2007, 08:49:13 p.m.
Răspuns #10
Offline

Just


 Da,cred ca mult mai placut :laugh: .Toata lumea care ma cunoaste ma intreaba acum de ce nu imi cumpar flori ,de ce nu am flori in casa !? fara sa stie bineinteles de cele ce a facut copila de mine. Nu stiu,nu pot sa spun ca nu imi plac florile.Ador sa le vad,sa le simt mirosul ,insa am avut de atunci o retinere cand era vorba sa le ingrijesc. Inca mai cred ca nu sunt in stare si mai tot timpul imi revine imaginea aia in mine cu balconul plin de viata si apoi -totul mort si ofilit.Au,au ,au...saracile flori si saraca mama care chiar le iubea si era asa incantata de ele.
And I promise forever ...
"White dove Fly with the wind Take our hope under your wings For the world to know That hope will not die..."

22 Ianuarie, 2007, 10:19:04 p.m.
Răspuns #11
Offline

catty


Lady Allia  din nou ai reusit sa ma faci sa tresar si sa ma cuprina o melancolie prin felul tau minunat de a pune in cuvinte aceste povesti...
nu inteleg cum reusesti sa pui atatea sentimente si caldura in niste randuri virtuale...dar iti multumesc :-*

despre copilaria mea nu am ce sa va spun prea multe pentru ca nu am facut nazbatii mai deloc...am fost un copilas foarte cuminte :angel:

ce imi amintesc daca ma intorc cu gandul la acele clipe...ceea ce imi domina orice amintire este dragostea care am simntit-o permanent din partea parintilor mei...imi amintesc cum pe la 5 ani mama se chinuia sa ma invete sa merg pe bicicleta si tata sa inot...cum au fost foarte dezamagiti amandoi pentru ca pe bicicleta nu stiu nici acum sa merg iar de inotat cu adevarat(adica fara alte ajutoare) am inotat cu un prieten de familie :-[

imi amintesc cum incercam sa fac pe matura si...stand foarte mult intre "oameni mari" de multe ori reuseam sa scot niste replici ciudate pentru varsta mea si ii vedeam pe toti cum raman blocati ::)

imi amintesc de o excursie la munte cam pe la 8 ani...cred ca au foat unele dintre cele mai frumoase zile...si cred ca a fost singura data cand m-am apropiat cu adevarat de natura...fara vre-o teama sau retinere...atunci am baut apa direct de la izvor si lapte deabea muls...atunci am stat intr-o casuta rustica fara sa mi se para ciudat...atunci am respirat acel aer tare si imi placea enorm...stiu ca suna ciudat dar...am fost crescuta la oras si am avut putine iesiri in natura cu adevarat...

imi amintesc prima zi de scoala si serbarile din scoala primara...mereu ma faceau sa ma simnt cea mai importanta...cea mai frumoasa si cea mai privita...mereu ma credeam o mica printesa...  8)

imi amintesc multe...dar...imi pare foarte rau ca si mai multe le-am uitat :'(...de multe ori regret ca nu am amintiri ca restul cu prostioare si nazbati ... regret ca mereu am fost rezervata si...poate chiar fricoasa...si mai ales ca si acum sunt...dar...este copilaria mea si am sufletul plin de sentimente frumoase, pace si caldura...pentru care imi pare rau ca multumesc atata de rar...

Lady Allia iti multumesc ca mi-ai amintit ... ca m-ai facut sa simnt din nou.... iti multumesc :-*

01 Martie, 2007, 11:57:13 p.m.
Răspuns #12
Offline

katya1886


pai sa vedem...daca imi permiteti doar cateva cuvinte pentru ca daca incep sa povestec nu mai stiu ca trebuie sa ma si opresc ori am sa incep sa vorbesc despre altceva asa ca...eu sunt cea care se chinuia sa ajunga la ciocolata de pe pom aflata undeva pe o creanga din spate asa ca desigur ca tranteam pomul la pamant,apoi ma ascundeam sub masa,imi amintesc ca de cate ori mergeam cu parintii la bunica si vedeam gaini,incepeam sa urlu prin ograda ca vor sa ma muste deoarece aveau "ginti"-in traducere,dinti;apoi inca ceva ce imi face placere sa-mi amintesc e o intamplare de cand aveam vreo cinci ani si eram toata familia la masa,era iarna;nu stiu de unde imi venise ideea dar eram foarte nelamurita asa ca l-am intrebat pe tata daca oamenii care galeti cu apa calda prin calorifere ca sa dea caldura ;D;s-a intamplat odata,pe la ceeasi varsta,tot pe cand eram doar familia:parintii si cei doi frati,ca cineva sa sune la usa;toti trei am fugit sa le spunem parintilor iar tata ne-a raspuns,desigur ca in gluma,sa spunem ca ei nu sunt acasa;asa ca...eu m-am dus la usa,unde inca se mai auzea soneria si am spus foarte limpede si tare:"mama si tata au spus ca nu sunt acasa"...aaaaa sicea mai scumpa,unica si speciala amintire din copilarie e ciprian,baiatul cu ochii albastrii din clasa intai,care atunci cand am spus ca ma mut,mi-a aratat pentru prima data catde usor un zambet se transforma in tristete;nu l-am mai vazut niciodata...desi cred ca deja v-am plictisit trebuie sa mai spun inca una dintre muuuuultele amintiri;se intampla intr-o vara,parinti erau plecati cu bunica la camp si scumpii mei fratiori nu au vrut sa ma asculte sa nu se mai joace cu mingea izbind in peretele de la geam,asa ca l-au spart;pledoaria in fata parintilor?era un nene undeva in porumb care a vazut o pasare asezandu-se la geam si cand a aruncat cu piatra in loc sa loveasca pasarea,a spart geamul;doamne!si cand te gandesti ca noi eram siguri ca o sa ne creada...desigur ca tata nu a mai zis nimic...ce ar fi putut zice?
"... un suflet de nomad cu nostalgii sfasietoare, ma incindea dorul de duca, ma infrigura ispita plecarilor spre necunoscut."

02 Martie, 2007, 08:32:29 p.m.
Răspuns #13
Offline

valentina


             Acum nu mai sunt copil sunt mama copil.Am fost ca o maimuta,ma cataram prin toti copiacii,jucam fel si fel de jocuri de care acum nici nu mai aud.
              Insa ma uit la desene animate ,nu cele de pe cartoon,ptr. ca nu-mi plac.Desenez cu fetele uneori,le citesc povesti si ma joc in nisip.
            Cateodata sunt mai copil decat copilele mele.
Iubirea , isi intinde aripa in zborul nesfarsit al timpului !
Eu sunt doar o mica particula dintr-un atom ...
sunt praf de stele in trecerea mea grabita prin lume

06 Iunie, 2007, 10:27:23 a.m.
Răspuns #14
Offline

Lady Allia



mi-e dor de copilărie, de lumea aceea cu ochii mari unde alergam desculţă prin curte, iar puful de păpădie mi se părea o lume magică unde pluteau stele. puteam să jur că dacă le ating se transformă în zâne buclucaşe. mi-e dor să-l trag pe Rio de urechi şi de blană până striga bunica: "Da mai lasă câinele ăla în plata Domnului că s-o săturat şi el de tine cât îl scălţăneşti toată ziua!"!
Rio era un câine frumos şi mare! îl iubeam din tot sufletul meu de copil. mi-a fost bun prieten. mi se părea că e cât un urs, dar eram eu mică şi slabă - vorba bunichii: "Încă un pic şi ţi se împăştie oasele. Doamne fereşte să suferi de vreo boală de piele...că-ţi dau genunchii pe dinafară!". era jumătate ciobănesc românesc, jumătate ciobănesc caucazian şi nici măcar nu
lătra. schelăia doar când îl chinuiam eu şi i se făcea blana arici când ţipa cineva la mine. ţin minte când a ţipat tata odată la mine că a smuls cuşca (nu se putea dezlega) şi aşa l-a fugărit în casă. deh...să se atingă cineva de micuţa lui stăpână? era umbra mea. când a murit...mult timp nu au mai existat umbre la fel de frumoase pe pământ. şi acum îl desenez în
vise din nori albi şi îl pun pe cerul copilăriei mele...să mă mai vegheze de oamenii mari.
copilăria mea a fost plină de iarbă verde şi maci roşii, de lanuri de grâu galben şi baloţi de paie din care ne făceam case înalte, de valea de la capătul grădinii unde ne scăldam şi pescuiam broaşte. săracele! le legau băieţii cu aţă şi făceau concurs. care broscuţă ţopăie mai repede :), iar dacă nu ţopăia...vai de ea săraca.
serile erau frumoase. ne adunam cu toţii în casă şi ne jucam cărţi, nu te supăra frate, piticot..., iar bunica ne pregătea masa. bunicul mereu ne veghea asemeni unei tăceri plină de strălucire şi căldură. când mă uitam la el...lumina, iar eu scoteam un zâmbet ştirb şi îi făceam mereu cu mâna. se scutura de drag de mine!
da...mi-e dor de copilărie...de pomii din curte pe care îi cunoşteam pe de rost. toţi mi-au lăsat urme şi julituri, dar mai conta? important era să nu îi taie nimeni şi să ne urcăm prin ei să ajungem mai aproape de cer. ni se părea că de acolo suntem mai mari şi putem culege norii :). uneori puteam, dar nu erau nori ci puf,...puf mare şi alb.
acum copilăria mea nu mai are nici locul amintirii. casa e refăcută. cheia nu mai stă la locul unde o ascundea bunica. scaunul verde şi scorojit al bunicului demult a fost lemn de foc. mai este curtea. da! cât mai este curtea înseamnă că mai am voie să alerg desculţă prin iarbă şi să visez la zilele când îmi permiteam aproape orice, iar oamenii mari nu îmi tulburau lumea mea liniştită!