VANT LA PUPA - SARUTUL MARILOR

[Diana Nistor]

Anul 2008 s-a rasucit pe calcaie si mi-a aratat spatele dupa o toamna cu vanturi naprasnice, mai muscatoare decat durerea...
 
A sosit 2009 (e adevarat), prin largi ocoluri, de parca ar fi venit din cine stie ce uitata latitudine (visata candva in Eden) printre gandurile somnolente ale oamenilor. A coborat, iata, asupra-ne, ca o mai fabuloasa CORABIE de zapada a mintii, si-a lasat ancora in fața mea, isi infoaie panzele albe  (acum se vede bine pavilionul sub care plutea LoveTime), ca niste aripi de pasare marina.
Ah! Caut in zadar metafore care sa poata comunica macar o raza din fericirea mea, rareori acordata indragostitilor. Cuvintele (care la inceputul lor cred ca au fost create ca mijloc impotriva disperarii) sunt prea grosolane ca sa poata oglindi seninatatea unui sentiment atat de armonizat cu sine insusi, atat de contopit cu sine insusi - indragostita! -
Poate ca ar fi mai simplu sa repet in soapta aceste cateva versuri rupte dintr-un poem grecesc, scris candva... la umbra unui catarg... pe un dogorat spatiu bizantin.
Sunau cam asa:
                             "Apa cristalina, cer albastru
                              Sâni linistit de albastru
                              Spirit odihnit peste spirit
                              Ochi inchisi peste ochi.
                              Trupuri goale, gene frematande,
                              Singuratati de sihastru."

...le-am reauzit in acest nou inceput desprinzandu-se usor, cuvant dupa cuvant, de pe o gura singularizata devenita a mea prin urmele lasate de muscatura saruturilor. In ceața  aburinda a noii dimineti, ascuns in regesca lumina a soarelui, in umbra matasoasa, violeta a panzelor albe, de o frumusete ce imi taia rasuflarea, scaldat in curcubee de lumina, cu trasaturile lui plamadite si daltuite de hazardul zeilor Lui, si-a trecut degetele prin pletele mele translucide ca al unei alte Diane, soptind: - " E gata cafeaua, pot sosi in orice moment prietenii tai!". "A, da, ii vom intampina cum se cuvine! Le voi spune "El este Rett!" O sa iti faca placere sa ii cunosti pe multi dintre ei!"...

[Semiramis]

diana, mai pornim pe undeva?

[Diana Nistor]

Cu bucurie as pleca, scumpa Semiramis! Dar stii bine ca doar noi doua nu facem fata la huiduma asta de corabie! Sa vedem: ni se mai alatura cineva? Nu, nu de mila noastra ci asa... de dragul unei aventuri!

[Semiramis]

păi clar...unde o fi echipajul...mă duc să-l caut.

[Ezo]

Iaca si un matelot. Numa' sa nu ma puneti la lustruit puntea, daca e vorba de catarat pe catarg, cu buna inima! 

[Paul]

Dupa un luuung somn... si o si mai luuunga mahmureala, comandantul, aiurit, revine pe punte si comanda urmatoarea destinatie: ROMANIA.

[Diana Nistor]

"Ooooo! Comandantul! Acum nu mai este nici o dificultate, Semi! Uita-te la el! S-a oprit o clipa ca sa-si pufaie trabucul. Nu s-ar cuveni sa pierdem o asemenea sarbatorire, nu-i asa?" (intrebai cu o usoara tristete).
"Ce dragut din partea lui ca a venit pe corabie" - zice.
"Uite-o si pe Ezo! Crezi ca ai putea veni cu noi?" - intreb.
"As fi fericita!" - zice. (Adusese cu ea o mica damigeana acoperita cu un invelis de rachita si un cos de merinde).

Intr-adevar, o idee splendida pentru ca ziua este stralucitoare, promitand o calduroasa dupa -amiaza, ca vara. Coborand agale spre port privim fascinati panza de ceata transparenta care aburea fin orizontul si linistita intinderea albastra a marii.
Atena scanteia in soare ca o bijuterie. In bazinul interior lunecau micile ambarcatiuni, parodiate de reflexiile lor tremuratoare. Minaretele sclipeau.
"De ce se lasase pagubas capitanul?" (ma intreba regina). "Poate considera misiunea lui prea anevoioasa?" mai intreaba.
"Poate are rau de mare!"   zic
Ne asteapta la debarcader. Ne face semn, fluturandu-si geanta cu permisul de ridicare a ancorei si toate taxele platite.  
Si astfel, glumind inofensiv pornim toti patru, el manevrand carma. In golf nu se simtea nici o boare de vant si ambarcatiunea inainta greoi pana cand intra in valtoarea curentilor care se-nvartejesc la gura portului. Plutim pe langa nave si pacheboturi, infruntand sovaielnic apele capricioase ale canalului principal, cu panzele inca pleostite, pana cand, in sfarsit, am ajuns la o ingramadire de forturi cenusii care marcheaza intrarea in apele exterioare. Aici apele sunt neastamparate, valurile incalecandu-se, impinse de hula portului, asa incat LoveTime a saltat un timp si s-a lasat tarata in deriva, pana cand, brusc, si-a recapatat echilibrul, s-a indreptat si a pornit sa spintece marea cu panzele falnic umflate de vant.
Zaceam la pupa contempland stralucirea soarelui filtrata prin panze si ascultand plescaitul valurilor despicate de prora.
Semi fredoneaza o melodie.
Am facut un ocol maaare...
"Frumoasa miscare!" spune Ezo admirativ (tremurand ca o geana).
"Asta nu face decat sa confirme inca o data ca puteti avea incredere in comandantul vostru prudent si de nadejde!" zice el.
Zaceam toate (trei gratii   ) in soare, sorbind vin rosu de Saint Menas, in timp ce doctorul (vezi, mi-am adus aminte! ) rupea painea rumena si calda si scotocea in cos dupa un anumit soi de branza sau dupa o gramajoara de curmale...
Capitanul ne tinea o prelegere despre viile lui Ammon, despre regii din Regatul Harponilor si bataliile lor, sau despre vinul de Maneotis caruia, nu istoria, ci barfitorul ala de Horatiu ii atribuise toanele si tulburarile mintale ale Cleopatrei...
"Asta e cu capu'! " zice regina. Pufnesc in ras, imbatata de succesul previziunii ei...

[Semiramis]

şi uite aşa plecarăm de nebuni, patru inşi. sincer mi-e cam teamă dacă vine vreo furtună...
diana, îmi faci un rezumat? unde suntem? către ce meleag ne îndreptăm? hai, trebuie să ştiu ca să sciu povestea locului către care navigăm.
între timp, poate mai înmulţim echipajul.

[Diana Nistor]

Reginuto, am lasat traseul la buna organizare a batranului nostru Lup de Mare. M-am intrebat si eu de ce o fi hotarat capitanul nostru sa pornim spre Romania? O fi vreun capriciu al lui? Ne pregateste vreo surpriza? Vrea sa formeze un nou echipaj?
Ma ingrijoreaza proviziile care sunt si ele pe terminate.  Azi, de exemplu, am avut noroc cu ompleta facuta de dimineata de Ezo. Ai apucat sa mananci din ea? Buuuna! Cu un pic de slaninuta afumata si salata din belsug! Totusi... Pe unde o fi bucatarul nostru? Oh!...

[Ezo]

Omleta?? Doar atat credeti ca pot?!?!? Sunt cel mai mare bucatar de pe pamant... pardon, de pe ape   chiar si asa, in devenire   ori o fi doar norocul incepatorului?   Eh, ce mai conteaza, atata timp cat o sa gatesc orice pentru prima data, o sa iasa perfect    

Si da, Romaniaaaaa!!! Abia astept sa ma intorc acasaaaaaaaaaaa!!!! Cine se ofera sa ma astepte in port, eventual si cu bratele deschise?!  

[ARIDANA]

   Sunt pe-aproape,bratele mele au o deschidere mare...n-au sa ramana asa se vor aduna intr-o imbratisare ca un indemn catre o noua calatorie...
      Vant bun si mare linistita catre casa 

[Paul]

Ridicam ancora... intepenita parca in reciful de corali... si pornim... Vant cald, frumos dinspre sud vest... Savuram prima mila de aer racoros si asteptam cu emotii urmarile.

[Semiramis]

despre românia s-ar putea spune multe... e o ţară veche aruncată pe un colţ de mare...
vom ancora la constanţa, oraş port, pentru a întregi echipajul şi a a aduna provizii.

omleta a fost bună. şi cafeaua. dar unde o fi escu? bruno o fi cu el?

şi pentru că, cu altă ocazie, am mai scris despre ţara către care ne îndreptăm, am să reiau textul:

     "România mea este ţara în care, dacă mai umbli prin munţi, auzi doinele. Aici oamenii sunt blajini şi primitori, sunt oameni învăţaţi să depăşească greul, puţinul şi zăpezile. Apusurile sunt mai calde pentru că ici şi colo, fetele mai întind o şezătoare în timp ce torc şi râsul lor pătrunde în păduri şi văi, chemând flăcăii acasă de la cosit.
     România mea este ţara în care au luat naştere ielele şi zmeii şi legenda florii de ferigă. Nemăsurată îmi era uimirea când auzeam poveştile bunicului, cu caii năzdrăvani, Ileana Cosânzeana şi cu tinereţea fără bătrâneţe, cu iarba fiarelor şi cu apa vie.
     România mea este ţara în care dacii s-au bătut cu romanii pe la o sută şi un pic. Istoria ne copleşeşte la fiecare colţ de peşteră şi la fiecare val de fluviu. Muzee, expoziţii, picturi şi biblioteci vorbesc despre măreţia unui popor viteaz.
     România mea este ţara în care munţii sunt înalţi, fiind cuceriţi numai de vulturi. Aici,  marea îşi grăbeşte valurile către ţărm, cu dor de casă. Câmpiile sunt darnice vara, iernile au zăpadă, primăverile vin cu flori de cireş iar toamnele cu struguri mulţi...şi cu frunze.
     România mea este ţara unde oraşele sunt mari, poate prea puţin folosite le ceea ce ele pot da. Aici, oamenii sunt mai grăbiţi şi uşor individualişti, dar orice progres are regresul său…
     România mea l-a zămislit pe Eminescu, cu plopii lui fără de soţ. Luceferii mi-au colindat visurile în aşteptarea Zburătorilor…
     E frumoasă ţara mea. Frumoasă."

[Semiramis]

mulţumesc paul

dacă tot ne oprim în constanţa, am putea spune că vechiul tomis este cea mai veche aşezare atestată de documente din tărişoara noastra, încă din 657 î.C.
dacă vom avea timp să ne plimbăm un pic între două ancorări, vă propun să vizităm marea moschee, acvariul, delfinariul şi muzeul de istorie naţională şi arheologie. neapărat trebuie să mergem la cazinoul ce poartă numele oraşului şi farul genovez.
pentru a ne burduşi calele şi cu ceva provizii pentru serile lungi de pe punte, vom merge şi la vestitele podgorii murfatlar. acolo va avea loc marea degustare. 

mai multe informaţii despre destinaţia noastră la: http://www.constantaonline.ro/

oare unde or fi marinarii?

[Ezo]

Si mai trecu o noapte... cu valuri atat de linistite, incat marinarii nostri... au dormit pe rupte pana tarziuuu, tarziuu...
- unde suntem? ma trezii eu inca somnoroasa, apoi observai carma parasita. Alergai repede, speriata la gandul ca ne-am fi putut rataci. Uitasem de capitanul nostru destoinic, si de GPS-ul din buzunarul Dianei. He he, prevazatoare minte. Nu am avea nici o sansa de a ne pierde, chiar de ne-ar ajunge din urma si cea mai apriga furtuna.

Insa totul era bine. Inca nu ne indepartasem cu totul de uscat. Tarmul, albit de vasele ancorate la mal si zimtat de cladirile mai scunde sau mai inalte, construite cu multi ani in urma poate de alti calatori ca si noi, insa obositi de atata drum... se mai vedea inca la orizont, ca o dunga tremuratoare palpaind in zare. Zambii cu drag unui mic delfin ce se amuza in jurul corabioarei noastre... pana pesemne ca fu certat de mamica lui, pentru ca se indepartara repede amandoi, saltand veseli printre valurile albastrui de vara.

Am coborat in bucatarie cu gandul sa le fac o surpriza celorlalti, care pareau inca rataciti in lumea viselor, insa nici nu apucai bine sa pun de o cafeluta, ca Semi se si infiinta cu un mare zambet siret pe buze in aceeasi incapere.

- Azi mancam omleta din oua de broasca testoasa! spuse.
- Pe bune? intrebai cu ochii cascati de uimire.
- Pe bune ca nu. Ai fost la vanatoare pe plaja inainte de plecare? Nici eu. Deci ce gatesti azi?  
-   Va fac niste clatite pentru micul dejun. Cu putina dulceata de piersici sau miere de salcam, sunt numai bune.

Rand pe rand, se trezira si ceilalti. Apoi ne-am savurat, ascultand muzica marii, cafelutele, si-am povestit fiecare in parte intamplari de prin locurile pe unde ne purtase, in agonia lui, drumul vietii...