- ...acolo, pe malul marii, am uitat pentru o clipa fiecare de sine insusi si ne-am contopit unul in altul. Ne priveam in ochi ca si cand am fi fi fost singuri printre stancile maronii batute de valuri. Ne tineam de mana, privind in zare, cu vantul batand din fata. Se vedeau corabii in larg... el era acasa, eu eram atat de departe... Insa in clipa aceea, simteam ca apartin acelui pamant, simteam ca locul acela imi era cunoscut, ca si cum as fi fost de o viata acolo... "Cat de fotogenica esti!" imi zicea, fixand obiectivul aparatului pe fata mea care se stramba intruna, jucausa. Bineinteles ca nu stiam ce face, ma pierdeam vesela in peisaj si imi lasasem parul desfacut. Vantul, hapsan, se si grabi sa mi-l incurce, dar el, el ma mangaia usor, si ma tinea strans in brate, protector, de teama ca vantul sa nu-si doreasca mai mult decat privilegiul de a-mi incalci parul dupa bunul lui plac... Acolo, langa valurile furioase ce se spargeau cu zgomot de tarm, a inflorit o iubire...
Urma o clipa lunga de liniste. Capitanul si cele doua gratii ma ascultasera atenti. Probabil se intrebau de ce ma oprisem atat de brusc din povestit...
- Si ce s-a intamplat mai departe? sparse Semi intr-un sfarsit, cu sfiala, tacerea...
- Ce sa se intample? O poveste aiurita. Era ziua mea. Mi l-am ales drept cadou. Poate ca suna un pic egoist... poate ca e egoist, dar mi-am permis de a-mi oferi in sfarsit un cadou pe masura dorintelor mele.
- Pai nu ti s-a oferit singur? intreba cu putin mai multa indrazneala, de data asta, Semi.
- Poate ca da, poate ca nu. Inca mai sunt confuza. Nu regret insa nimic. A fost atat de frumos...
- Oamenii nu isi pot darui lor insile alti oameni... A fost un cadou reciproc. Sa nu te indoiesti de asta. Ai povestit atat de frumos despre el... Trebuie sa fie vorba despre un suflet frumos, adauga Diana.
- Da, ai dreptate, este vorba despre un suflet frumos... Mi-as dori sa fi putut sa vina cu noi. Dar l-a capturat un alt echipaj inaintea noastra. E in insulele Baleare acum...
- Nu-ti face griji, e linistita marea. Sunt sigur ca si el se gandeste acum la tine, ma mangaie capitanul bland pe umar.
Dar eu... mi-as fi dorit ca el sa nu se mai gandeasca. E de ajuns suferinta unui singur gand. Intre timp, vantul sufla usor, corabia inainta, noaptea cazuse de mult, ceilalti se retrasera rand pe rand spre cabine... Eu am mai ramas un timp pe punte, cu mainile in jurul genunchilor, privind stelele... si oglindirea lor jucausa din valurile parca prea calme pentru o astfel de mare...


