Cand pasiunea se stinge... si ramane doar recunostinta... tot iubire se cheama ?

[viulian]

Dupa o discutie din seara asta, am ramas cu acest socicel de intrebare ce nu-mi da pace de nici un fel. Pe de o parte as zice "hell NO!", dar pe de alta parte... totusi... apropierea, constanţa, sustinerea, cunoasterea reciproca... toate astea iau timp, dovedesc o consecventa, o scop, un drum mai amplu decat o pasiune de moment.. si totusi.. toate astea... fara pasiune [ah, mi-e si frica sa pronut, cred ca am ales deja!] se pot numi iubire ?

Voi ce parere aveti ?

[Eve]

Daca o iei strict pornind de la ideea "pasiunea se stinge... si ramane doar recunostinta" atunci raspunsul este relativ. Poti sa-ti iubesti si prietenii in fond, fratele, sora. E tot o iubire

Dar gandeste-te la o alta varsta decat a noastra. Gandeste-te ca au trecut ceva ani peste tine si aleasa ta. Au intervenit cele care le aminteai (apropierea, constanţa, sustinerea, cunoasterea reciproca...). Ati zambit in acesti ani si ati avut poate si un ghemotoc impreuna. Iubirea din tinerete se transforma. Nu pasiunea cred ca va prima atunci. Poate o vei vedea frumoasa, pentru ca zambetul ei ti-a devenit drag, pentru ca mainile ei au stiut sa te mangaie, pentru ca...
Crezi ca nu nu va mai fi iubire intre voi doar pentru ca nu mai simti pasiunea initiala? Crezi ca o vei parasi pentru o pasiune?

[Evangeline]

Parerea mea e ca recunostinta tot iubire se cheama, numai ca e o altfel de iubire. Nu mai simtim aceeasi iubire pentru persoana respectiva in sensul ca nu mai e iubirea dintre un cuplu dar exista iubirea de aproape. Nu poti intoarce spatele unei persoane fara sa-ti pese. Asta inseamna ca nici iubirea de cuplu nu a existat vreodata. Odata ce iubesti o persoana iti pasa de el/ea, iar dupa ce pasiune nu mai e, ar fi cam urat sa devii nepasator/nepasatoare. Cel putin mie asa mi se pare. Adica am impartit atatea cu o persoana, vise si clipe frumoase si daca pasiunea moare ce sa fac? Bineinteles ca voi renunta la relatia de cuplu, dar nu si la relatia de prietenie. Nu cred ca as putea deveni indiferenta fata de o persoana pe care am iubit-o si cu care am petrecut clipe frumoase
Nu stiu cum de nimeresti topicurile astea atat de bine Iulian . Chiar in situatia asta ma aflu eu acum si pot sa spun ca-mi pasa de persoana respectiva, poate mai mult decat isi doreste. Numesc asta tot iubire pentru ca daca nu l-as iubi nu mi-ar pana de el si i-as intoarce spatele acum cand are cea mai mare nevoie de un prieten adevarat.

 

[Evangeline]

Dar gandeste-te la o alta varsta decat a noastra. Gandeste-te ca au trecut ceva ani peste tine si aleasa ta. Au intervenit cele care le aminteai (apropierea, constanţa, sustinerea, cunoasterea reciproca...). Ati zambit in acesti ani si ati avut poate si un ghemotoc impreuna. Iubirea din tinerete se transforma. Nu pasiunea cred ca va prima atunci. Poate o vei vedea frumoasa, pentru ca zambetul ei ti-a devenit drag, pentru ca mainile ei au stiut sa te mangaie, pentru ca...
Crezi ca nu nu va mai fi iubire intre voi doar pentru ca nu mai simti pasiunea initiala? Crezi ca o vei parasi pentru o pasiune?

Draga Eve, eu am impresia ca vorbesti de o relatie mult prea serioasa. Adica nu stiu cum sa zic dar dupa o anumita varsta bineinteles ca iubeste o persoana pentru ceea ce este el/ea, pentru ce ti-a oferit de-a lungul anilor, pentru ca ati trecut impreuna peste greutatile vietii. Atunci bineinteles ca pasiunea nu mai este pe primul loc si nici nu mai este cazul pentru ca relatia a devenit atat de frumoasa prin alte metode incat il/o iubesti. Intr-adevar depinde de varsta si de durata relatiei si de felul relatiei. Depinde de foarte multe si daca ar fi sa analizam problema macar pe jumatate ne-ar trebui pagini intregi. Ideea cred ca ar fi mai simpla daca impartim aceste relatii in doua categorii.
1) Esti un tanar(a) si ai avut o relatie cu cineva cu care ai impartit sentimente si clipe frumoase dar cand pasiunea se stinge majoritatea tinerilor (depinde de relatie) vor termina relatia oricat de greu ar fi. Intr-un final tot se va termina si va ramane doar recunostinta sau nu in cazuri mai rele. Atunci ramane doar iubirea de aproape.
2) Esti in jur de 40 de ani si peste si esti casatorit(a), ai copii si tot ce-ti trebuie. Acum situatia se complica si eu cred ca pasiunea nu mai este pe primul loc. In acest caz se poate sa iti iubesti sotul/sotia doar pentru ca ati petrecut atatia ani impreuna si va intelegeti de minune, va sprijiniti la greu si sunteti alaturi unul de celalalt cand aveti o reusita. In cazul unei casatorii relatia este mult mai stransa decat in cazul unei relatii. Dupa parerea mea iubirea de cuplu nu se stinge in acest caz.
Concluzia ambele au parte de iubire in final

 

[Eve]

Evangeline, am delimitat cele doua faze. Nu amanuntit ca tine ce-i drept
Daca este sa vorbim de o relatie in tinerete, atunci este iubirea ca pentru un prieten... un om (am scris asta)
Fara pasiune este o singuratate in doi. Eu consider ca astfel de relatie trebuie rupta direct si definitiv cat nu exista obligatii, ani in spate...
N-as suporta acum(ca varsta) sa stea cineva langa mine din compasiune. Iar ce imi ofera cand eu vreau sa ma iubeasca si el vrea sa nu ma stie suferind e un fel de "lungeste-mi Doamne moartea!" Daca prietenul meu ar sta langa mine doar pentru ca am nevoie... as considera-o mila. Prefer sa se retraga (mi-ar respecta mai mult sentimentele) si poate, cand s-ar stinge si in mine ceea ce simt, am deveni si amici.

[Evangeline]

Fara pasiune este o singuratate in doi. Eu consider ca astfel de relatie trebuie rupta direct si definitiv cat nu exista obligatii, ani in spate...

Draga Eve sa stii ca la o anumita varsta pasiunea nu mai e pe locul intai si atunci cand este, eu am zis acelasi lucru: ca relatia trebuie rupta. Dar, asta nu inseamna ca nu mai exista iubire pentru ca asa cum ai scris si tu iubirea e de mai multe feluri

 

[viulian]

Mda, asta cu varsta... si ea e de discutat. Uite o pilda (initial un banc, dar m-a surprins esenta)


Pe patul de moarte sta intins un mos de 80 de ani, sot, tata, bunic, strabunic.

I se apropie sfarsitul si de jur imprejurul patului sta toata familia:sotia, toti copiii si toti nepotii si cativa stranepoti.

Toti asteptau in liniste si deodata batranul se trezeste si spune:

-Trebuie sa va spun un secret mare! Aveam de toate:masini bune cu care cutreieram lumea, femei frumoase cu care ma simteam bine, foarte multi prieteni si un cont mare in banca.

Intr-o zi mi-a spus un prieten ca trebuie sa ma insor ca sa am o famile ca altfel nu o sa aibe cine sa-mi dea un pahar cu apa cand o sa fiu pe patul de moarte.

Ei si asa m-am insurat si viata mea s-a schimbat radical.In loc sa merg la discoteca cu femei care mai de care mai frumoase.am stat acasa si m-am uitat la seriale cu sotia.

Masinile le-am folosit doar ca sa duc si sa aduc copiii de la scoala, sa merg la cumparaturi sau cel mult sa mergem in concediu.

Toti bani din banca s-au dus pe scolile voastre, pe hainele si placerile voastre.

Zilele frumoase si libertatea mea…le-a luat vantul!

Si acum cand stau intins si astept la moarte stiti ce e cel mai rau din toate ?

-Ce,dragul noastru tata? il intreaba cu totii curiosi.

-Nu mi-e sete!!!!!


As vrea sa nu se interpreteze pilda ca la un indemn de a avea o viata dezordonata.. Ci la un indemn de a iti cauta iubirea pana o gasesti....

[Zantiala]

Poate ca ceea ce spun eu va suna pentru multi pueril, si idealist... dar eu cred ca in cuplul in care exista iubire adevarata, pasiunea nu se stinge nici la cele mai inaintate varste..

Ea doar isi schimba forma... trecand usor de la saruturile nebunesti ale tineretii, la mangaierile calde ale maturitatii, si la cuvintele frumoase, calme, ale batranetii.

[Miss M.]

Pasiunea este scanteia care aprinde iubirea si , ca orice scanteie , nu dureaza prea mult . Pasiunea este legata de mister , de magie , de necunoscut , din acest motiv ea este efemera ... pe masura ce ajungi sa deslusesti misterul pasiunea dispare . Asta nu inseamna ca dispare si iubirea . Sunt doua entitati independente una de cealalta ... asa vad eu lucrurile . Este posibil sa existe pasiune intre doua persoane care nu se iubesc la fel cum se poate sa iubesti fara prea multa pasiune .

Pasiunea da un farmec deosebit clipelor cand doi oameni se cunosc , cand acestia se bucura descoperindu-se unul pe altul ... cu timpul trece ... intrebarea e ce ramane in urma ? ... In acest timp in care pierdem pasiunea castigam alte lucruri , poate , mai importante , zic eu . Invatam sa-l cunoastem omul de langa noi ca pe noi insine , invatam ce-l face fericit , incercam sa ii oferim tot ce are nevoie , invatam sa-i fim alaturi , sa ii castigam increderea , sa nu-l dezamagim , sa radem impreuna cu el si sa-i intidem mana cand a cazut si crede ca nu se mai poate ridica de jos ... facem toate astea impreuna , unul pentru altul ... sau cel putin asa ar trebui !

E mare lucru ca un om sa merite cu adevarat recunostiinta ta . Inseamna ca el a facut lucruri minunate pentru tine , ca te-a facut sa zambesti , ca ti-a fost sprijin in cele mai grele momente ale tale , insemna ca te-a facut fericit si ti-a oferit clipe minunate , insemna ca ti-a facut viata frumoasa prin faptul ca l-ai intalnit si este alaturi de tine . Eu iubesc un om care ma face sa ma simt ca-i sunt recunoscatoare .

Poate ca focul pasiunii se stinge si este regretat dar cand in urma ramane o privire calda , o vorba in care gasesti alinare , o strangere de mana care-ti da putere sa mergi inainte orice ar fi ... insemna ca totul merita ! Iubirea ... iubirea aceea profunda a sufletului este de nepretuit si , din pacate , greu de gasit ! Cine o are si a pierdut pasiunea nu are pentru ce sa-i pare rau ... a castigat mai mult !

Cu trecerea timpului pierdem unele lucruri dar putem obtine altele mai valoroase prin esenta lor ... trebuie numai sa nu le lasam sa treaca pe langa noi !

[Lady Allia]

 Pasiunea...depinde cum e înţeleasă ea! Pasiunea naşte iubiri, dar tot ea le poate şi stinge...! Pasiunea se naşte într-o iubire, îşi schimbă forma, dar asta nu înseamnă că dispare! Pasiunea...(şi dealtfel multe altele)...dacă vrei o păstrezi mereu atâta timp cât există interesul de a nu lăsa monotonia să se interpună în relaţie!
 Relaţia şi iubirea între două persoane se consolidează în timp pentru că fiecare adunăm clipe frumoase, amintiri, zâmbetele copiilor, greutăţile care ne leagă şi ne fac mai puternici, albume întregi de familie..., îmbrăţişări...multe, multe...! În timp învăţăm că frumuseţea se transformă...în frumuseţe! Anii şi vârsta devin frumoşi dacă ai lângă cine să le trăieşti! Ridurile devin o bucurie...dacă iubeşti persoana de lângă tine!
 Etapele vieţii sunt grele doar când le trecem singuri şi izolaţi de orice zâmbet şi bucurie..., de orice mână care să te aline, de orice vorbă caldă care să te bucure...!
 Recunoştinţa...există mereu alături de iubire, fără ea, fără încredere, fără respect... relaţia nu ar fi completă!


Iulian..."Ci la un indemn de a iti cauta iubirea pana o gasesti...." - ...Frumos îndemn!...Îţi doresc să fii foarte fericit când o vei găsi şi niciodată să nu renunţi la visele tale...! Când zâmbeşti...viaţa ştie să îţi zâmbească înapoi!!!