Altruismul - intre fictiune si realitate

[Lorelei]

Exista oare altruism pur, dezinteresat? Putem face ceva fara absolut nici o satisfactie personala? Inclin sa cred ca nu. Cele mai multe acte aparent dezinteresate se justifica prin nevoia de imagine de sine (in ochii celorlalti si mai ales in propriii ochi). Incet incet am ajuns la concluzia ca absolut toate actiunile umane asa zis altruiste au la baza o cu totul alta explicatie. Nu exista altruism dezinteresat, pur.

Chiar si actele gratuite (in sensul gidian) au la baza un acelasi mecanism. Care tine de imagine. totul incepe cu imaginea in fata celorlalti: ceilalti trebuie sa ma vada ca fiind bun, altruist, generos etc etc, pentru ca de aici voi avea o multime de satisfactii. Sigur, toata strategia este una inconstienta, nu premeditata. Apoi incet incet devine un automatism si actionam crezand chiar ca asa suntem: generosi, altruisti etc. Dupa care, cred, treapta urmatoare, tine de imaginea de sine. Nu stiu daca asta tine de o forma de narcisism, asa imi pare, insa nu putem accepta ca tot ceea ce facem are la baza egoismul (care nu cred ca e un lucru rau) care se trage din doua lucruri de baza: instinctul de supravieturie si nevoia de securitate.

Dupa care lucrurile se nuanteaza si devin nevoie de fericire, sau macar de absenta nefericirii si incepem sa ne construim mecanismele de aparare. din ce in ce mai sofisticate.

Pe scurt, nu exista altruism in forma pura, ci numai propria noastra forma de a face pace cu noi insine. Daca la toate astea se mai adauga si ceva religie, ghiveciul este complet pentru ca apare in plus sentimentul acut al vinovatiei si speranta obsesiva a mantuirii.

PS. Precizare mica-mica. Prin egoism nu inteleg acte egoiste, ci ma refer la imboldul care duce la asa zisele acte altruiste. Deci nu contest existenta actelor altruiste, ci cred ca nu pot accepta ideea de a face ceva fara sa obtii ceva cat de mic in schimb. (nu de la celalalt, celalalt nu are ce sa-ti dea, ci din ceea ce reprezinta fapta ta pentru tine si pentru ceilalti)

[Eve]

"nu exista altruism in forma pura, ci numai propria noastra forma de a face pace cu noi insine. Daca la toate astea se mai adauga si ceva religie, ghiveciul este complet pentru ca apare in plus sentimentul acut al vinovatiei si speranta obsesiva a mantuirii."

Am sa ma opresc la aceasta afirmatie. Cred ca in ea este de fapt esenta a ceea ce traim indiferent ca recunoastem sau nu. Chiar si cei care striga altfel daca-i opresti la cazuri concrete tot aici ajung. Suntem buni pentru ca... asa incepe totul. Nu suntem buni pur si simplu. Suntem fiinte rationale si orice fapta a noastra are o justificare. Fapta-rasplata, cauza-efect. Chiar daca spunem ca nu asteptam nimic... poate nimic material, poate nimic palpabil dar...

Exista acte altruiste, cum bine afirmi, dar undeva in spatele lor e ceva... Nu marsav, nu egoist dar este ceva.

[Semiramis]

altruismul însuşi este dezinteresat. dar altruiştii nu sunt mulţi.
cei care fac pe altruiştii, aşteptând să crească în ochii celorlalţi (că în ai lor e clar ce sunt) există cu carul. dart deja ăsta e un truism 

[katya1886]

             Sunt de acord cu afirmatia ca nu prea exista altruism dezinteresat, cand un individ face un act de binefacere pentru unul care necesita ajutor asteapta aproape intotdeauna ceva in schimb. De ce zic aproape intotdeauna? Pentru ca nu putem face regula generala ca nu exista altruism dezinteresat. De ce ar fi atat de greu de crezut ca inca exista oameni care sunt capabili sa ajute, nu pentru a-si face o anumita imagine si nici pentru a avea constiinta impacata ca dupa ce mor, doamne-doamne ii va primi in ceruri si vor avea sufletul mantuit? Mai ales ca parca mai repede iti faci o imagine in ochii celor din jur daca pozezi ca o persoana dura, nepasatoare - cool.
            Oare nu e posibil sa faci un bine pentru ca te poti identifica cu cel in cauza? Ca tu, stiind ce inseamna greul iti oferi sprijinul doar pentru a-i fi mai usor celuilalt si sa nu treaca prin ceea ce pentru tine a insemnat un adevarat calvar? Si asta nu se numeste egoism, nici nevoia dobandiri unei imagini false de bun samaritean ci este, asa cum stiu ca se numeste, compasiune. As mai spune doar ca daca faci un bine in speranta ca vei primi si rasplata, poti astepta... pana treci la cele vesnice. Daca nu cumva o sa ti se reproseze ca n-ai stiut sa-ti iubesti aproapele si te-ai gandit numai la tine si la cum sa-ti salvezi tu pielea prin intermediul celuilalt. Nu vad cum am putea alatura altruismul cu egoismul. Nu se mai numeste altruism daca implica si intentii egoiste... Parerea mea.

[Eve]

"Oare nu e posibil sa faci un bine pentru ca te poti identifica cu cel in cauza?" Ups: a aparut...pentru ca (Faci bine pentru ca... ) asa cum afirmam e un bine gandit... nu egoist, nu meschin dar...

Uneori insa facem poate un bine fara sa gandim. E minunat daca esti intrebat sa te miri sincer de ce l-ai ajutat. Sa nu descoperi mila,  iubire, sa nu te vezi in locul lui tu, parintii tai sau cineva drag, sa nu fie pentru ca ai vrut sa-i vezi zambetul, sa-l alini.... Sa faci un bine la modul absolut. Am facut-o poate fiecare in viata? Nu stiu, nu cred dar... sper.
Va aduceti aminte cand ati facut un astfel de bine? Daca da... atunci nu e "altruism pur" ci... constient.

... poate n-am constientizat nici eu cand am ajutat un om! Cat m-as bucura sa o fi facut! Nu vreau sa stiu daca este asa. Nu ma intereseaza... dar sper din toata fiinta ca pot.

[Lorelei]

Oare nu e posibil sa faci un bine pentru ca te poti identifica cu cel in cauza? Ca tu, stiind ce inseamna greul iti oferi sprijinul doar pentru a-i fi mai usor celuilalt si sa nu treaca prin ceea ce pentru tine a insemnat un adevarat calvar? Si asta nu se numeste egoism, nici nevoia dobandiri unei imagini false de bun samaritean ci este, asa cum stiu ca se numeste, compasiune.

Da, dar tot nu e altruism pur, dezinteresat, ci e un fel de compensatie, un gest reparator pentru durerile tale. Sigur, asta il ajuta enorm pe celalalt, nu contest lucrul asta, eu spun insa ca nu exista actiune fara absolut nici un beneficiu persoanal. Asa suntem facuti, nimic nu se intampla pur si simplu, toate au o cauza. Iar in cazul compasiunii cred ca asta este, nevoia de reparatie, care e o forma de vindecare a ranilor vechi.

[valentina]

               Nu exista altruism pur,dezinteresat.Nimic nu mai este desinteresat.Totul se face pentru a obtine ceva.Chiar si bunatatea este comercializata in ziua de azi.
               

[Semiramis]

altruismul prin natura lui este dezinteresat. întrebarea corectă este: mai există sau nu altruism? eu spun că da. nu în sensul în care ajut tot ce pot oricând, oricum, oricât, indiferent dacă mi se cere sau nu ajutorul. ajut la cerere sau la nevoie. benevol. şi apoi uit că am făcut lucrul ăla. de ce uit? pentru că aşa e normal să mă comport.
nu sunt de condamnat nici măcar cei care ajută din egoism, adică ajută pentru a se simţi bine. aceşti oameni nu cer nimic în schimb. sunt mulţumiţi că după ce au dat ajutorul s-au simţit utili sau le-a crescut pieptul de mândrie de sine...

[Lady Allia]

 Din punctul meu de vedere, altruismul exista si poate exista dezinteresat asa cum exista egoismul si egoismul pur!
 Asa cum exista oameni egoisti pentru care ei sunt centrul propriului univers, iar in afara lor nu pot sa vada nimic..., nimic ce contravine cu felul lor de a fi, asa exista si oameni carora le place absolut dezinteresat sa ii vada si pe altii fericiti, le place sa dea o mana de ajutor absolut prieteneasca fara sa astepte ceva!
 Insa...si e ciudat ca tocmai eu spun asta...intr-un fel sau altul un altruist este egoist...! De ce?
 Pentru ca desi nu asteapta nici o rasplata, nu asteapta nimic material in schimb...ceea ce face face pentru ca asta il face fericit, asta ii creeaza o stare de bine... o face pentru el facand-o pentru altii!