"am doi ochi... nu vad nimic cu ei"
Motto: :
"As ciocani cu unghia pîna cînd
n-as mai avea unghie,
si cu degetul pîna cînd
mi s-ar toci.
Dar a venit la mine
orbul si mi-a spus:
"Lasa-ti, frate, unghia-n pace,
daca ai cumva un ochi
în vîrful ei,
de ce sa-l spargi?"
Si totusi si totusi
poarta asta, dintre mine si tine,
trebuie zguduita de cineva."
(Nichita Stanescu)
Orizontul fiecaruia se intinde pana unde ii permite nebunia. Nu suntem liberi, iar orbii ne invata sa vedem dincolo de aparenta. Ma intorc catre mine si nu vad dincolo de varful nasului. Ma sperie forfota de sub tampla, ma apasa chemarea orizontului pe care il intuiesc totusi. Suntem conditionati de propriile perceptii asupra lumii. A mea - ingusta si conditionata. Nu vad decat ziduri prea inalte care acopera linia orizontului. Si totusi o simt acolo, departe, tot in mine cumva. Ma intreb: sa sparg zidurile sau sa desenez grafitti cu un colt de cer senin? Nebunia iluziei este acceptarea propriului univers concentrationar. Orizontul se intinde insa dincolo. Am doi ochi si o data si-o data am sa vad cu ei rasaritul de soare la orizont.