orizont

[androgin]

am doi ochi, dar nu vad nimic cu ei, doar blocuri, strazi, oameni, masini (deopotriva reci si seci)...nu vad nimic cu acesti doi ochi...
la ce bun sa am doua maini daca imi acopar cei doi ochi cu ele?!

[cristyana]

Si spune-mi daca ai fi orb de ce anume te-ai mai plange?
E vina ta ca nu vezi nimic ...mai exista si altfel de ochi : ochii mintii...o realitate dincolo de aparenta .Nu o vezi? Orizontul este nelimitat, limita este creata doar de mintea ta.

[david]

pe langa ochii minti mai exista si natura, si oamenii, si un tablou,...
 de fiecare data cand vad pescarusii deasupra dambovitei parca totul devine altfel, cand merg prin parc si este liniste devin pentru cateva momente incantat de ceea ce mi se ofera : pasari care ciripesc  neincetat, copaci care falfaie in bataia brizei de vant, oamenii care se plimba iar altii se grabesc si nu inteleg de ce si apoi din nou liniste si de fiecare data ma surprind sa vad ceva nou ce nu am reusit sa cuprind prima data.
asa cum spui androgin nu vedem decat ce ne intereseaza si ce pacat ca ne intereseaza atat de putine lucruri

[furia ingerului]

draga dana...

da-mi-i mie. Iti dau altceva in schimb. Daca ii tii acoperiti cu mana i-ai imbolnavit deja. Facem un targ mutual fair: un lucru bolnav pe un lucru bolnav: tu-mi dai ochii tai si eu iti dau noroiul din sufletul meu. Ochii mei nu vor sa te vada iar ochii tai nu vor sa vada; sufletul tau vrea ca ochii tai sa vada iar al meu vrea sa nu mai vada nimic. Vindeca-l si ti-i vindec si eu!

Voi lua ochii tai si voi merge intai cu ei intr-o padure. Le voi arata copacii si pasarile ce-si fac cuib printre ramurile lor. Le voi da receptorii mei si nu doar le vor vedea dar le vor si simti mirosul. Iar apoi voi da cu piciorul in stratul de frunze si le voi arata padurea care-a fost candva si acum e putregai...

Ii voi duce apoi pe malul marii si le voi arata un rasarit superb cu o plaja scaldata in lumina rosie si o mare scaldata in...linsitea valurilor sale. Si le voi arata cochiliile goala ale bietelor animale care le locuiau candva...

Ii voi lua apoi si ii voi duce pe creasta muntelui si le voi spune: "Supune-ti-va mie si va voi da tot ce se asterne la picioarele mele". si ei vor clipi interogativ si se vor uita in jos: o inaltime amenintatoare supusa presiunii de a te chema jos...Si le va placea. Iar eu le voi arata urmele albe cimentate in piatra muntelui: candva, pe aici, cresteau corali intr-un mare atol pe fundul marii...

Si apoi ti-i aduc inapoi...
Si vor fi plini de lacrimi la cata moarte au vazut acolo unde triumfa frumusetea vietii... Si te vor intreba de ce nu se poate viata fara de moarte. Ce le vei raspunde...?
Nimic...sa taci, sa nu le spui decat atat: de azi incolo uitati-va si bucurati-va cristalinul de vitalitatea existentei si de frumusetea ei in cele mai marete sau neinsemnate ipostaze... De azi in colo...deschide ochii, si ei vor vrea sa ramana asa...

Cat despre sufletul meu...
Adu-mi-l inapoi asa cum ti l-am dat...macar ochii tai mai au lacrimi sa planga...


Va veni o zi cand ii vei inchide, definitiv...sa dea Doamne-Doamne ca secretul nemuririi care-l vor duce cu ei sa fie...o viata de care sa-si aduca aminte cu drag...

[androgin]

a accepta ca sufletul ne e sufocat de noroi imi pare un act de resemnare.

cum poti inceta a mai crede in singurul lucru care ni se dezavaluie cu adevarat minunat si care singur are sanse de nemurire?

asa cum exista un leac pentru ochii-mi demult nedeschisi, tot astfel trebuie sa se gaseasca vreun instrument de epurare pentru orice suflet muncit.

nu trebuie sa ne propunem a invinge moartea, ci a iubi viata!

azi pot sa privesc spre trecut fara sa ma mai doara ochii, dar, in schimb, imi incordez sprancenele intr-un arc apasator...toate suferintele mi s-au adunat in frunte!

[Paul]

Ai putina rabdare. :idea:

[Lorelei]

"am doi ochi... nu vad nimic cu ei"

Motto: :
"As ciocani cu unghia pîna cînd
n-as mai avea unghie,
si cu degetul pîna cînd
mi s-ar toci.

Dar a venit la mine
orbul si mi-a spus:
"Lasa-ti, frate, unghia-n pace,
daca ai cumva un ochi
în vîrful ei,
de ce sa-l spargi?"

Si totusi si totusi
poarta asta, dintre mine si tine,
trebuie zguduita de cineva."
         (Nichita Stanescu)

Orizontul fiecaruia se intinde pana unde ii permite nebunia. Nu suntem liberi, iar orbii ne invata sa vedem dincolo de aparenta. Ma intorc catre mine si nu vad dincolo de varful nasului. Ma sperie forfota de sub tampla, ma apasa chemarea orizontului pe care il intuiesc totusi. Suntem conditionati de propriile perceptii asupra lumii. A mea - ingusta si conditionata. Nu vad decat ziduri prea inalte care acopera linia orizontului. Si totusi o simt acolo, departe, tot in mine cumva. Ma intreb: sa sparg zidurile sau sa desenez grafitti cu un colt de cer senin? Nebunia iluziei este acceptarea propriului univers concentrationar. Orizontul se intinde insa dincolo. Am doi ochi si o data si-o data am sa vad cu ei rasaritul de soare la orizont.

[Semiramis]

privesc tăcute umbre ce ochiul îmi dezleagă.
privesc apuse stele, ce-mi sar din orizonturi.
privesc albastre ape, ce-mi ies din mătci grăbite,
să prindă înnoroiate cărări către zenit.

privesc măiastre paseri zburând in vals, aiurea.
privesc cernite vânturi ce spulberă simţirea,
privesc şi pretutindeni mi-apare vag, departe
o nouă licarire ce-mi spune să...privesc.

privesc atâtea toate cât pot privi acum.