"Pe vremuri când mi-era urât
Dormeam cu îngerul de gât,
La masa lui, la masa mea,
Eu mă treceam, iar el trecea..."
***
L-aş fi putut numi, la fel de bine, "micul prinţ". Pentru că i-am citit de-atâtea ori din Saint Exupery, până când, într-o bună zi, îmi va spune: "Te rog, desenează-mi o oaie"...
Iar eu, adultul de atunci, îi voi desena şi oaia, şi trandafirul, şi sarpele, şi pălăria, şi casa. Casa lui, familia lui. Deşertul. Pustietatea. Nimeni...
***
Înaintăm, cu paşi sacadaţi, într-un labirint, nu pentru a regăsi iubirea ci pentru a-i resimţi pierderea până la limită, dizolvarea ei într-un mic cosm, risipită pe de-a-ntregul în afara ei însăşi, golită de sine până la vidul absolut...
...
Şi va trebui, într-o zi sa recunoaştem suveranitatea acestei iubiri exprimate în mici oameni şi sa o acceptăm: nu pentru că ar fi vorba de a elibera adevarul ei – pretenţie derizorie – ci de a elibera, în sfârşit, pornind de la ea, propria noastra interpretare a ei.
***
Dormi liniştit, fiul meu. Şi nu te încrede în oameni.
iluzia
"te iubesc"
rumeguş...
oamenii de poezie...
De acum, micuţule om, poţi citi restul în carte.
Subiect: Gand pentru re-vedere: "prinde orbul, scoate-i ochii" (Citit de 45290 ori)