suntem singuri, iremediabil de singuri

[cristyana]

Orice ar fi suntem singuri, pentru totdeauna singuri si orice incercare de a scapa de acest lucru este sortita penibilului. De aici greselile, de aici fara rostul existential, de aici non-sensul. Nu putem trai cu acest lucru - cu faptul de a fi singuri si atunci ii cautam disperati pe ceilalti... oare ei ce cred, ce gandesc, sunt oare la fel ca mine? Chiar mintea celei mai iubite fiinte ramane inchisa totdeauna .O enigma... la fel cum mintea ta ramane o enigma pentru celalalt. Imi imaginez o calatorie in Antarctica, in lumea gheturilor vesnice, ca o data intoarsa de acolo, sa pot trai fara umanitate.

[androgin]

oare singuratatea nu este tot o "limita" pe care insisi oamenii si-o impun?
vezi tu, fiind vorba de limite si de oameni, discutiile se pot intinde la nesfarsit, pentru ca om fara limita nu exista, la fel cum limita fara om nu s-a mai vazut.
despre singuratate, in mod special, se poate spune ca e infiorator de nociva si, in acelasi timp, absolut necesara omului. a nu simti singuratatea inseamna a nu fi un om deplin. din singuratate deriva intr-adevar greselile, insa tot din ea vin si ideile stralucite, tot ce tine de arta. a suferi este o arta. a suferi de singuratate si a o fructifica este arta artelor. singuratatea este cea mai mare provocare pe care, inconstient sau nu, si-a ridicat-o omul. nu pot si nu vreau sa-mi imaginez lumea fara ea. daca m-as dezumaniza, ce mi-ar mai ramane?
animalele au spirit gregar si se cauta reciproc din nevoi naturale. noi am numit singuratate ceea ce depaseste simpla nevoie carnala, ceea ce urmeaza instinctului, i-am dat conotatii spirituale. prin asta ne deosebim de animale, prin posibilitatea de abstractizare, prin gandire.
daca noi am creat-o, oare de ce ne temem atata de singuratate?

[cristyana]

Noi ce facem de fapt aici? Punem intrebari, raspundem la intrebari citim raspunsurile altora...si multi au talent pentru literatura din cate am citit pana acum...
Si poate unii dintre ei se vor trezi  in fata unei reale drame:
aceea de a se confrunta cu propria persoana si mai ales cu derizoriul propriei persoane.
Singuri ne putem minti pentru o vreme ca va fi bine simtind totusi ca nu va fi.
Filosofiile orientale insista foarte mult pe faptul de a te confrunta cu propria persoana, a rezista constientizarii singuratatii personale, caci de abia de atunci te apropii de ceea ce esti - infintul...si spun ei fiinta umana reprezinta infintul.
 
Personal nu stiu decat ca a fi cateodata singur sau a simti nevoia de singuratate nu are nici o legatura cu acesta constientizare a solitudinii sau sa-i spunem este o treapta inferioara pe drumul acestei constientizari.
Eu nu am cunoscut oameni care sa-si doreasca a fi singuri pentru totdeauna, a ramane singuri departe de societate. Chiar cel mai putin sociabil, mai pesimist, mai detasat om spera cel putin in cea mai ascunsa fractiune a sufletului sau, ca va fi o vreme cand cineva ii va rupe convingerile despre solitudine, adica nu am cunoscut oameni al caror scop sa fie acesta a constientiza solitudinea proprie si a se detasa permanent de oameni.

Repet deci de ce avem nevoie de ceilalti?
Si ma intreb ce eliberare, ce libertate uriasa trebuie sa fie sa nu mai simti nevoia celorlati niciodata.

[androgin]

omul este o fiinta sociala. avem nevoie de ceilalti pentru a ne implini...am mai spus asta de nenumarate ori si imi sustin ideea cu fermitate : eu stiu ca nu m-as putea numi om fara contextul in care, fara voia mea, ma regasesc. omul modern este dependent de tot ce-l inconjuara, de ideile celorlalti sau de insasi prezenta lor. avem constiinta, avem un adevar numai al nostru, dar nu putem face o delimitare clara intre ceea ce ne apartine, ceea ce tine de propria noastra fiinta (tot ce e pur, nealterat, original), si ceea ce apartine colectivitatii.
da, suntem cumva "prinsi" in toata situatia asta, captivi intr-o lume, care in multe privinte se opune fondului nostru natural, o lume de care nu ne putem insa desprinde intrucat prin ea existam, la fel cum ea exista prin noi. acea libertate uriasa la care visezi ar putea fi atinsa numai prin intoarcerea la origini, prin inlaturarea oricarei interventii "lumesti".
omul poate fi liber in sinea lui, pe cale spirituala, insa nu se va putea elibera niciodata de prezenta si nevoia celorlalti, fie ea contienta sau nu.
presupunand ca am reusi sa ne rupem cu totul de context si ca n-am mai simti nevoia interactiunii cu exteriorul, unde crezi tu ca s-ar ajunge? esti convinsa ca asta ti-ar aduce pacea interioara, linistea pe care atat o cauti?
sa-mi ierti scepticismul...

[julieta_iulia]

ai atins un subiect de carimi e f frica
! mi-e frica de singuratate! Dar ...suntem singuri...doar daca vrem! e in stransa ..legatura cu pesimimul! daca eshti pesimist eshi cu sigurantza singur! iar eu sunt optmista!(te rog sa pomeneshti de realism)-pt ca nu shtiu ce o sa itzi raspund...dar sunt optimista !! incearca shi tu

[viulian]

Cum ziceam si intr-un alt post.. nu singuratatea e problema, nu ea este cea care este de blamat ci _nevoia_ de celalalt, dependenta de un significant other care nu este acolo cand ai nevoie de el.

Daca aceasta nevoie ar fi inteleasa, atunci o sa vezi ca singuratatea e ceva fain

[Aimee]

O perioada scurta de singuratate e bine- venita.
Dar daca ea se prelungeste, deja renuntam la statutul de "om". Cu ce ne-am diferentia de animale daca traim izolat de restul oamenilor?

[viulian]

Pai daca a fi om este legat de existenta altor oameni - e ca si cum ai spune ca o masina nu mai este o masina decat daca sunt si alte masini in jurul ei.

Este o nondefinitie dupa parerea mea.. aceasta definitie redundanta: "esti om daca esti inconjurat de oameni."

[dina]

Mi se pare ca fraza "a fi om este legat de ceilalti oameni" este adevarata!
O masina nu se afla in ipostaza de a avea amunite porvocari, in schimb oamenii, intre oameni ,sunt confruntati cu provocari.Nu cred ca poti deveni Om daca stai izolat complet de restul lumii.Avem nevoie de iubire, tristete, dezamagire, succese, timpuri de singuratate, timpuri de companie...toate acestea ne formeaza ca si oameni ( care invata de la viata).Nu cred ca am avea privilegiul sa devenim oameni stand complet izolati.
Singuratatea , da, isi are timpul ei dar daca inveti sa o pretuiesti,( dar intr-adevar sa nu fie pentru o perioada indelungata) vei pretui si compania.
In mintea mea este ideea ca uneori omul are nevoie de putina singuratate pentru a se regasi, asi refocaliza scopurile.... in rest este creat pentru a avea relatii ..Chiar Dumnezeu a spus ca omul nu este bine sa fie singur
Va pup

[Aimee]

Dina, nici nu stii ce bine imi pare ca tu ai inteles ce am vrut eu sa zic. Eu am considerat ca nu mai era nevoie de alte explicatii. Nici prin cap nu mi-a trecut ca cineva, citind ceea ce am scris, va compara omul cu o masina!

[viulian]

Nu se defineste niciodata un lucru/obiect/etc prin el insusi, sau prin trimiteri la un grup asemanator de obiecte. De aceea am echivalat omul cu o masina (puteam sa-l echivalez cu orice ar fi!)

Logica voastra spune ca obiectul X este X daca apartine grupului X. E redundant - e o definitie cu trimitere 'innapoi' la obiectul X. Daca nu stii ce e X, de unde stii care e grupul format din X ?

Hai ma fetele.. lasa-ti-o cu nevoia de altcineva, nu neg ca nu exista (si eu am momentele cand ma simt singur - cateodata mi-e bine, cateodata mi-e nashpa, dar nu fac tamtam cat de omenesc este sa suferi daca singuratatea continua).

[Iosif]

Matematica sufletului este destul de ciudata.. daca 1+1=2 in matematica, in iubire rezultatul este 1, pentru ca daca ar rezulta 2 probabil nu ar fi iubire.
Intr-adevar, daca gandim matematic nu este o definitie corecta, insa aici era vorba de suflet, de personalitate mai exact, care fara cei din jur s-ar pierde.

[Aimee]

Deci cande vorba de sentimente si suflet, definitiile dispar!

[androgin]

viulian, ne-ai impresiunat pe toti, fara doar si poate, cu logica-ti aparent infailibila...si totusi iti scapa din vedere esentialul: daca obiectele formeaza clase de obiecte, daca animalele pot fi de asemenea reunite in diverse clase, OAMENII si numai ei alcatuiesc ceea ce poarta numele de SOCIETATE!...iar aceasta din urma functineaza ca un tot unitar, pe principiile interactiunii si INTERDEPENDENTEI!

intelegi interdependenta?!
just for the record, omul nu poate fi comparat cu nimic altceva decat, cel mult dintr-un punct de vedere strict mecanicist...omul reprezinta cea mai inalta valoare si dispune deci de legitati proprii superioare oricarei alte forme de materie - organica sau anorganica.

lasand la o parte rationamentul tau (el in sine nu e lipsit de fundament, insa situatia de fata mi se pare una dintre cele mai nepotrivite pentru aplicatie), ma uimeste franchetea cu care reclami inutilitatea topic-ului de fata...tamtam??  hmm...sa fie subiectele puse in discutie, care (chipurile!) te plictisesc, sau inversunarea cu care ti s-au impotrivit doua dintre MEMBRELE site-ului de vina pentru acest "sincer" comentariu ? consider-o o intrebare retorica...

[viulian]

Hehe scuzati - eu ma jucam sa vad cat de profund se poate argumenta legatura intre om si singuratatea (asa zis atribut uman).

Partea fizica a omului, trupul, cu tot ceea ce contine in el (pana la ADN si poate chiar si mai incolo) se poate defini logic si concis. Un trup de om s-ar putea defini clar.
Partea spirituala a omului, asta e alta mancare de peste. Nu se poate defini cu absolut nimic, si tot ceea ce vorbeste este experienta individuala in simtire, si in nici un caz vreo formula matematica.

Din punctul meu de vedere, singuratatea este si nu este umana. Atata timp cand oamenii traiesc scindati de propriile lor afecte si instincte, ascunzandu-se in spatele inhibitiilor datorate constrangerilor impuse de societate, omul (om!) va fi mereu singur chiar daca inconjurat de oameni.
Insa eu consider ca Iisus, sau Buddha, etc.. atunci cand mergeau singuri prin paduri, sau meditau, ei nu se simteau niciodata singur. Aveau pe Dumnezeu, Rama, existenta, sau cum vreti sa-i ziceti. Nu erau niciodata singuri.
Ei renuntasera la a fi o picatura, si se abandonasera si devenisera oceanul.

Acuma cine e mai om ? Este sau nu este singuratatea un atribut uman ? Eu aleg sa cred ca nu este, decat in masura in care spui: daca mai mult de 50% din oameni fumeaza, atunci fumatul e un atribut uman.
E acelasi lucru ca si povestea cu singuratatea. 99% din oameni se simt la un moment dat singuri, insa pentru cativa maestrii spirituali aceasta singuratate dispare. Prerea mea e ca singuratatea nu e un atribut uman innascut..

Si de asta imi permisesem sa incit discutia, mie nu mi-e frica sa ma joc cu logica si ratiunea atata timp cat am un ochi si pentru latura mea spirituala. Testam sa vad ce si cum se spune, dar vad ca majoritatea se apara.. n-a vrut nimeni sa-mi explice ce e cu omul si cu singuratatea si interdependenta dintre ele, asa cum cat de cat am incercat eu sa explic mai sus.

O zi buna tuturor