Curiozitatea este pentru a fi satisfacuta!
Nu prea imi place mie sa fotografiez oameni, nu stiu de ce anume. Poate ca uita momentan sa fie autentici si dau in mintea copiilor. Si nu mi se pare nimic frumos de pozat intr-un adult care se prosteste. Daca voiam clovni, ma duceam la circ

Dpmdv, frumusetea lumii (acuma nu ca ma laud) poti s-o vezi si fara sa ai 'marii clasici' invatati pe de rost. Ce, un copil e inapt sa admire ceva frumos, doar pentru ca nu e doxa de atata citit ? Trebuie sa fii doar cumva deschis, mana nemiscata si o camera foto decenta.
E drept insa, atunci cand nevoia de cunoastere e mare, iar parintii ocupati, prietenii prinsi cu cine stie ce indeletniciri specifice varstei lor premature - am dat si eu fuga la carti.
Ce m-a schimbat pe mine mult au fost doi oameni - profesorul de Algebra din facultate si scriitorul Nicolae Breban. Cumva oamenii acestia doi au fost puntea intre culmea ratiunii si relaxare, intre o complexa viata interioara si o aparenta de trivialitate si superficialitate in a aborda viata. Au mai fost si alte carti interesante (filozofie orientala, psihologie, etc - nu musai romane totusi) care au facut sa se lege multe idei, dar pana la urma - curiozitatea se poate manifesta in o gramada de modalitati, nu prea mai dau fuga la carti. Au fost faine cat au fost, dar mi se pare mai fain acuma ca admiratia fata de un erou de carte care e spontan si subtil sa reusesti s-o pui in realitate si lumea sa se uite crucit la tine, exact cum se comportau si cei din carte. Parca te-ai gandi cum sa fii si mai spontan, cartea o uiti..
Cartile sunt ca invatatorii... Super necesare la inceput, dar... doar experienta de viata m-a ajutat sa patrund totusi semnificatiile a multe chestii pe care doar le citisem si aveam sentimentul ca le cunosc. Aici mi se pare marea diferenta de fapt. Cartile mi-au dat atunci un sentiment de atotstiutor pe care viata a avut grija sa mi-l reteze cu insistenta pana cand am priceput sa stau in banca mea

I am still fighting.