Povestea celei de a treia intalniri...
O poveste de noiembrie, povestea unei iubiri de toamna.
Plec pe inserate de "acasa", pe un timp urat... cer innorat, nori plumburii, o tristete si o apasare cumplita. Drum... emotii, noapte nedormita intr-o cuseta mult, mult prea inghesuita., alaturi de nestiutori straini.
In fine, dimineata , ajung la ea... ma trezisem inca cu vreo cateva ore inainte de a ajunge la destinatie... ciudat, garile imi sunt cunoscute aici. Un oras, pe malul unui rau mare, in care se inalta sinistre blocuri cenusii, murdare, imi da fiori... trecem... alt oras, sarac... aruncat in mijlocul unor dealuri acoperite inca de o iarba verde, verde aprins.Da,de aici nu mai era decat vreo jumatate de ora.
In sfarsit, ajung la ea.Nu ma poate astepta in gara, drum lung prin oras, bagaje, flori, dealuri... apoi, fiorii reintalnirii...
Fericire. Pur si simplu fericirea a urmat... am hranit iarasi porumbeii, am colindat din nou parcurile, stradutele inguste... a fost frumos, a fost minunat, a fost de vis...
Am incercat sa traiesc fiecare clipa.. am incercat sa ma bucur mereu de stralucirea ochilor ei, de dulceata buzelor, de atingerea catifelata a acelor maini fine, care au ajuns sa insemne pentru mine tot ceea ce este mai bun si mai frumos pe aceasta lume.
Poate ca iubirea este un dar divin, poate ca este un proces de autosugestie, poate ca este un complex de trairi ce nu poate fi descris in cuvinte, in fine, orice ar fi, aduce cu ea fericire - si lacrimi... lacrimi de fericire acum.
La plecare... durere.. doar patru zile de fericire... intoarcerea mi s-a parut ca a fost scurta, ce scurta a fost revenirea in cotidianul dur, rece, lipsit de aceea viata... am ajuns inapoi la pranz, dupamasa deja eram la lucrul meu...
Ma asez acum cu dor scriind aceste randuri... mi-e dor de ea, abia astept sa o revad !