Intr-o lume in care copiii mai pot zambi inca....

[furia ingerului]

URSULETI

       Erau odata intr-o padure de brazi cu poteci ascunse si apusuri calde, patru ursuleti: trei baietei si o fetita. Ei erau mici si nu stiau unul de celalalt.
       Intr-o zi fetita urs(o sa-i spun ursuletica) se juca cu conuri de brad intr-o poienita insorita ca si sufletul ei cald si luminos de copil nevinovat. Si in timp ce se juca ea singurica acolo aude un zgomot in spatele ei. Se intoarse speriata si privi inspre tufisul de unde venise fosnetul. Primul dintre cei trei ursuleti pasi timid in luminis. O clipa se privira mirati. Ea era asa de dulce iar el, primul ursulet, tare urat. Dar, curios, amandoi se apropiara unul de celalalt, se adulmecara reciproc si-si atinsera boticurile mici si aspre amandoi deodata. Ea-si trecu labuta intr-a lui si plecara fericiti in padure. In viata. Si vremea trecu, iernile si verile trecura una dupa alta, ursuletii crescura mari si tot impreuna erau. Nedespartiti si fericiti. Asa cum destinul lor hotarase pentru ei.
       Intr-o zi, in timp ce se plimbau ca de obicei prin padure, s-au intalnit cu al-2-lea ursulet. Al doilea ursulet era mai frumos si pasea mai mandru ca primul ursulet. Ursuletica se uita la el uimita, apoi la cel dintai ursulet, isi desprinse manuta dintr-a sa si si-o strecura in labuta celui de-al doilea ursulet. Cel dintai ursulet lasa capul in jos si se intoarse brusc, atat de brusc incat ursuletica nu apuca sa vada boabele de cristal, perle ale durerii ce incepusera sa i se scurga pe blanita. Si disparu. Ursuletica lasa o clipa capul in jos iar apoi, zambitoare, pasi alaturi de cel de-al doilea ursulet. Dar pe masura ce paseau, ursuletica-si aduse aminte de primul ursulet si i se facu dor de el. Al doilea ursulet avea gheare ascutite ce-o intepau in podul palmei in pielea ei fina, o tara dupa el prin toate vagaunile de-i umpluse balnita de ghimpi si ace de brad. Il simtea treptat-treptat tot mai departe de ea si i se facea tot mai dor de primul ursultet.
       Pana intr-o zi cand, plimbandu-se prin padure cu cel de-al doilea ursulet, trista si obosita, se intalni cu cel de-al treilea ursulet. Ramase ca buimacita pe loc. Totul in jurul ei incremeni pentru o clipita. Era mai frumos si mai mandru decat toate fapturile vii pe care le vazuse pana atunci. O fermeca. Ca hipnotizata isi trase labuta dintr-a celui de-al doilea ursulet si se repezi in bratele celui de-al treilea. Cu el pleca mai departe mai vesela ca niciodata uitand tot ce fusese important in viata ei pana atunci. Numai ca cel de-al treilea ursulet era constient de frumusetea sa si se purta cu ea ca si cu toate celelalte ursulete pe care le intalnise pana atunci. Caci acest ursulet umblase prin multe-multe alte paduri pana sa ajunga in padurea aceasta. Dar ea il iubea si altceva nu mai conta. Nu conta nici macr faptul ca in sufletelul ei stia ca nu va fi niciodata linistita cu el...
       Intr-o zi se facu mare turnir mare in padure iar ea, frumoasa padurii, urma sa dea un sarut cavalerului invingator. Iar pentru ca premiul era o asa de mare onoare, multi se inscrisera la turnir. Cavalerii trebuiau sa arate printesei-ursulete cat de mult o iubesc. Se intrecura care mai de care in declaratii pasionale si pompoase din cale afara.
       Veni si ursuletul al doilea care aprinse varful unei sageti si de la o distanta mare-mare de tot nimeri o inimiora desenata pe un copac. Apoi se intoarse si spuse: -"Iubirea mea pentru tine aprinde totul in calea ei." Si intr-adevar, copacul cu inimioara desenata pe coaja sa se aprinse. Dar cand arse tot lemnul copacului mistui si sageata cea grozava si pieri si inima desenata pe el...
       Al treilea ursulet, preferatul multimii, ovationat de toti si adorat de inima frumoasei printese-ursulete apuca o sulita si cu o putere de viteaz o arunca in inaltul cerului. -"Cum cerul e prea slab pentru a sta in calea sulitei mele la fel nici lumea nu poate ridica obstacole intre mine si tine", tuna el mandru. Multimea era in delir iar printesa era topita de iubire pentru el. Nimeni nu se mai uita insa la sulita care la un momentdat se opri in vazduh si de acolo, din inaltul cerului, cazu mai fulgerator decat se inaltase... la final, cand ursuletul al treilea primea onorurile si se indrepta spre printesa-ursuletica sa-si revendice trofeul, aparu de niciunde primul ursulet. Multimea izbucni in ras la vedera ursuletului cel urat. El trist, inainta pana in mijlocul arenei unde,cu capul plecat, se opri: -"Vreau sa-mi incerc si eu puterile", sopti timid, ca pentru el ursuletul cel dintai. Iarasi hohote de ras ce se estompau pe masura ce primul ursulet cu mainile incrucisate cazu in genunchi cu ochii calzi privind cerul. Pe masura ce ochii multimii se ridicau spre cer, soaptele amuteau. Norii desenau doua randuri de pasi, unii mai mari si unii mai mici, pe nisipul ridicat parca pe fundalul cerului. Erau doua randuri de urme, una langa alta, urme de pasi, ce mergeau impreuna printre toate suisurile si coborasurile vietii. La un moment dat un rand de urme disparea iar celalalt continua singur...Cineva din multime, mai curajos striga: -" De ce ai lasat-o singura in cele mai grele momente ale vietii ei ?" Si intr-adevar urmele dispareau tocmai intr-o vale adanca si intunecoasa. Atunci primul ursulet isi cobori privirea din taria cerului, masura intreaga multime si se intoarse spre printesa-ursuletica: -"Nu e singura. Nu sunt pasii ei . Sunt pasii mei cei pa care-i vedeti voi acolo mergand singuri, cand, in acele grele momente de care vorbiti voi nu i se vad urmele pasilor ei ... pentru ca eu o purtam in brate..."
       ...Totul amuti in jur. Ursuletul cel dintai se intoarse si disparu pentru totdeauna, poate prea brusc sa mai vada boabele de cristal, perlele de regrete ce se prelingeau pe blanita pufoasa din ochii aceia calzi si umezi ai printesei-ursuletica. Disparu si o data cu el si apusurile calde care-i gaseau impreuna in poienitele atat de luminoase altadata...
       Si acum spune-mi tu, draga cititorule, merita oare printesa-ursuletica o pedeapsa mai mare decat cea la care s-a condamnat deja singura ? De primul ursulet, oricum, n-a mai auzit nimeni, niciodata...

Sunt focuri vii
Ce ard in noapte
Sunt focuri vii
Ce nu se sting.
Sunt despartiri
Care-s aproape
Si inimi care le inving...

[fluturas2020]

...hummzz...k de obicei nu pot sã dorm si "colind"  toate site-urile care-mi "cad" la mâna...si...din nefericire am dat si peste aceastã  "lume in care copiii mai pot zâmbi incã..."  De ce din nefericire?...nu numai pt faptul k m-a intristat povestea..dar si pt  simplu fapt k imi dau din ce in ce mai mult seama..sau descopar in tot ce fac..ce vad..si ce citesc...k nu (mai) exista dragoste adevarata..acea dragoste pura...acea dragoste care se fructifica fara sa tzina cont de aspectul fizic..de conditiile materiale..de etc...etc
   Eu,...de exemplu m-as putea compara cu primul ursuletz...ala urat...dar iubitor..si dak m-as pune in locul lui...deja m-as considera moarta de atata durere si suferinta...si nu cred k pt printesa-ursuletzik ar mai conta o pedeapsa in plus..probabil suferinta care o domina acum  e prea mare ...k sa mai tzina cont si de celelalte consecinte...
...in concluzie:..de ce nimeni nu-si da seama k de fapt iubirea nu depinde de frumusete...bani..si alte alea..de ce nimeni nu vrea sa inteleaga..k  iubirea vine din suflet si nu din buzunar...de ce?...de ce? de ce?...ei, fuck!..m-am ofticat!..kiss goodbye... ...pana nu  ...

[kytty]

 Nop cred ca era cea mai potrivita..dar poate merita o sansa...de fapt nu penrtu ca nici ea nu ia acordat nici o sansa lui, dar a fost pedepsita destul de aspru(parerea mea)... de unde stii aceasta poveste?desi nu prea am avut timp sa o citesc tot mi-am gasit pentru ca parea interesanta de cand am ctit titlul. Daca ai timp poti si tu sa imi raspunzi? pls.


aaaaaa si ma tot omora o intrebare.....    cine a scris versurile pe care le-ai scris la sfarsit pentru ca le am si eu notate undeva , dar nu mai stiu de unde ....? (autorul)

 

[furia ingerului]

povestea aceasta imi apartine. Am scris-o cu mult timp in urma, atunci cand ursuletii imi pareau o personificare diafana a unor sentimente pe care m-au tarziu le-au prefigurat doar lupii in mine...
cat despre versurile de la final...ma tem ca nu mai stiu de unde le-am retinut.
multumesc pentru aprecieri.

[kytty]

hmmm....  despre autor .....oricum o sa studiez din nou niste cartzi de poezii si tot il aflu ca ma oftica. mai vb.  anuntza-ma si tu cand esti pe aci sa mai vb. ok?

[kytty]

se pare ca ai renuntzat....

[Anca-Mikky]

     Citidu-ti povestioara despre ursuleti mi-am adus aminte de o poezioara pe care am vazut-o la o prietena in mail si am rugat-o sa mi-o trimita si mie...deoarece stiam ca voi avea nevoie odata si odata sa cred in ea...si am crezut dar credinta uneori este la fel de volatila ca si sentimentele ,de altfel. Oricum de ce vreau sa-ti scriu aceasta poezie? Pentru ca e un pic asemanatoare cu ceva din ce ai scris tu acolo...mai stii poate poezia nu ti-e necunoscuta.
                       
                         Poezia de marti

    Am avut un vis in noaptea de Craciun...
    Mergeam pe o plaja, iar Dumnezeu pasea alaturi de mine,
    Pasii ni se imprimau pe nisip, lasand o urma dubla:
    Una era a mea, cealalta a Lui.
    Atunci mi-a trecut prin minte ideea ca fiecare din pasii nostrii
    Reprezentau o zii din viata mea...
    M-am oprit ca sa privesc in urma
    Si am revazut toti pasii care se pierdeau in departare,
    Dar am observat ca in unele locuri, in loc de doua urme,
    Nu mai era decat una singura...
    Am revazut filmul vietii mele...
    Ce surpriza!
    Locurile in care nu se vedea decat o singura urma
    Corespondau cu zilele cele mai intunecate ale existentei mele:
    Ce surpriza!
    Zile de neliniste si de rea-vointa,
    Zile de egoism sau de proasta dispozitie,
    Zile de incercari si de indoiala,
    Zile de nesuportat,
    Zile in care fusesem de nesuportat...
    Si atunci, intorcandu-ma spre Domnul,am indraznit sa-I reprosez"
    " Totusi ne-ai promis ca vei fi cu noi in toate zilele!
       De ce nu ti-ai tinut promisiunea?
       De ce m-ai lasat singur in cele mai grele momente din viata,
       In zilele cand aveam cea mai mare nevoie de tine? "
    " Iar Domnul mi-a raspuns:
       Dragul meu, zilele pentru care n-ai vazut
       Decat o singura urma de pasi pe nisip
       Sunt zilele in care te-am purtat in brate..."
Cam asta este poezia, ring a bell? Aceasta poezie iti da mult de gandit dar nu tii poate alina suferinta si mai ales intrebarile,de indoieli nu mai spun nimic....Numai bine...Ma scuzi ca nu ma prezint..

[Lorelei]

Corolar: poezia se numeste "Vis in noaptea de Craciun" si este scrisa de un brazilian, Ademar Barros.

[Em'sSoul]

    Cand ai nevoie de foc
    mai aprins,mai luminos
      decat soarele;
    Cand ai nevoie de foc
    mai pur,mai sublim
       decat stelele;
     Cand ai nevoie de foc
     pentru inima,
     pentru gand,
     pentru vis;
     Cand ai nevoie de foc,
     de Iubire,de Lumina,
     de Viata,de Speranta;
     Cand ai nevoie de foc...
       nespusa nevoie,
      indreapta-te catre mine,
        catre Sufletul meu,IUBIRE


           ...Frumoasa poveste...frumoasa "ursuletica"...frumoasa morala...

[Anca-Mikky]

Multumesc frumos Lorelai..se prea poate...Nu stiam ca se numeste asa..dar autorul cred ca este acesta..Mersi frumos de reimprospare..

[andreiiorga]

Povestea asta mi se potriveste mai bine ca oricui. Am fost candva primul ursulet...

[B3b3]

   f frumoasa povestioara am citit si recit....oare tu al carui ursulet i ai trait sentimentele, primul 

[Zamolxis]

Unii dintre noi sunt condamnati sa fie mereu PRIMUL URSULETZ

[Strumfita]

asa este .. unii dintre noi vom fii mereu primul ursulet , iar uneori simti ca nu se mai poate ..

[ONLY DESIRE]

va contrazic:nimeni niciodata nu va fi doar primul ursulet! de unde stim noi ca cineva,undeva nu  ne iubeste si sufera ca nu-i impartasim iubirea,ca alegem un al doi-lea sau un al trei-lea usruslet? in fiecare din noi se ragseste la un moment dat fiecare din cei trei ursuleti.