Culorile vietii

[motanel]

Ati auzit de oameni pentru care mierea are gust ... rosu? Sau verdele ierbii e vazut ca fiind ...fierbinte? Chiar daca la baza unui asemenea fenomen sta o tulburare psihica iar voi nu sunteti tulburati psihic,  va intreb: viata voastra ce culori are? Putetm face o legatura intre culori si sentimente? Poarta emotiile noastre amprenta lungimilor de unda ale luminii?

[Lorelei]

Era undeva pe-aici un topic asemanator legat de sunet si scriam pe-atunci ca voi incepe un topic legat de culori. N-am mai facut-o. Iata ca au facut-o altii...  Nu e rau deloc.

Revenind la topic, da, cred ca exista o legatura intre culori si sentimente, in sensul ca asociem subiectiv unor anumite culori sentimente. Dupa modul in care ne raportam in trecut la respectivele culori, cu ce le asociem. La asta se adauga stereotipurile invatate cultural, de la cele mai evidente (rosu se asociaza cu dragostea si cu pasiunea, albul cu puritatea) la cele venite din alte spatii culturale (de pilda in traditiile orientale fiecarui centru de energie ii corespunde o culoare, si, prin extensie, culorile se pot asocia cu ceea ce reprezinta centrul respectiv: portocaliul cu sexualitatea, indigoul cu constiinta/rationalitatea, albastrul cu iubirea etc.).

Interesant ar fi abia daca ne-am putea detasa de toate reprezentarile stereotipe mostenite sau dobandite cultural si am putea discuta absolut subiectiv ce asociatii sau emotii trezesc culorile in noi.

In ceea ce ma priveste, albul este "culoarea" pe care o iubesc cel mai mult. In mintea mea albul vine de la ninsoare intai de toate, de la ninsoarea aia fantastica de basm (am prins cateva ierni cu asemenea ninsori fantastice), asadar prin transfer (imi plac la nebunie iernile cu multa multa zapada) albul e tot ce poate fi mai frumos, mai extatic si contemplativ deopotriva, ca un taram numai al meu plin de vraja si de poezie.
Atunci cand ma visez unoeri fericita (parafrazand cantecul celor de la Vama Veche imi vine sa zic: "tu ai fost vreodata fericita?" "nu, dar am visat ca am fost"  ) ma vad in alb, in rochie lunga, cu maneci largi si alba alba...

Apoi portocaliul e pentru mine tot ce poate fi mai viu, mai plin de viata si de energie, insolit, ghidus, usor extravagant si nonconformist.

Albastrul e culoarea seninatatii si a linistii, a calmului, ma simt albastra atunci cand suntganditoare. Probabil se suprapun conotatii culturale, il asociez si cu lipsa de sfarsit, intindere nesfarsita (vezi marea - desi, culmea, marea neagra nu e tocmai albastra  ), cu lipsa de limite.

In rest - lucrurile nu sunt foarte cristalizate, se formeaza pe moment, se asocieaza in functie de context emotii cu forme si culori sau cu sunete. Nu au insa continuitate in timp.

[Just]

Frumos subiect ai propus.

Niciodata nu mi-am inaginat culorile vietii mele ,dar voi incerca acum .

In primul rand cea care da culoarea cea mai frumoasa vietii mele este iubire.Cand ma gandesc de ce culoare este ma gandesc la culorile unui rasarit de soare pe care-l vezi intr-o dimineata de vara tarzie ,deasupra marii.Centrul soarelui ,atat de aprins incat ii deosebesti numai stralucirea alba,inconjurat de un rosu aprins la fel ca sangele ce trece prin inima (indragostita) si la extremitati cu un portocaliu deschis -asa cum sunt cojile de portocala.

Culorile prieteniei adevarate sunt albastrul cald din ochii mamei mele in amestec cu rozul foarte pal ,culoarea de pe chipul iubitului .
Iubirea pentru parinti este pictata in galben la fel ca razele de soare ,culori calde.

Verdele aprins e culoarea copilariei.Ca iarba ce-ti uda picioarele desculte in diminetile timpurii cu roua cand plecai catre casa bunicilor de la sat.
In culoarea piersicii imi sunt pictate in suflet sentimentele pentru cei batrani pentru ca intotdeauna chipurile lor au fost blande emanand numai caldura si dragoste.

Negru este doliul din suflet ,in amintirea celor pierduri si niciodata regasititi.
Cam asa sunt colorata.

[viulian]

La mine nu se aplica, asta cu culorile... Cu toate ca am luat usor testul acela vizual, al culorilor, cand am dat examenul de sofer, totusi sunt complet 'afon' la culori.

Insa topicul initial m-a facut sa ma gandesc la Testul Luscher. E ceva si cu culorile astea...

[Minerva]

Colorez mereu ceea ce simt cu o culoare, imi zugravesc casa in culori intense, iar daca in gluma m-as colora si pe mine sigur ar fi un amestec de verde-albastru. Cand vreau sa fiu eleganta ma imbrac in alb cu o foarte mica pata de culoare intensa, deasemenea asociez albul cu ideea de pufos, vis, poveste. Lumea interioara mi-o vad alb-albastru-verde intr-un amestec aproape straveziu, iar in momentele de supararea are reflexe violet.
Nu dau iubirii decat foarte rar tenta rosie cel mai adesea o vad intr-un albastru-verde (cumva pregnant albastrul in contrast cu imaginea despre mine care-i mai mult verde). In gri-roz ma simt confortabil cand ma catar pe munte sau fac un efort. Lucrurilor utile le asociez negrul, griul si albastrul foarte inchis.
Dormitorul este mereu verde sau albastru, camera de zi are mereu culoare mov sau rosu intens iar lumina cade galben palid. O camera cu pereti albi o asociez cu un spital sau cu un loc de tranzit. Bucataria este galben-verde, baia verde... ambele viu colorate.
Culoarea maro a imbracamintii imi da senzatie de discomfort, cea neagra o admit doar daca o combin cu galben sau ceva f deschis.
Nu pot sa imi pregatesc hainele de seara decat daca merg in tinuta sport(si atunci sunt clar albastru cu... ceva), sau daca se incadreaza in situatiile de mai sus, altfel dimineata ma schimb dupa cum m-am trezit sau nu cu nasul la cearsaf

[Sonrisa]

Ce culoare are viata mea? Bleu, bleu-ciel.  Si, precum cerul este uneori senin, alteori intunecat, tot astfel este si viata mea.
Accept in viata mea toate culorile posibile: culorile hainelor pe care le port reprezinta starea mea din acea zi. Sunt prietena tuturor culorilor, oricat ar fi de indraznete. Am curaj (si ma tem, cum spune un cantec) sa ma impretenesc cu orice culoare. In unele perioade ale vietii au existat culori care mi-au fost mai prietene, dar niciodata nu am exclus vreo culoare.  Toate au fost create pentru a ne face viata mai frumoasa, mai "colorata"  si cred ca fiecare culoare isi are sensul in viata noastra. Ba mai mult, ne da de gol asupra starii de spirit.
Sa ne bucuram de fiecare culoare si sa o primim cu drag in viata noastra ! 

[digitty]

ziua,viata mea este...verde nu stiu de ce...imprevizibila...amuzanta...vesela  habar nu am...dar stiu sigur ca este verde.

seara insa,viata mea se face mov  ma apuca melancolia sau poate pur si simplu asta e momentul meu preferat din zi si-l asociez cu mov, culoarea mea preferata 

[Cruella]

chiar acum cîteva saptamîni am vazut pe Discovery Science ceva de genul culoarea gustului. Aratau un tip care simtea ca puiul prajit are gust de mov închis. Apoi facea unele amestecaturi relativ ciudate de carne cu inghetata si cu nu stiu ce - deoarece zicea el - se potriveau "culorile".
Am auzit de alte cazuri care "vedeau" muzica. Sub diferite forme, culori sau miscari.
Din pacate imi scapa cum se cheama sindromul, dar e ceva cu sinergie.
Cred ca e foarte interesant de studiat fenomenul, si sincer mi-ar place sa spun ca zapada are gust rosu, dar din pacate nu il simt colorat
si mie personal nu mi se pare ca ar fi o tulburare psihica, eu cred ca e foarte interesant sa traiesti asa, sa simti atîta de intensiv fiecare gust, fiecare culoare, sa vezi fiecare ton al muzicii... ! impresionant !

[katya1886]

Lila, purpuriu si negru. Pot explica doar negrul, celelalte nu stiu... pur si smplu se muleaza pe forma sentimentelor mele.
Revenind la negrul meu... inseamna noapte, inseamna golul in care ma prabusesc de multe ori. Masochista sau nu, chiar imi place sa cad in gol la nesfarsit. Pentru ca negrul nu vorbeste, nu diferentiaza, pentru ca inghite tot. Il gasesc a fi nobil si calduros - primitor, nu face diferente. 

[George Ene]

   Sunt culori calde culorile galben şi roşu, precum şi toate nuanţele lor intermediare (rezultate din combinarea lor în proporţii crescătoare-descrescătoare pentru una, şi, corespunzător, pentru cealaltă).
   Culorile reci sunt albastru şi verdele, precum şi combinaţiile lor, dar şi amestecul lor cu culorile calde.
   De gustibus non disputandum – asta apropo de culorile pereţilor voştri de prin baie, bucătărie etc.
   Dacă vreţi să arătaţi curaţi (curate) îmbrăcaţi-vă în alb, ori în culori calde, mai rar sau deloc în culori reci, dar dacă, totuşi o faceţi, atenţie, acestea să fie palide. Culorile reci, dacă sunt prea saturate (prea dure) vă îmbătrânesc, vă pun în evidenţă oboseala (chiar şi dimineaţa, când sunteţi odihniţi, sau odihnite).
   Eu, personal, recomand (cu cele mai bune intenţii!) albul – în primul rând în mod categoric în casă: toţi pereţii să fie albi, perdelele aşişderea, de un alb imaculat. Pentru o locuinţă cu „faţa” la soare, nu există ceva mai potrivit decât albul. Albul e culoarea purităţii la noi, latinii. Prin alte părţi, de ex., în Asia – în India, dar şi-n China, Indonezia etc. – albul e culoarea morţii… În urmă cu ani buni, constructorii de utilaj petrolier de la Ploieşti au trimis în ţările asiatice o serie de instalaţii de foraj, vopsite în argintiu şi în alb. Ei bine, beneficiarii le-au refuzat categoric, la început, ca până la urmă să le vopsească în negru, să le murdărească cu maro etc.
   S-au scris mii de pagini despre culori şi sentimente, deşi, scuze, sentimentele sunt stări sufleteşti (psihice) interne – foarte bine ascunse!, datorate gradului de sănătate, în primul rând, iar mai apoi datorate  mulţumirilor (nemulţumirilor). Ele reprezintă ceea ce „punem” noi, în ele, şi n-au legătură cu culorile. Cei care susţin acest lucru, o fac de dragul… culorilor. Numai că treaba asta nu poate fi generalizată.
   Aşadar, despre culori numai de bine, dacă asta doriţi!

[Lorelei]

Am regasit topicul asta cotrobaind prin cotloanele forumului. Si imi dau seama ca dincolo de asocierile constante despre care am vorbit, exista asocieri spontane, ca astazi, o zi foarte frumoasa, insorita, in care aerul avea o consistenta ciudata, straveziu-ocru, sau asa mi se parea, o luminozitate incredibila. Ocrul e culoarea pe care o asociez zilelor de toamna tarzie frumoasa, de vara indiana de fapt, care imi dau o senzatie incredibila de bine.

[no_more]

Din pacate si eu am o problema in percepera nuantelor apropiate, nu le diferentiez, insa viata mea este foarte colorata. Imi plac foarte mult verdele si culoarea piersicii, pe care le asociez cu noutatea, prospetimea si inceputurile. Rosul cu dragostea de viata si pasiunea pe care le depun in tot ce fac. Albastrul ma "dezarmeaza" ma convoaca la a fi un spectator si de a lasa lucrurile asa cum sunt, de a le analiza. Galbenul si portocaliul ma indeamna la socializare, petreceri, iesiri in oras pe cand culoarea mov e o culoare "taciturna" ma ia de manuta si ma pune in fata mea asa cum sunt, trista, bucuroasa, iubita, amagita, mintita. Albul si negrul le asociez cu eleganta si cu misterul. Culoarea maro o asociez cu bunastarea (bunastare care-si pierde sensul cand dau drumul la apa de la robinet )
Fiind o persoana care isi schimba dispozitia foarte repede, pot spune ca fiecare zi a mea e verde-portocalie-rosie-albastra-mov, cam in ordinea asta  - un cub rubic caruia ii lipseste o culoare
Nimic nu ma insufleteste mai tare decat o face o zi insorita de toamna sau una de primavara timpurie cand verdele e la inceputurile lui.

[angel_s]

culoarea mea preferata este albastrul...iubesc o zi de vara, cu cer senin de un albastru pur, fara nici un nor, combinat cu un camp verde si un soare puternic....mi se pare foarte linistitor; de aia stau vara si cate 3 ore intinsa pe o patura si privesc cerul..ca o ciudata; si negrul mi se pare o culoare potrivita mie..nu sunt emo si chestii de genul, dar ma simt in largul meu dak il port; iar movul...ziua ma vad ca fiind asa agitata, grabita, spontana..sunt mov ziua:)