Cum ma vad eu? Un om care crede in sinceritate, in lucruri facute corect, la timp, cu daruire, cu respect fata de semenii nostri. Asta poate parea pentru altii o "utopie". Realitatea este ca, nu cer altora ceva ce eu nu pot face (si vreau sa cred ca nu sunt eu super-femeie, ori ca le-as putea face eu pe toate; sunt o persoana obisnuita).
Desi m-am obisnuit, in timp, cu dezamagirile, nu mi s-a schimbat sensibilitatea. Sunt fericita sa vad surpriza din ochii celor dragi atunci cand le fac daruri. Sunt trista cand omul pe care l-am iubit, nu imi raspunde macar la "buna ziua". Sunt trista cand omul pe care l-am indragit, nu accepta sa ma vada, desi imi spune ca "il inteleg atat de bine". Plang atunci cand barbatul pe care l-am iubit nu imi poate ura "La multi ani!", dar un strain isi aminteste sa faca asta.
Nu mi-am imaginat la varsta adolescentei ca voi deveni omul care sunt astazi. Nu mi-as fi putut imagina ca sunt atat de puternica, ca voi trece peste atatea, fara sa-mi fie alterat sufletul. E drept ca la un moment dat am incercat sa fiu altfel, mai dura, mai nemiloasa, dar nu se potrivea cu mine, cea adevarata. Daca Dumnezeu m-a "construit" asa, stie mai bine de ce a facut-o.
Cel mai frumos compliment pe care l-am primit a fost: "Esti cu totul altfel decat te vede lumea! Mult altfel! Esti un copil atat de bun!". Foarte putini oameni au timp sa afle cum sunt eu cu adevarat, ori poate nu sunt eu prea "dibace" in a-mi construi imaginea publica.
Sunt un om prea bun, prea delicat, prea sensibil pentru lumea in care traiesc. Voi supravietui si voi reusi sa fiu la fel, desi voi suferi. (mi-e teama sa mai cred in iubirea dintre un barbat si o femeie, dar exista riscul sa ma indragostesc inca)
Mai sunt o multime de idealuri de atins in viata mea ...