Mda eu sunt total pe dinafara ,insa mia-ti smuls cateva zambete...Ma distrez citindu-va...Ce sa zic?As fi avut multe sa va spun dar cuvintele mele sunt simple,asa cum sunt si eu.Nu sunt atat de erudita ca voi.
"Luandu-mi viata la rasfoit,ca pe-o carte,ma gandesc cat de important este ca macar o data cineva sa-ti fi iubit sufletul si trupul.Si la fel de important e ca tu insuti macar o data sa fi iubit un suflet si-un trup."-Ileana Vulpescu
" sunt indignat.
indignat de apologia iubirii fara obiectie. Vad ca toata lumea o ridica in slavi mai mult sau mai putin meritate, martirizandu-se atunci cand ii cade victima. Pare-se ca si atunci cand raneste, iubirea sanctifica...As fi curios cati dintre cei ce-si izbesc toracele cu pumnul greu al mandriei intr-un patetic strigat al infumurarii au curajul sa iubeasca...URA !"
Spune-mi de unde vine aceasta indignare.Presupun ca ai trait propria ta experienta pentru a ajunge la acest fel de exprimare :"apologia iubirii fara obiectie"
Intrebi daca stim ce-i ura! Tu sti ce este?O traiesti?O experimentezi?O gusti zi de zi?
Si vreau sa stiu cum e vorba asta sa "IUBIM... URA",ori IUBIM,ori URAM .
Eu am zile bune ,zile rele,trec prin perioade grele si bune,iubesc viata asa cum e ea cu bune si rele,iubesc oamenii asa cum sunt ei ,buni si rai,deci si pe tine te iubesc.Nu am urat pe nimeni niciodata pentru ca ura dauneaza sufletului.
"Cand a fost ultima oara cand n-ati ranjit diavolesc atunci cand un apropiat de-al vostru, pe care...nu-l iubiti prea mult, a patit ceva rau? Ieri, sau chiar azi...?"
Chiar daca ti-a facut rau,rasplateste-l cu un zambet si iarta-l,niciodata sa nu te bucuri de raul altuia ,dusman sau prieten.
Sper sa nu fi aberat,si daca am facut-o scuzati-mi aberatiile...