Razboie grele, frate, se intinsese
foculpe campuri, ziduri nalte, in surile cu paie…
Acolo, don Rinaldo, (si el o valvataie)
cu Rosalinda, alba, isi incerca norocul.
Si ea, can naravasa, salbatica, zaluda
ca nu mai am cuvinte sa spun ce nebunie
de fire afurisita, l-a stors! I-acum
piftie.
Dar e razboi si flacari! Nu-i cine sa-l auda!
De
stalp, nervos, Rinaldo, ca s-o invete minte
pe Rosalinda, alba, a prins-o. Dona Clara
mai dulce ca o roza, dar palida ca ceara
l-a strans de brat, sfioasa. ‘’Am doar o rugaminte:
ti-o dau pe Rosalinda, ca este cal pur sange
dar neinvatat la saua, ti-o dau si daca doare...
In schimb vreau armasarul tau, neagra
aratareAm auzit ca garduri, cand galopeaza, frange!’’
Era razboi... Legenda ne spune ca in noapte
plecara don Rinaldo si alba, dona Clara.
Povestea lor o spune pe langa focuri, seara
suflul stafiei care va spune basme-n soapte...

(adica foarte incantat ca suntem mai multi la
tema cu vorbe de-a gata!)