Tema cu vorbe de-a gata

[inda]

Re: stalpi, caramida, oglinda, ruj, gara

In a cui tacere ma mai cauti acum?
Nu vezi ca ma vaneaza toate zidurile orasului aruncand cu caramida in mine?
ca ma bantuie toamna pentru ca m-am facut vinovata de prea mult senin,
ca se intuneca oglinzile si lumanari se aprind a plecare,
ca gara si-a trimis trenurile in exil iar primavara si-a renegat cocorii,
ca stau rastignita la raspantii ca vrajitoarele pe stalpi de esafod,
ca vantul s-a oprit sa nu-mi mai rascoleasca cenusa,
ca glasul mi-a pierit si n-am mai apucat sa-i spun:

Nu erau urme de ruj pe camasa aceea,
era sangele meu de cand tu m-ai ucis.


Nu voi propune alte cuvinte, ele exista deja si nu vreau sa dau jocul peste cap pentru ca eu am dublat un raspuns.

[Răzvan Vlad]

Re: stalpi, caramida, oglinda, ruj, gara

Eram amandoi calatori intr-o gara,
in sali de-asteptare imense si reci.
Plecam sau veneam... Nu stiam, vii sau pleci?
Un biet cersetor ne canta la vioara.

Ploua, iar peronul cu luciul oglinda
de pasii straini rezona dur si sec.
Veneai sau plecai? Nu stiam, vin sau plec?
Din urma, tristeti se-ntindeau sa ma prinda.

Treceai printre stalpi sustinand o cupola
de sticla spalata de ploaie prelung.
Veneam dintr-o lume dementa, frivola.
Ce tren vrei sa iei? Eu unde s-ajung?

Atunci prima oara m-am visat caramida
zidindu-ti un templu si apoi sa ma-nchin.
Si totusi, plecat-am in ploaia perfida
tacuti, solitari, o straina, un strain...


Am triplat cuvintele. La fel ca Inda, nu propun altele. Voi incerca insa o poezie cu ultimele cuvinte propuse.

[George Ene]

Revin la propunerea exprimată de LORELEI. Aşa e corect, căci

   Tema-i temă şi nu se mai discută:
   E-un ordin scris, care se execută!

   Aşadar,

Îmi place provocarea-ţi de arcaş,
Prea înţeleptule cu chip de îngeraş.
Porunca ta mă arde şi mă doare
Incât m-a-ntors, cum vezi, din depărtare.

Nu-mi dă astâmpăr şi-mi devine chin.
Spre-a-te-ntâlni, mă-ndeamnă, sub smochin,
Să-ţi dau-napoi frumosul tău inel,
Ce ne lega prietenia cu aurul din el.

Să-mi fie martoră coroana lui cea verde
Că mi-e indiferent care din noi va pierde :
Tu, cea mereu prezentă în poveste,
Sau eu, cel care-am fost şi nu mai este.

Căci, recunoaşte, în acest răstimp
Tu ai ajuns arcaş, eu – făr-de-timp.

[Lorelei]

Sunt absolut incantata de toatre replicile voastre. Imi adun si eu curajul si scriu una:

stalpi, caramida, oglinda, ruj, gara

Motto: „Când iubesc, sunt numai prima litera, T, iar restul – azvârlire...”

Ne odihneam în noaptea albastră,
stâlpi în ogivă ne înălţau gândurile gotic pereche, în volute...
nu mai ştiam unde începi tu şi unde mă sfârşesc eu
dacă începe cineva vreodată
sau dacă oglindă ne suntem născând simetrii mişcătoare
sau poate numai urma stinsă a tăcerii paşilor noştri-n nisip
năştea ecouri azvârlite în T...
Marea se desfăcea sub mirările noastre
nesfârşită
şi veche, atât de veche,
ca urma de ruj pe gulerul unei cămăşi roase de vreme
uitată într-o gară în care nu mai vine nici un al tren
niciodată.

[George Ene]

Mi-a scris numele pe trei stâlpi.
Eu i-am scris numele pe-o cărămidă,
pe care i-am dăruit-o –
ceea ce ea n-a putut face,
asemenea.

Pe-a lacului oglindă
plutea un tub gol, de ruj…

De două decenii e pustie gara
pentru că trenurile, care treceau pe-acolo,
au intrat în istorie.

Unde-ar putea fi blonda aceea gingaşă,
cu stâlpii, cărămida, oglinda, rujul şi gara,
rămase-n pulberea veacului trecut ?

[inda]

Variatiuni ... pe doua teme!

In nopti de nesomn si-n vise haine,
In toride amiezi si-n amurguri de fum,
Printesa de gheata, pornit-am spre tine
Ca raul spre mare, ca dorul pe drum.

Voiam sa-ti aduc o frunza uscata
Si-o piatra de rau cu miezul secat,
Un miraj din desert, o dimineata uitata,
Dar toate, chiar toate, vantul le-a luat.

Dupa atatea zile de luni ce-au trecut
Cu ceasuri defecte, din nopti fara veste,
C-un zambet ascuns pe chipul tacut
Adusu-mi-ai astazi trista poveste

Cu dara de ruj pe oglinda din gara
Ce-i scrisa pe stalpii din templul uitat
Ascunsi pe sub iedera verde si rara
Macinand caramida din zidul ciudat.

Plecat-ai apoi in noaptea albastra
Si vantul de seara pasii ti-a sters,
Mai tarziu, in zbor tacut de maiastra
Astept sa revii din alt univers.

Recunosc, am trisat putin, nu am respectat intru totul forma cuvintelor ce au fost propuse 

Cuvinte : zeita, magnolie, verde, han, vant.

[George Ene]

  Măi, măi, Inda dragă, că la mare chin ne pui...

Pedepseşte-mă, zeiţă blândă,
Să stau trei nopţi de veghe, la pândă,
Sub magnolie, unde să prind vânt
Dacă nu mă voi ţine de cuvânt :
Şi-anume, dacă la han nu-ţi aduc
Pe Prinţul Verde – de la Balamuc…

[inda]

Haide, lasa Printul Verde
Ca aicea-i balamuc
Si la han singura-s cuc
Iar zeita se tot pierde
Pe un drum, pe-un vant nauc,

Doar magnolia sub geam
Isi mai scutura un ram.


Nu propun alte cuvinte, ca nu era randul meu !

[George Ene]

Ba nu eşti chiar singurică.
Sunt şi eu – deci suntem doi
ce ne zbatem în nevoi.

Şi ca să nu stricăm jocul
eu propun cuvântul focul,
lângă care zic să fie
alt cuvânt trăznit: piftie,
iar apoi, continuare
cu cuvântul arătare.
Stâlp, dar nu al infamiei.
Şi,-n fine, suflul stafiei.

[Răzvan Vlad]

Razboie grele, frate, se intinsese focul
pe campuri, ziduri nalte, in surile cu paie…
Acolo, don Rinaldo, (si el o valvataie)
cu Rosalinda, alba, isi incerca norocul.

Si ea, can naravasa, salbatica, zaluda
ca nu mai am cuvinte sa spun ce nebunie
de fire afurisita, l-a stors! I-acum piftie.
Dar e razboi si flacari! Nu-i cine sa-l auda!

De stalp, nervos, Rinaldo, ca s-o invete minte
pe Rosalinda, alba, a prins-o. Dona Clara
mai dulce ca o roza, dar palida ca ceara
l-a strans de brat, sfioasa. ‘’Am doar o rugaminte:
ti-o dau pe Rosalinda, ca este cal pur sange
dar neinvatat la saua, ti-o dau si daca doare...
In schimb vreau armasarul tau, neagra aratare
Am auzit ca garduri, cand galopeaza, frange!’’

Era razboi... Legenda ne spune ca in noapte
plecara don Rinaldo si alba, dona Clara.
Povestea lor o spune pe langa focuri, seara
suflul stafiei care va spune basme-n soapte...


  (adica foarte incantat ca suntem mai multi la tema cu vorbe de-a gata!)

[Răzvan Vlad]

ce cuvinte sa aleg?
ma gandesc la "inteleg"
si astept, apoi la strada
si iubirea  ca o prada

parca e randul meu, nu?

[Stefan]

  Multumesc,Silentshadov,dar stii care-i ironia sortii ? Imbarineste corpul,iar sufletul(din pacate)ramine tinar.Eu,pe al meu,de-asi sti cum sa-l prind,i-asi da o chelfaneala zdravana,sa-l fac sa mearga in ritmul normal al timpului,cu fizicul simultan;nu de alta,dar cind ulciorul asta ciobit s-o sparge de tot,moare prostul tinar(e clar ca-i prost;nu vede ca-i anacronic?). :)Mi-a placut foarte mult ce-ai postat.Salut si sa-ti citesc cit mai multe poezii.

[George Ene]

   Felicitări, Răzvan !

   Iată şi replica mea:

Poate-s bleg:
nu înţeleg
ce caută Ştefan,
al credinţei fan,
cu textul de mai sus,
postat, aici, …«în plus»?
Mă văd silit s-aştept,
să procedeze drept:
adică să-l retragă
(greşeala să şi-o dreagă).
Că tema e, doar, clară
şi concisă. Bunăoară,
una-i nălucirea
şi alta e iubirea…

Dar hai să trecem strada,
că ne aşteaptă… «prada»!

[Stefan]

     Salut!

  Eu,n-am sa-ti spun:"Esti bleg!",
  dar totusi nu-nteleg!:
  De-n 16 Mai citeai,
  si de atent erai,
  din ce e scris mai sus,
  vedeai la un P.S.raspuns.
  Cit despre iubire
  nu este -o nalucire
  de scrii o poezie
  la draga ta sotie.
          (just?)

  P.S. Multumesc tizule,replica-i scrisa minunat,pacat de mica -ti scapare din atentie la citit;n-am resentimente ,dar nu vad cuvintele propuse. Sa stii,cu toate pacatele facute de-a lungul vieti-mi,sint credincios nu fan al credintei.Te deranjeaza de-mi explici diferenta?Te-am citit si am vazut ca ai postat ce studii ai facut in domeniul religiei.Gresesc? Multumesc si respectele mele.Stefan(fara Geo)
                                           
       

 
 
 
 

[George Ene]

Scuze, dragă Ştefane, dar n-am vrut să te supăr. Când scrii poezii, cum bine o ştii, te mai fură rima, (bătu-o-ar vina!), aşa că iertat să-mi fie c-am gafat şi... te-am supărat.
Cât priveşte cuvintele propuse, eu le-am marcat cu Bold, ca să reiasă... Pa!