Eugen Ionesco greşeşte. Mai precis, el nu ştie (mă rog, n-a ştiut) ce este adevărul. Sau dacă a ştiut-o, a vrut să ne ofere posibilitatea de a-l contrazice.
Adevărul nu e un concept al esteticii şi nici al vreunei arte (cu atât mai puţin al literaturii – de care s-a ocupat Maestrul Eugen Ionesco), ci al ştiinţei, clarificat pe terenul filosofiei. De ce? Pentru că există tot atâtea adevăruri, câte porţi, respectiv paliere, are realitatea (care ne pică sub simţuri, precum şi realitatea gândită – matematică, spre exemplu, care se poate demonstra). Ca să n-o lungesc, adevărul este coincidenţa absolut perfectă dintre o afirmaţie sau o negaţie şi realitatea despre care se afirmă sau se neagă. Când spuneam „posibil să…”, ori „probabil că…”, nu implicăm adevărul, ci doar anumiţi paşi spre adevăr. Atâta tot. Aşadar, adevărul este nici mai mult nici mai puţin decât ceea ce e adevărat (ca să folosesc un pleonasm lămuritor). Cum în imaginaţie adevărul nu are (şi nici nu pretinde să aibă) o suprapunere perfectă peste ceea ce se imaginează (în artă, în general, şi în literatură, în special), nu e adevărată supoziţia cum că adevărul este în imaginar. Concret, nimeni, niciodată, n-a putut demonstra cum că Gioconda era absolut perfect pictată, încât a reprezentat cu putere de adevăr modelul lui Leonardo Da Vinci… Poate doar fotografia să pretindă, în oarecare măsură, că ne înfăţişează adevărul despre ceea ce vedem. Numai că, atenţie, atunci când vorbim despre adevăr, ne menţinem pe terenul afirmaţiilor ori al negaţiilor, căci numai acestea pretind să acceadă la adevăr...
Adevărul se probează, şi nu se imaginează!
Scuze, dar n-a existat cineva care să susţină, ori să pretindă acest lucru.