O seară banală. Pe-o stradă îngustă
fatal se-ntâlniră-un joben şi o fusta...
Un el superstar! O ea oarecare...
El vrea multe, multe! Ea... doar o plimbare!
Jobenu-i stilat iar fusta, priviţi,
se-ntinde s-ascundă genunchii loviţi.
El are baston... Acesta, cu fiţe,
se-ntinde abil şi agaţă fustiţe.
Doar asta, se pare, căzută-n asceze
nu are fermoar, butoni să cedeze?
"Dansezi cha-cha-cha?" "Monsenior, nu, pardon...
Ştiu bine cât face-un joben cu baston..!"
Şi uită jobenul de teatru, de leafă...
Tăcut se retrage, pe gânduri, spre ceafă
apoi, fiindcă-n forxtrot nu are pereche
iar pleacă pe străzi, căzut pe-o ureche.
Şi fusta? A, uite-o pe altă stradelă
pe care se plimbă-un joben... cu umbrelă!