De-ale mele (amestecate)

[silentshadow]

O seară banală. Pe-o stradă îngustă
fatal se-ntâlniră-un joben şi o fusta...
Un el superstar! O ea oarecare...
El vrea multe, multe! Ea... doar o plimbare!
Jobenu-i stilat iar fusta, priviţi,
se-ntinde s-ascundă genunchii loviţi.
El are baston... Acesta, cu fiţe,
se-ntinde abil şi agaţă fustiţe.
Doar asta, se pare, căzută-n asceze
nu are fermoar, butoni să cedeze?
"Dansezi cha-cha-cha?" "Monsenior, nu, pardon...
Ştiu bine cât face-un joben cu baston..!"
Şi uită jobenul de teatru,  de leafă...
Tăcut se retrage, pe gânduri, spre ceafă
apoi, fiindcă-n forxtrot nu are pereche
iar pleacă pe străzi, căzut pe-o ureche.
Şi fusta?  A, uite-o pe altă stradelă
pe care se plimbă-un joben... cu umbrelă!

[silentshadow]

În van un carusel mă chemă
când trec în zbor, rotindu-l, pici.
Surâd... abia de-i bag în seamă
când ştiu că nu mai eşti aici...
Trecut-au nopţile boeme
când refuzam să număr oi
şi-n zori, în parcuri, fără teme,
timizi schiţam un pas în doi.
Erai maestru dar novice
jurai ca eşti. În sound jazz
ne legănam ca două spice,
roşeam că nu ştiu să dansez!
Când erai jar, eram văpaie,
eu eram sol, tu erai do
major... dar a venit o ploaie
şi lumea-i tristă, indigo
de cât a plăns, tăcut, cerneală
pe scena unui joc de măşti.
Eram perechea ideală
dar astăzi simt... că mă urăşti!

[silentshadow]

"Te risipeşti", mi-ai spus. Nu ţi-am răspuns,
tăcută umbră,-n umbră m-am ascuns.

"De cine fugi mereu?", mă întrebai.
Am hohotit intr-un galop de cai!

"Ţi-aş prinde-n umeri aripi, ca să zbori!"
Înfriguram în tremurul din zori...

că mă oprea, iubite, să-ţi deschid
amarul plâns al Anelor, în zid.