A fi sociabil

[Just]

Sociabila este o persoana careia ii place sa aibe un grup mare de amici pe care sa-l treaca in fruntea listei sale de preocupari .Tot sociabila este persoana care se imprieteneste cu usurinta ,careia ii place sa formeze cat mai multe relatii cu oamenii din jur comunicand fara dificultate,chiar cu placere.Intr-un grup de amici celor sociabile le va fi intotdeauna usor (chiar vor dori) sa inceapa si sa fie ei cei care vor conduce discutia dupa bunul lor plac.

Am evitat in mod voit sintagma grup de prieteni ,urmand sa decidem in timpul discutiei daca o vom inlocui cu grupul de amici .

Considerati ca persoanele sociabile sunt superficiale ?
Ce este mai rau : A fi sociabil sau a nu fi sociabil ? (argumentand de ce ,pe cat se poate)

[Emma]

ei...ce intrebare...normal că eu voi răspunde că sunt sociabilă  ..ha...nu cred că mi-aş concepe viaţa altfel...nu mă văd altfel. Eu pot să socializez cu oricine, oriunde, chiar şi pe stradă dacă se iveşte ocazia..şi nu mi se pare ceva ciudat pentru că suntem oameni până la urmă şi avem multe în comun chiar dacă nu ne cunoaştem. Când nu am prea mult timp să acord relaţiilor mele cu ceilalţi..şi le cam neglijez, îmi scade cosiderabil starea de confort şi nu mă mai simt bine...pur şi simplu simt nevoia de socializare. Pentru mine deci e o nevoie, e ceva de care nu mă pot lipsi nicicum. Vara trecută am fost la nişte rude de prin alte tărâmuri..cu alte obiceiuri...şi...au rămas uimiţi (deşi nu aveau de ce) că eu sunt aşa de deschisă...că m-am adaptat aşa de uşor noilor peisaje,noilor cunoştinţe....da, pentru mine e chiar uşor să mă adaptez pentru că legând relaţii foarte uşor ajung să mă simt bine şi nu mai e o problemă faptul că sunt străină sau că ceilaţi îmi sunt total necunoscuţi, eu nu mă mai simt singură şi astfel îmi simplifică mult din situaţie.
Cât despre îniţierea unei discuţii, iarăşi nu este o problemă. E ok, pot s-o încep dar..aici e un dar...atunci când mă aflu în preajma unei persoane închise (ca să nu-i spun asociabilă) mă enervează la culmea şi mă presează situaţia aia..de tensiune...nu se începe discuţia..te afli într-o încăpere cu cineva şi se tace. Păi atunci tac şi eu. Chiar nu simt nevoia să vorbesc atunci când celuilalt nu-i face plăcere.

Nu, cred cu tărie că oamenii sociabili nu sunt superficiali. De fapt cred că superficialitatea nu ţine de latura socială, ci mai degrabă de cea interioară, de relaţiile pe care ţi le stabileşti tu cu tine. Eu în niciun caz nu sunt superficială deşi uneori ( sau mai tot timpul  )mi-aş dori asta..

Referitor la cum e bine sau nu să fii...eu cred că e bine aşa cum te simţi tu bine..adică dacă a nu fi social înseamnă că aşa te simţi tu bine, că eşti mai retras, că aşa ti-e felul..e ok..dar...se întâmplă de cele mai multe ori ca în spatele acestui comportament să se afle frustări, probleme personale care se întâmplă în copilărie iar ele rămân adânc undeva şi ne influenţează comportamentul pe tot parcursul vieţii. Aici este o problemă care trebuie rezolvată, iar cel în cauză cu siguranţă nu se simte bine.

Concluzii:

-cred că v-aţi dat seama şi singuri că sunt o persoană sociabilă...(după cât am putut să scriu) 
-cultul sociabilităţii se învaţă. Eu l-am învăţat din familie. În alte cazuri familiile pot fi un factor inhibitor..din păcate.

[Semiramis]

nu cred că vreuna dintre variante trebuie să aibă conotaţie negativă sau pozitivă. nu cred că e rau să fii sociabil, aşa cum nu e rău să fii nesociabil. aceste tipuri de comportament ţin de personalitatea umană. şi nu putem fi toţi la fel. ambele comportamente au avantaje şi dezavantaje. eu una, fiind sociabilă, consider că "omul este un animal social", drept care trebuie să trăiască şi să se adapteze la grupuri. avantajele unui tip sociabil sunt că permanent are ceva de făcut într-o comunitate. fiind însă astfel, unul dintre dezavantaje este că nu are întotdeauna timp de el. a fi nesociabli are ca avantaj timpul alocat propriei persoane, propriilor plăceri şi activităţi individuale. dezavantajul ar fi că dacă vrea să bea o bere sâmbătă seara la ora 23.00, nu prea are cu cine.
trebuie să existe o balanţă în toate, pentru că aşa e firea lucrurilor.

[sic]

Eu cred ca depinde de pretul platit. Cand a fi sociabil inseamna a face pe plac celor din jur, calcand peste propria fiinta, nu e ok.
 Cand, insa, nu ne costa (mai) nimic sa zambim, sa fim politicosi, spirituali, empatizanti, de ce nu?
Credeti ca unei femei ii e mai greu sa fie sociabila decat unui barbat?

[Emma]

nu..nu cred că unei femei îi este mai greu să socializeze. În primul rând susţin ceea ce a scris Semiramis şi anume că latura socială ţine de personalitatea umană, iar aceasta din urmă nu ţine cont de sex.

Apoi aş veni chiar cu un contra-argument: femeile au înscris în codul lor genetic o altfel de comunicare care se activează atunci când devine mamă. Ea este foarte receptivă la ceea ce exprimă pruncul său care nu ştie să vorbească, iar ea îşi canalizează atenţia în această direcţie. Astfel nu face decât să îşi dezvolte latura socială. (nu ştiu cât de relevant este, dar cred că trebuie luat în considerare...nu sunt mamă, nu ştiu...dar poate fi un exerciţiu).

Eu nu cred că există o regulă...mai ales că am exemple de cupluri în care EA- sociabilă şi EL nu este sociabil - (deja regula este infirmată)
                                                                                                                    EA nu este sociabilă şi El este sociabil.
Pot să spun doar că extremele se atrag. Altfel...n-ar mai avea loc unul de celălalt să vorbească. Până la urmă e şi normal...unul vine cu ceva nou, vine cu gânduri exprimate..iar altul le ascultă... şi invers. E o lege a compensaţiei.

Şi totuşi...eu chiar sunt curioasă dacă cineva are altă părere şi argumentele corespunzătoare...chiar sunt curioasă să ştiu dacă o femeie poate fi inferioară bărbatului dpdv al gradului de socializare....şi care ar fi cauzele...

[sic]

De fapt, cand am pus intrebarea de mai sus ma gandeam mai degraba ca o femeie sociabila trece mult mai usor drept o femeie "usoara" decat un barbat drept un "agatator". Un zambet al unei femei poate fi mai usor tradus drept avans sexual decat cel al unui barbat. Iar acest lucru poate face dificila pentru o femeie trasarea unei limite intre "sociabila" si "provocatoare". Nu vi s- a intamplat niciodata ca un simplu gest, la care nici nu i-ati acordat prea multa importanta, sa fie interpretat intr-un asemenea mod? Cum va descurcatiin asemenea situatii? Cum le preveniti? 

[Emma]

În primul rând eu m-am gândit la cu  totul şi cu totul alceva când am văzut întrebarea de mai sus...dar, acum am înţeles la ce te refereai  . Atunci lucrurile stau altfel...

1. O femeie care zâmbeşte nu e musai să fie interpretată ca făcând avans...acum..depinde şi ce privire are...Acesta da, poate fi un semn...dar unul dintre multe altele. Dacă doar zâmbeşti...sincer şi când e cazul....eu cred că e ok şi până la urmă e problema celeilalte persoane dacă interpretează greşit.

2. Eu nu cred că trebuie trasată o limită între "sociabilă" şi "provocatoare", ci mai degrabă ar trebui trasată o limită care să te ajute pe tine ca femeie să te simţi în largul tău în spaţiul tău personal, adică dacă eşti sociabil asta nu înseamnă să-i laşi pe ceilalţi să te "invadeze". Şi atunci, propui o limită până unde să se ajungă şi cu socializarea asta...Legătura cu "provocatoare" sincer nu cred că trebuie luată în calcul aici. Eşti provocatoare pentru că aşa te-a lăsat D-zeu, pentru că ai nişte gesturi care poate plac celor din jur..si poţi să fii extraordinar de provocatoare şi fără să fii sociabilă...E adevărat că dacă eşti sociabilă şi mai îl ai şi pe "vino-ncoace"...atunci...nu e vina ta. Dar sunt femei cărora le place să exagereze cu provocatul şi asta se observă de la o poştă: din felul în care se îmbracă..din felul în care vorbesc (şi nu ce vorbesc neapărat), din felul în care privesc, merg pe stradă...etc. Dacă aici se exagerează..atunci e clar că şi celălalt va primi mesajul tău şi va reacţiona ca atare: va crede că vrei să faci avansuri sexuale.

3. Depinde pe lângă cine te afli..de ex, dacă te afli în preajma unui bărbat care tu ştii că te place...trebuie să ai grijă cum te comporţi, dacă tu nu vrei nimic de la el. Pentru că el va interpreta fff uşor un simplu gest..poate banal pentru tine...

Eu, deşi sunt o persoană foarte sociabilă ţin foarte mult la a nu depăşi o limită..care este a mea....şi care este foarte importantă pentru mine. Pentru că mă respect pe mine, pentru că îl respect pe interlocutorul meu. Atunci când limita este depăşită e clar...mă retrag...în rest sunt foarte atentă la felul în care mă comport cu ceilalti tocmai pentru a nu crea confuzii de genul acesta.

[Iosif]

Conform DEX, sociabil inseamna Capabil să trăiască în relaţii permanente cu semenii săi, în societate. ♦ Căruia îi plac relaţiile cu semenii săi, care se împrieteneste usor cu alţii; comunicativ, apropiat, prietenos.

Un individ sociabil nu trebuie neaparat sa socializeze in defavoarea sa. Persoana care socializareaza in defavoarea sa (al priopriului Eu, pe care il ignora) este extrovertul stabil, el va cauta mereu stimuli in exterior, atat in ceea ce priveste oameni cat si obiectele.

Este mai putin bine pentru individ atunci cand este foarte introvert sau foarte extrovert, prima varianta il va izola de lume si multe usi i se vor deschide mai greu, a 2-a varianta il va face pe individ sa isi dea seama, la un moment dat, ca si-a epuizat energia si a ignorat lucrurile cu adevarat importante ptr el.  Cel mai bine este (si majoritatea suntem asa) sa fim ambiverti, sau un extrovert/introvert instabil.

De asemenea, este firesc ca noi, tinerii, sa fim mai deschisi catre nou (deci considerati sociabili si oameni "de treaba"), in timp ce tinerii pensionari sunt mai reticienti, devin mai introvertiti si se apropie mai mult de latura lor spirituala.

Femeia "usoara" este etichetata pe baza reprezentarilor sociale. Incet, incet cred ca or sa dispara aceste reprezentari si oamenii vor incepe sa inteleaga ca un zambet nu inseamna "te vreau", nici in cazul unei femei, nici in cazul unui barbat.