ei...ce intrebare...normal că eu voi răspunde că sunt sociabilă

..ha...nu cred că mi-aş concepe viaţa altfel...nu mă văd altfel. Eu pot să socializez cu oricine, oriunde, chiar şi pe stradă dacă se iveşte ocazia..şi nu mi se pare ceva ciudat pentru că suntem oameni până la urmă şi avem multe în comun chiar dacă nu ne cunoaştem. Când nu am prea mult timp să acord relaţiilor mele cu ceilalţi..şi le cam neglijez, îmi scade cosiderabil starea de confort şi nu mă mai simt bine...pur şi simplu
simt nevoia de socializare. Pentru mine deci e o nevoie, e ceva de care nu mă pot lipsi nicicum. Vara trecută am fost la nişte rude de prin alte tărâmuri..cu alte obiceiuri...şi...au rămas uimiţi (deşi nu aveau de ce) că eu sunt aşa de deschisă...că m-am adaptat aşa de uşor noilor peisaje,noilor cunoştinţe....da, pentru mine e chiar uşor să mă adaptez pentru că legând relaţii foarte uşor ajung să mă simt bine şi nu mai e o problemă faptul că sunt străină sau că ceilaţi îmi sunt total necunoscuţi, eu nu mă mai simt singură şi astfel îmi simplifică mult din situaţie.
Cât despre îniţierea unei discuţii, iarăşi nu este o problemă. E ok, pot s-o încep dar..aici e un dar...atunci când mă aflu în preajma unei persoane închise (ca să nu-i spun asociabilă) mă enervează la culmea şi mă presează situaţia aia..de tensiune...nu se începe discuţia..te afli într-o încăpere cu cineva şi se tace. Păi atunci tac şi eu. Chiar nu simt nevoia să vorbesc atunci când celuilalt nu-i face plăcere.
Nu, cred cu tărie că oamenii sociabili nu sunt superficiali. De fapt cred că superficialitatea nu ţine de latura socială, ci mai degrabă de cea interioară, de relaţiile pe care ţi le stabileşti tu cu tine. Eu în niciun caz nu sunt superficială deşi uneori ( sau mai tot timpul

)mi-aş dori asta..
Referitor la cum e bine sau nu să fii...eu cred că
e bine aşa cum te simţi tu bine..adică dacă a nu fi social înseamnă că aşa te simţi tu bine, că eşti mai retras, că aşa ti-e felul..e ok..dar...se întâmplă de cele mai multe ori ca în spatele acestui comportament să se afle frustări, probleme personale care se întâmplă în copilărie iar ele rămân adânc undeva şi ne influenţează comportamentul pe tot parcursul vieţii. Aici este o problemă care trebuie rezolvată, iar cel în cauză cu siguranţă nu se simte bine.
Concluzii:
-cred că v-aţi dat seama şi singuri că sunt o persoană sociabilă...(după cât am putut să scriu)

-cultul sociabilităţii se învaţă. Eu l-am învăţat din familie. În alte cazuri familiile pot fi un factor inhibitor..din păcate.