Despre râs se poate vorbi la modul serios, dar şi… râzând.
Când vrei să câştigi atenţia cuiva, să nu fii văzut râzând.
Când vrei să comunici ceva serios, n-o fă râzând.
Când vrei ca cineva să ţi se alăture, adică să-i câştigi adeziunea, ca apoi să te urmeze, să nu râzi, că poţi fi catalogat drept neserios, şi pierzi.
Nu e bun nici “râsul lui Aias” (ca-n comedia bufă a lui Sofocle, numită chiar aşa, “Aias” – în care respectivul râdea ca prostul, ca lumea să râdă de râsul lui), după cum nu e bun nici “râsul mânzesc” (cum îşi numea C. Tănase propriu-l râs, ca tocmai din cauza lui să fie împuşcat de ruşi, în 1944, la “Cărăbuş”, pe când recita versurile scheciului său de pomină în Epocă: “Davai ceasul şi moşia,/ Că aşa-i tovărăşia!”, ca apoi să râdă ca… Haplea. Ceea ce nu i-a plăcut unui “tovarăş sovietic”, încât a scos pistolul şi…pac! Tănase a amuţit cu râsu-i pe buze).
Să râzi cu măsură, discret, reţinut. (Cicero)
Să nu râzi zgomotos, că eşti caragios. (Anton Pann)
Să nu râzi de nenorocirea altuia, că-ţi pică pe cap (Chilon din Lacedemona, citat de Diogene Laertius)
Să spui adevărul râzând (“Ridentem dicere verum” – Horaţiu, “Satire”), mai ales când simţi că toată lumea te ascultă, te priveşte şi te aprobă. Atunci, da, să râzi vorbind şi să vorbeşti râzând (scria Aristotel în “Etica Nicomahică”; Nicomah numindu-se tătăl său, care i-ar mai fi spus: “Băiete, câştigi mai mult cu râsu’, decât cu plânsu’, ţine minte asta!” E de presupus că sfaturile tatălui au fost transmise de filosof învăţăcelului său Alexandru al Greciei, devenit apoi Alexandru cel Mare – Macedon).
…Dar despre râs putem vorbi până dimineaţă. Vă mai redau câteva perle din Marea Înţelepciune a Lumii:
- “Al lumii carnaval atâta-nşeală, / şi viaţa de atâtea măşti e plină, / încât cu râsul lacrima se-mbină, / şi-al veseliei hohot plânsu-l spală” (Juan Dios Peza – “A râde plângând”)
- “Iubesc mai mult într-a iubitei / făptură, decât răsul ei… / blândeţea ce-o răspândeşte, / lumina ce-o adie-n jur…” (E. Ramirez Angel – “Iubesc mai mult într-a iubitei făptură”).
- “Tot mai târziu e ceasul… / Trec prin viaţă; râsul / vesel îmi e; însă / grabnic mi-e şi pasul, / Să nu mă fure râsul…” (M. Machado – “Portret”).
- “Sfătuieşte-i pe nebun şi pe beţiv, ca de bătrâni şi de bolnavi să nu rădă.” (Asadi Tusi)
- “Când în lume eşti mare prin nobleţea ta sufletească, să nu râzi de orice fleac, căci cobori în tină.” (Naser Khosrou)
- “Capul fără judecată –dovleac sec; buzele ce nu râd – crăpătură în perete.” (Saadi)
- “Zahărul îndulceşte gura, râsul linişteşte firea” (Giami)
- “Grădina e surâzătoare de la florile surâzătoare, după cum râsul este grădina înţelepţilor.” (Idem)
- "Mai bine să plângi decât să râzi când nu trebuie, fiindcă râsul tău va stârni bârfa”. (Tuti-Name, “Nopţile”)
- “Oamenii râd de neghiob şi neghiobul de oameni”. (Proverbe persane) Ş.a.m.d.