Toate neputintele

[Lorelei]

Toate neputintele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete. (Cioran)

Oare asta este marea noastra neputinta? Aceea de a iubi in sensul autentic al cuvantului si de a evada, astfel din propria tristete?

[Floris van Rosemondt]

Cine-s eu sa il contrazic pe Cioran??

Dar nu cred in neputinta de a iubi. El spune, implicit, astfel, ca, neiubind, suntem incapabili sa evadam din propria tristete. Pe undeva tind sa ii dau dreptate, dar, pacatele mele, nu sunt deloc pregatit sa admit ca nu iubesc. Nu stou daca sunt ipocrit sau doar ma mint. Dar parca e prea bine sa ma mint ca iubesc si sa ma abandonez in minciuna asta... minunata .

[viulian]

Si daca iubirea e vant, si ajungi inapoi in celula din care taman evadasei ? A fost, in cazul asta, buna la ceva iubirea ?

[Lorelei]

Da, asta e o disputa pe care o am de multa vreme cu un prieten: daca prefer iluzia iubirii repetata la nesfarsit in schimbul unui univers rece al adevarului in care iubirea e absenta. Eu am votat cu iluzia, macar de fiecare data cred in iluzie cu toata fiinta, o iubesc cu intensitatea cu care CRED ca iubesc persoana. Totusi n-am gasit inca iubirea aia absoluta, care inalta...

Totusi, ca si tine, Floris, aleg sa ma mai mint, macar o vreme, macar din cand in cand. Altfel cred ca m-ar apuca o tristete iremediabila.  

[ARIDANA]

Eu as intreba:
la ce s-ar reduce tristetea,
daca ai iubi,
in neputinta fiintei tale,
de-o mie de ori mai mult,
decat ai crezut vreodata ca poti...
Raspunsul meu:
din tristetea singuratatii
ne vine alinarea ....prin IUBIRE.
Maestrul Cioran,fie-mi iertata afirmatia,a iubit tot ce se putea,la un moment dat,nu a mai avut cu ce "combate" tristetea singuratatii...E trist,dar geniile patesc asa...
E parea mea din aceasta seara.
Eu il iubesc pe Cioran,foarte mult...treaba cu neputinta,nu mi se potriveste.
Dar...eu nu sunt geniu,asa ca nici nu trebuie...

[Lorelei]

Aridana, iarta-ma, dar sincer n-am inteles exact ce ai vrut sa spui. De fapt nu am inteles mai nimic. Poate sunt eu obosita. Dar poate n-ar fi rau sa scrii in paragrafe, ca sa incercam sa vedem coerenta.
Inteleg ca nu esti de acord cu Cioran pentru ca tristetea tie ti-a fost alungata de iubire? Sau?

[Floris van Rosemondt]

Reciproca e valabila, cred: dar daca adevarul ala al absentei iubirii e, de fapt, iluzia? Nimeni nu stie si nu poate discerne. Daca crede ca da, intervin tiparele relative: cine e nebunul? Ala care crede in iubire sau ala care crede ca nu exista? Parca vad ca adevarul e pe la mijloc.

Credeam ca depinde de varsta. Dar o recenta intamplace, cu protagonist tata, un respectabil tanar in varsta de 60 de ani, mi-a demonstrat contrariul. Eu ce sa mai gandesc?? )))

Nu prea mai exista cu adevarat o cale ponderata in sensul asta. Ori esti nebun si iubesti iubirea, ori esti nebun si negi ca exista iubire.

[Lorelei]

Iluzia nu o deslusesti decat post-factum. E clar. Adica la un moment dat vine dezvrajirea lumii si iti spui ca de fapt ai iubit iubirea si nu persoana si gata... nu mai tine mai departe... Eu insa ma bucur foarte tare de perioada de vrajire. Cand s-a dus... s-a dus, asta e. Dar cred ca am invatat sa ma balacesc in iluzie... Si chiar e o senzatie foarte foarte faina. Oricum eu cred numai in fericirea in clipa, ca singura autentica... atunci de ce nu mi-as permite iluzia? 

[Floris van Rosemondt]

Redus pana la esenta: viata e ea insasi o iluzie. Oare cine a spus asta? Parca Eminescu... dar cred ca nu a fost singurul.

[Lorelei]

Acuma si tu... nu pot sa relativizez la nesfarsit ca dau in solipsism. Imi zic si eu ca exista si ceva dincolo de iluzie... 

[ARIDANA]

Eu sunt obosita,pe mine sa ma scuzi... Ai inteles ce vroiam sa spun...Intrebam daca tristetea se combate sau nu, prin iubire?Daca neputintele noastre toate se reduc la neputinta de a iubi...tristetile noastre toate pot fi alungate prin iubire?Daca nu...la ce tristete unica s-ar reduce toate tristetile noastre?Si ce ar combate-o?

Cat despre Cioran,nu sunt de acord cu el in privinta neputintei de a iubi a omului...acum,poate nu inteleg eu bine,el spune ca omul nu-si poate alunga tristetea sau evada din ea pentru ca e incapabil sa iubeasca?

[viulian]

Eu cred ca suferinta este realitatea.
Suferinta e ca Pamantul cumva (acum sunt pesimist). Oricat te-ai inalta, stii ca undeva, in spate, el exista si n-a disparut. Oricat de frumos ai pluti, tot cu care mai de care parasute (telefoane, masini, pantofi, iesit in club cu prietenii, etc) incerci sa inmoi aterizarea

PS: de fapt titlul topicului cred ca a devenit nepotrivit. Ar merge mai mult sintagma pesimistului. Live sucks... and then you die. Asta da culmea neputintei.

[Lorelei]

Da, acum e limpede. Si da, aia vrea sa spuna Cioran. Eu stiu multi oameni care nu pot spune cu mana pe inima ca au iubit cu adevarat vreodata. Si sunt oameni trecuti de 25-30 de ani. Si sunt oameni esential tristi. Adica dincolo de o aparenta joviala, exista o tristete existentiala in ei care transpare. Deci poate ca Cioran are dreptate.

[Floris van Rosemondt]

Eu iubesc . Sper!!

[ARIDANA]

Noapte buna.. :-*Si maine e o zi, in care sigur vom gasi ceva de iubit si vom deveni pesimisti la sfarsit...