Opere imperfecte

[lumycriss]

în seara asta brună
ce seamănă mai mult cu-o menajeră ieftină
decât cu-o muză dulce şi atee
mi s-au încolăcit picioarele din creieri
de băncile din parcurile din ce în ce mai veştede
din toate oraşele ce-ncep,anapoda,cu b..
îmi adun de sub unghii
cu toată disperarea şi toată grija
noroiul ce se adunase de pe haina ta
pe care mai că nu ţi-am rupt-o,atâta ce am tras de ea.
dar nu,nu te-ai fi îndurat,măcar să-mi laşi o mânecă
să mi-o pun seara sub cap
să te visez aşa cum ar fi trebuit să fii
nu cum mi te desenează în fiecare noapte
un moş chior ce se tot împiedică
în rimelul meu de pe gene.
adun cu grijă deci noroiul
într-un pahar,şi el murdar,
şi rup o ramurică fără frunze dintr-un nuc
şi o înfig triumfător în mijloc.
inima mea tembelă chiar crede că la primăvară
crenguţa aia aiurită va înflori în mii de stele
pentru..cine?
pe jumătate închişi,
ochii îmi admiră seara ciudată.
mă ciupesc uşor de vecinii lor,obrajii,
şi reuşesc să urnească picioarele
spre..ceea ce unii numesc somn uşor..

[lumycriss]

în loc de candelabru

sunt candelă de stea spre nordul sudic
şi pâlpâi stins sub bolta incoloră
iar universul mi-e din ce în ce mai mic
n-am lângă mine frate şi nici soră.

trupul mi se chirceşte strâmb de aşteptare
la tâmple îmi zvâcneşte vena cavă
of... Cât aş vrea să-mi dai o-mbrăţişare
şi sângele-mi să se prefacă-n lavă...

de ce, de ce mă doare spaţiul ca un ac?
prea vast, şi totuşi prea înghesuit
îmi ninge-n suflet, mă răcesc şi tac
dar nu, nu uit că tu deja m-ai părăsit

chiar înainte de-a mă întâlni şi-a mă cunoaşte
tu m-ai uitat. mi te închipui fericit
lângă doi ochi ce s-or preface-n moaşte
când nici nu s-ar cunoaşte că eu aş fi trăit.

cu ceara-nfierbântată a lacrimilor mele
cârpesc triste-amintiri inexistente
mă răsucesc în pat înfăşurată-n pături grele
şi... somnul veşnic îl implor cu şoapte lente...

[Lorelei]

Asta chiar e imperfecta. Cine te-a sfatuit sa scrii fara rima, te-a sfatuit bine. Niciodata "sudic" nu va rima cu "mic", masura e total inconsecventa, iar ritm nu exista de fel. Uneori ai idei bune, imagini inedite, ramai la ele, nu le forta sa intre intr-o forma care le refuza. Si fereste-te de locurile comune, de metaforele batute, de prozaism in general. Poezia asta ar trebui sa ramana pentru tine o mostra de "asa nu".


Sper sa iei ceea ce am spus asa cum e spus, ai spus ca nu numai ca esti deschisa la critici, dar chiar ti le doresti. Ai alte poezii pe care le poti lua drept model de "asa da", poezii pe care ti le-am apreciat cu + la vremea respectiva, incearca sa vezi diferenta intre ele si ceea ce ai aici si sa intelegi ce ai de facut pe mai departe. mult succes si inspiratie!

[lumycriss]

Mulţumesc pt sinceritate,Lorelei,şi pt sfaturi!Aşa este,mă bucur întotdeauna de aprecieri,fie ele pozitive sau negative,dar nu am afirmat niciodată că voi urma(toate)sfaturile primite.Ca să nu par răutăcioasă,cum spunea cineva odată,e foarte greu să te controlezi atunci când scrii sub impulsul momentului sau al sentimentului,iar"opera"de mai sus tocmai într-un astfel de moment negru a fost ticluită..Apoi,aşa cum tu te-ai grăbit să-mi cataloghezi poezia drept una rimată,deşi unele rime ţi se păreau imposibile iar ritmul şi măsura inexistente,tot aşa altcineva ar fi putut să vadă o poezie cu vers alb (bineînţeles,am exagerat un pic pt a evidenţia estomparea nuanţei).Eu..Nu am pretenţia ca ceea ce scriu să se numească poezie,poate doar umile versuri de adolescenţă întârziată..La urma urmei,pt satisfacţia cititorilor,aş putea pe viitor să păstrez pt mine cuvintele izvorâte din suflet şi atât de necioplite,şi să le public doar pe cele estetizate,dar lipsite de esenţă.. Sper să nu fiu înţeleasă greşit!

[lumycriss]

Te-am visat gol într-o pădure tropicală
plină de şerpi hidoşi, liane şi păianjeni
încercai să te ascunzi fricos
pe sub frunze, dar... alergai în cerc închis
erai prins de pământ
printr-un imens ombilic
ca un vierme palid şi galben
de o uriaşă mamă aflată în comă.
erai atât de singur şi chinuit
păsările îşi făceau cuib în capul tău
muşchiul creştea nestingherit
pe nordul coapselor tale
pielea ţi se zbârcise ca o scoarţă crăpată
ţi-era sete şi nu plouase niciodată.
nu aveai cui să strigi "naşte-mă"
nici sân adormit de unde să sugi
cafea amară în fiecare dimineaţă
însă... aveai impregnată pe retină
culoarea buzelor mele
ca dintr-o altă dimensiune
te resemnasei, într-o tristeţe indefinită
să fii stors de toate acele fiinţe în putrefacţie
de seva insipidă şi cleioasă...

eu am întins spre tine degete oarbe
dar n-am putut străpunge sticla de cer
care ne despărţea ca apa de ulei...

[ARIDANA]

Prea multe vise spuse si frante,
Printre cuvinte,
Prea reci si secate.
Samanta de adevar dispare
Din orice poveste
Ce n-are, acum, nici o sansa
De-a mai ajunge,
Rod pe ramul
Catre cerul unde este,
Pare-se...
Raiul visat intr-adevar,
Demult,
Ce-a trecut,
Parasit de increderea
In lumina transparenta,
A linistii sufletesti.

Am gandit prea albastru si trist,
Uitand de celelalte culori.
Acum plang si vad in gri totul.
Iar,jocul avea prea multe reguli,
Asa ca am ramas cu un pas in urma,
Sa le-nteleg,
Apoi,plictisit,
Am plecat de tot,
Nu mai avea rost...
Chiar eu am incalcat prima regula,
Cea de a avea rabdare.
Timpul le-a rezolvat
Pe... celelalte,
Reducand totul la absurd,
Atunci cand incepusem sa cred.

[ARIDANA]

Cand noaptea vine,
Ma ascund in suflet,
Unde sunt copil si pot deschide
Orice usa,doar cu un zambet.
N-au sa-mi afle secretul
Visului cu dor,
Si candela amintirilor va arde,nestiuta,
Cat voi canta,in gand,cantecul.
Cat voi mai fi,totusi,indeajuns de puternica?

[ARIDANA]

Blandetea surasului cuminte
Strapunge lin scutul de gheata.
Sub el,pamantul a incalzit
Firicelul de viata,plapand si temator.
E primul,
Deschide drumul primaverii ce va urma,
Arata calea dreapta
Spre...in sus,
Spre cer si adevar,
Caci,albul nu minte,
Iar verdele inchide cercul,
Cu speranta ca nimic nu se pierde,
Cata vreme cineva crede
In inceput,
Chiar daca,un anotimp greu
Doar ce-a trecut.

Mi-e dor,
De viitor,
Caci traiesc in prezent,
Si visez intr-una,
Angelic de trist
.....printre lacrimi de stele.

[lumycriss]

Inima si creierii mi s-au amestecat
ca trecute prin malaxor
si nu mai stiu acum sa masor
cu privirea distantele
ci le privesc sentimentala
si rezolv integrale cu sufletul.
Iubesc cu buzele si te mangai cu fluturii
ce mi se-aduna buluc in stomac
de cate ori apari
in orizontul privirii mele.
Tu ma privesti naucit
ma iei in brate
si imi saruti gargaritele de pe deget
pe care le invit sa zboare
spre locul unde, si tu stii,
ne-om face nunta intr-o zi.
Alergam nebuni prin iarba frageda
si redescoperim uimiti
sub marul din gradina bunicii
teoria lui Newton.
Ce om destept!
Si ce copii indragostiti!
Vino mai aproape,
lasa-i sa se mire
sunt doar niste porumbei prosti
ce nu stiu sa admire
alti porumbei in prag de iarna
cu sufletele incalcite
si inimile desirate
fiecare in palma celuilalt
isi torc bluze albastre
si isi masoara clipele in fulgi
rozalii de zapada...

[Diana Nistor]

O treaba care mie personal nu mi-a dat rezultate este cea de a defini POEZIA. De la Aristotel incoace au incercat capete de prima marime, decat care n-oi fi eu mai desteapta...
Lautreamont (parca) spunea ca "in poezie, gandirea este un lucru blestemat". Habar n-am!...  Dar, daca intr-o zi, Doamne fereste! vom avea, data de un computer, o definitie precisa a poeziei, deci si retete sigure de fabricatie, adio, poezie! Sa o citeasca tot masinile.   
Si, pentru ca nu exista inca o asemenea masina, imi acuz "programatorul" de incompetenta si declar anumite poezii drept desuete si a caror "valoare" ma deruteaza!   
(nu vreau sa ma gandesc la un computer care ne va da intr-o zi definitia IUBIRII, de ex.  )