In fata amintirilor...

[Lorelei]

"În faţa amintirilor suntem egali cu zeii. Nici ei nu le mai pot schimba. Ceea ce s-a întâmplat nu mai stă în puterea lor şi nici a destinului." (Octavian Paler)

Voi cum va simtiti in fata amintirilor? Va apasa, va bantuie, va strange trecutul cu amintirile lui sau il lasati sa doarma in pace?

[umbra]

Niciodata nu  putem sa ramanem indiferenti in fata amintirilor.Asa cum o spune si motto-ul  din subsolul profilului tau, "amintirile au un singur cusur,ne viziteaza in fiecare zi". Atata timp cat ele ne viziteaza sau ne bantuie, nu pot fi ignorate. Stiind ca ai gresit in fata cuiva, mai poti sa te comporti absolut normal? Eu cred ca nu.Putem uita pentru o vreme dar...evenimentele anterioare care ne-au marcat vor reveni si ne vor afecta intr-un fel sau altul.Deci mi se pare cam greu de crezut, chiar imposibil ca amintirile sa nu ne afecteze cumva.

[Lorelei]

Nu ma gandeam exact ca lucrurile sa fie exact ca si cum trecutul n-ar fi existat. De fapt intrebarea mea este daca putem lasa trecutul in trecut, ca forma oricum imposibil de alterat (ce a fost trait e bun trait). Daca putem ignora trecutul, amintirile, pentru o sansa a prezentului. Ignora nu in sensul ca le-am uita, ci in sensul ca am putea sa incepem sa le privim pe ceva care a fost sa se intample, dar a trecut. Sau prezentul este iremediabil constrans de trecut, iremediabil alterat de trecut si de amintiri?

[Escu]

Cand o amintire placuta ma viziteaza imi rapeste un zambet. Cand o amintire neplacuta ma viziteaza, constientizez ca si datorita ei am ajuns ceea ce sunt. Nu zambesc, dar ma intareste. Asa stau lucrurile la mine in ceea ce priveste amintirile.
Consider ca prezentul este cel ce conteaza. Am ales sa traiesc acum, astazi, cu ganduri spre viitor. Trecutul nu mai conteaza, oricum nu putem schimba nimic. Si chiar daca am putea, cati din noi ar schimba, mai ales daca ne este foarte bine in prezent?
Tot ce am trait in trecut, bune sau rele, lasa urme pe personalitatea noastra. Acum fiecare sa se gandeasca daca ii convine ce fel de persoana este....

[sunshine]

 Cred ca a ignora trecutul este prima conditie  sa -ti continui drumul in viata , sa-ti cladesti "azi" asa cum crezi ca e mai bine, sa nu existe "daca se intampla ca acum  n ani?". Tine cumva de puterea fiecaruia de a trai in prezent. Totusi sunt atat de multe persoane care nu se pot rupe de trecut incat e greu sa stii cum e mai bine .
  Ideal ar fi sa acceptam realitatea (aici intra atat trecutul cat si prezentul), sa nu comparam amintirile cu ce traim in prezent (un fel de ce am fost si ce-am ajuns).Trecutul nu se poate schimba si trebuie lasat in urma. Pentru mine "azi" este cel mai important. Sunt spontana si nu-mi fac niciun calcul(sincer) pentru ca niciodata nu am reusit sa realizez ceva planuit. Iau totul asa cum mi se ofera, ajustez pe unde se poate si finalizez cand se poate.
 Parerea mea

[Just]

Neaparat cred ca pentru a putea fi ignorat trecutul sau depozitat intr-un colt prafuit de suflet noi trebuie sa fim impacati cu el ,altfel nu merge .Atata vreme cat ne-am aranjat socotelile acolo vom trai impacati ,armonios in prezent . Daca lasi lucrurile neincheiate te vor bantui la fiecare pas  "daca ii spuneam" , "trebuia sa-i fi spus cutare lucru" etc. si te vor facea inevitabil sa traiesti in trecut sau avandu-l pe cap cu inconvenientele sale .

Eu ma simt bine cu amintirile mele .Cele mai putin placute de cele mai multe ori imi aduc un fel de concluzii pentru viitor ,un mic ajutor pentru diferite situatii .Cred ca asta este singura lor menire in momentul de fata . Amintirile placute ,insa ma insotesc la fiecare pas .Ganduri la copilarie, pozne, timpuri frumoase ,dar apuse imi aduc mereu un fel de invigorare ,un zambet stangaci, un indemn de a-mi aduna cat mai multe astfel de medicamente spirituale . Categoric imi selectez amintirile ,asa cum am facut-o mai in sus . Unele imi dorm ,altele ma bantuie ,trebuie doar sa stim sa profitam sau sa le folosim in scopuri benefice pentru prezent .

[inda]

Amara egalitate ! Suntem egali doar in neputinta. Oare zeii si-au dorit vreodata sa schimbe ceva in trecutul lor? Au trait ei neputinta asta?
Revin la cei 10.000 care salasuesc in noi cand ne nastem si pe care-i ucidem prin fiecare gest sau gand al nostru pana cand in final ramanem unul singur. Cine n-a avut nostalgia rescrierii unui alt scenariu? Cine n-a avut curiozitatea acelui "cum ar fi fost daca?" Asa ca in lupta permanenta cu viata, cand noi o scriem pe ea, cand ea ne scrie pe noi, in fiecare zi devenim altcineva tocmai datorita trecutului. Trecutul e amintire, pana la urma noi nu suntem decat suma tuturor amintirilor noastre. Cand suntem in conflict cu amintirile si ne dorim ca ele sa fi fost altfel, de fapt suntem in conflict cu noi insine.
Poate de aceea "niciodata nu ne amintim nici ce vrem, nici cand vrem, nici cum a fost cu adevarat" (citatul poate fi inexact) tocmai ca sa putem trai in continuare cu noi insine.
Cand ne vom fi impacat cu amintirile noastre atunci chiar vom fi egali cu zeii. Impasibili, cu ochii plini de pustiu.

[Miss M.]

Prezentul este , sub o forma sau alta , consecinta trecutului ; amintirile atat cele frumoase si cele dureroase deopotriva ne construiesc ca oameni .  Amintirile mele sunt ca niste poze uitate intr-un album pe care il rasfoiesc cand si cand ... mi-amintesc cu drag si nostalgie momente frumoase din trecut , cu cele care au durut am invatat sa ma impac , invelite in timp au luat alta forma . Din punctul meu de vedere "cum ar fi fost daca" este inutil cand stiu ca eu am ales sa fie altfel si nu pot intoarce timpul sa mai schimb ceva , asta e valabil daca ai avut posibilitatea sa alegi . Recunosc , singura chestie cu care nu as putea sa ma impac ar fi pierderea unei persoane dragi , este o amintire care raneste ori de cate ori ti-atinge gandul insa ... "amintirea este intotdeauna o intalnire" (Isabel Allende) si asta ar putea sa ne invete ceva .

[Just]

Stiu un citat frumos si in legatura cu tema subiectului :  "Doamne, da-mi seninatatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a le schimba pe cele pe care le pot schimba si intelepciunea de a face diferenta dintre ele." Sf. Francisc din Assisi . Cred ca asa se intampla si cu amintirile ,respectiv cu trecutul .Daca ne impacam cu faptul ca ceea ce a fost nu se va mai intoarce vreodata ,ceea ce a fost spus si a ranit nu poate fi schimbat  ,ceea ce a fost infaptuit nu poate fi sters atunci ne putem vedea de viata din prezent ,incercand sa dam mai mult sau incercand sa nu oferim viitorului situatii in care sa rugam "seninatate de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba" .Depinde numai de cata invatatura tragem din propriile noastre amintiri .Uneori e chiar bine sa ne bantuie peste ani pentru ca le vom privi cu alti ochii ,mai maturi ,mai experimentati si chiar daca nu ne invatasem lectia la momentul respectiv ,niciodata nu este tarziu .Constientizandu-ne in prezent greselile din trecut vom stii sa le evitam pe viitor .Iata ! Imi par necesare amintirile pentru anumite momente din viata noastra .

[ARIDANA]

"Nu este suficient sa ai amintiri.Trebuie sa stii sa le uiti cand sunt prea multe si trebuie sa ai imensa rabdare de a astepta sa-ti revina."
                                 R.M.Rilke
Poate ca seninatatea se refera,in cazul meu,la rabdare.Parca,in trecut eram mai rabdatoare,chiar daca la acea varsta pana si sangele se grabeste sa circule prin vene.Se intampla oare acest lucru pentru ca nu aveam atatea responsabilitati si nici nu conta prea mult ziua de maine si ceea ce va aduce ea...imposibil nu parea sa existe?
Am sentimentul ciudat ca nu-mi ajunge timpul si mai am atatea de facut ,iar rutina zilnica ma impiedica sa fac ce este cel mai important.Ma agat de amintiri si ma incapatanez sa le pastrez cu gandul ca sunt singurele pe care le voi duce cu mine ...dincolo. 

[alexia]

Voi cum va simtiti in fata amintirilor? Va apasa, va bantuie, va strange trecutul cu amintirile lui sau il lasati sa doarma in pace?

           Oarecum neputincioasa si asta pentru ca nici nu pot schimba nimic, nici nu le pot retrai. Da, pot sa fiu impacata cu ideea ca "ce-a fost, a fost", insa e prea mult spus ca le las sa doarma in pace. De fapt, eu le las, dar nu ma lasa ele. Indiferent daca sunt placute sau nu, revin ocazional. Ziua de azi nu e altceva decat pasul dinspre ieri inspre maine. Daca nu ar exista trecut, nu am pasi constienti, spre maine. Orice intamplare din viata noastra isi are radacinile in ceva ce a fost deja. Ce e cu adevarat important consta in a face diferenta intre ce a fost si ce ar putea fi. Nu traiesc din amintiri, insa amintirile, asa cum sunt ele, sunt dovada a faptului ca traiesc.

[Semiramis]

nu pot avea un singur sentiment legat de amintiri. unele sunt frumoase, poate că îmi doresc acele trăiri, alte momente îmi dau fiori neplăcuţi pe spate.
trăiesc cu ele, bune sau rele, sunt ale mele. nu mai pot acum decât să le împărtăşesc.