Candidă
Între pasărea ascunsă printre crengi
Şi pom se creează adesea
o simbioză unică şi misterioasă
prin cântecul celei dintâi
şi legănarea lină a celui de pe urmă.
Omul e şi pasăre, şi pom, uneori,
când teama dispare,
când e statornic şi cântă
tot ce nu a plâns pe timp de furtună.
Viaţa unui pom sunt vieţile unui om.
Cu fiecare patru anotimpuri
i se mai scurge nătângă o viaţă.
Mai greu e când se naşte fără rădăcini;
va trebui odată să şi le găsească.
Mereu cineva le mai uită
agăţate de streaşină, sau după uşă.
Dar mai întotdeauna e la fel -
Muguri, flori, Frunze, apoi toamnă...
Cu fiecare frunză ce o pierde
i se mai duce-o zi de inocenţă.
Sfârşitul îl găseşte gol -
de amintiri, de vise, de suspine,
gol de iubire, gol de viaţă...
Doar câte-o pasăre prostuţă
poate-i mai face umbră,
gândind că iarna n-o să mai vină de-astă dată.
Şi iar, şi iar, pomul redevine om,
o primăvară şi o vară.
Toamna deja înseamnă sicriu,
iarna e întotdeauna mormânt. (...)