Cred ca depinde de cuplu si depinde de ce mai crede sau spera fiecare. Eu visez la o relatie in care sinceritatea sa fie dureros de prezenta, totusi ma intreb de multe ori daca as putea duce o asemenea relatie si daca chiar ar putea merge. Asa incat nu cred ca aprob pana la urma ideea de sinceritate inutila, care doar raneste nu si rezolva.
Daca partenerul cu care as fi de ani de zile simt ca este perechea mea cu adevarat, si doar trecem printr-o perioada mai plata, as incerca sa inteleg singura ce e cu mine, de ce ma simt atrasa de altcineva, nu cumva e vorba tocmai de acea perioada de platou in viata de cuplu initiala etc. Si, foarte probabil, as incerca sa fac tot ce tine de mine ca sa rezolv situatia. As vorbi cu partenerul deschis, dar nu despre cea de a treia persoana, ci despre ce nu merge in relatia noastra si as incerca sa vad daca regasim ceea ce am pierdut. Pentru ca, de multe ori, cineva nou ne da peste cap doar pentru ca este nou, timpul ne-ar dovedi ca nu era decat o infatuare de moment.
Daca insa e clar pentru toata lumea ca relatia veche s-a dus naibii de mult si doar o dulce obisnuinta ne mai tine impreuna, atunci as fi deschisa, sincera, si m-as desparti de vechiul partener inainte sa incerc ceva cu noul/potentialul. Daca se va dovedi ca nu am avut dreptate in privinta noul partener si relatia cu el nu ar merge, oricum voi multumi existentei ca mi-a dat pretextul de a renunta la vechea relatie care oricum nu mai mergea de mult.