"Asa,in una din zile stam fluierand la fereastra deschisa,era zapada si frumos afara,cand iata vad trecand un batran c-o manta lunga in spate si cu palaria cu marginile foarte largi.Il vad intrand la Corabia lui Noe.Corabia aceasta este o crasma unde se gaseste vin unguresc bun.Acolo aveam si eu masa mea de bastina si sara,cand mi se ura cu cititul si scrisul,ma duceam la mesuta din coltul corabiei si mi se parea ca ma faceam iar copil,ca eram in vremea lui Sim,Ham si Iafit.Cand il vad intrand pe batran zic:"Ce drac!pe acesta nu l-am vazut niciodata...hai sa vedem cine-i?"Iau palaria din cui,cobor iute scarile si la Corabie.
Intru-nlauntru...mosneagul-la masa mea.Corabia era intr-o odaie mare,boltita si intunecoasa in care si ziua ardea lampa.Batranul era interesant.Parul capului era alb,ras cu totul la fata,ochii suri,mari si patrunzatori,apoi mirosea de departe a tabac si mie mi-a placut totdeauna oamenii care mirosa a tabac.
I-am dat buna sara si m-am pus in fata lui,pentru ca eram in dreptul meu sa sed la masa mea.El rasari oleaca,dar nu spuse nimic.Apoi incepu a ciocani in masa cu degetele lui lungi si subtirele si fluiera pintre dinti...Era o necuviinta...dar acuma eu taceam;caci oricat de necuviincios ar fi fost,aria era de-o frumusete rara...era subtire ca bazaitul de albina,dar ti se parea ca-n gura lui s-a asezat un virtuos de violina lung de o palma si,pe o vioara cat cojita unei alune,canta subtire si frumos,de stai indragit de el...Apoi tacu si iar incepu a ciocani cu degetele lui lungi,incat mana lui imi paru un paingan mare,care joaca tremblante.
-Iarta-ma,d-le Doctor,zisei eu incheindu-mi surtucul dinainte,dar mie-mi pare ca aria aceasta care ai fluierat-o am mai auzit-o undeva...si as voi sa va-ntreb...
-Aria asta ai auzit-o in capul d-talae,zise el,pe cand stergeai ciubotele lui Beethoven.
-Ma iarta,d-le,dar nici n-am avut onoarea de-al cunoaste pe Beethoven.
-Ce stii d-ta,daca l-ai cunoscut sau nu.Eu iti zic ca l-ai cunoscut...Eu iti zic ca i-ai sters ciubotele, si basta.
"Ce dracu!Ii nebun mosneagul iesta",gandeam eu.
-Ce dracu!Ii nebun mosneagul iesta,zise el clipind din ochi si imitandu-mi glasul intocmai.Apoi urma:Chelner!Vin de maghiarat de cinci ani,astupat bine...Iute.Ei,nepoate,urma el,asa-i ca cea dentai gandire care ti-a venit in minte la raspunsul meu a fost"Ce dracu!Ii nebun mosneagul iesta".Vezi tu,asta voiam s-o stiu!...Omu-i ca o vioara...daca pui degetul intr-un loc pe coarda,suna-ntr-un fel,intr-alt loc intr-alt fel,dar o vioara samana cu alta.Astazi ma simt dispus sa fac filozofie si bine ca te-am gasit, nepoate,pentru ca mie-mi pari un om neofenziv si care se mira,si mirarea este mama intelepciunei.
Eu cascam gura.
Batranul se uita la mine si-ncepu sa rada.
-Spune-mi nepoate-daca poti-un lucru imposibil si o idee imposibila.
-Un lucru imposibil e ca eu sa fi sters ciubotele lui Beethoven,care a murit inainte de atatia ani,iar o idee imposibila este ca ceva sa fie si sa nu fie tot in aceeasi vreme.
Chelnerul aduse vinul cerut,mosneagul implu un pahar mie,unul lui,pe care-l desearta pana-n fund.
-Asculta-ma, nepoate,tu nu esti un prost,zise el.Ai auzit tu vreodata despre Archaeus?
-Ba nu.
-Nu?Ei bine,Archaeus este singura realitate pe lume,toate celelalte sunt fleacuri-Archaeus este tot.
-Ptiu!bata-te vina,unchiule,cu tot Archaeusul tau...Cum vad,vrei sa ma iei peste picior.Cine ti-i Archaeus?
-Ssut!Taci,nepoate...Toate celea la vremea lor.Am sa-ti spun eu indata cine-i Archaeus,numai mai intai bea-ti paharul de vin si asculta urmatoarele cuvinte a mosului.Cugetari imposibile nu exista,caci,indata ce o cugetare exista,nu mai e imposibila,si dac-ar fi imposibila n-ar exista.Ce este imposibil?Am sa-ti spun indata o multime de probleme.Conditiile a orice imposibilitate sunt in capul nostru.Aicea sunt legile ciudate carora natura trebuie sa li se supuie.Aicea-i timpul cu regulile lui matematice,aicea spatiul cu legile lui geometrice,aicea cauzalitatea cu necesitatea ei absoluta,si daca le stergi acestea...si un somn adanc le sterge pentru cateva ore,ce simtamant ne ramane pentru acest interval al stergerii?Nimic.Si cu toate acestea sosesc momente in viata in care aceste trei elemente ale mintii noastre,aceste sertare in care bagam o lume dispar pentru o clipa...e drept,ca o fulgerare numai,dispar sau in parte sau in tot si stai ca inaintea unei minuni si te-ntrebi...asa ca omul care crezuse ca tot ce vede e chiar asa cum este...ca oare ce-nsemneaza asta.Cand privesti o fizionomie ciudata,iti vine de la ???sine intrebarea:oare cum dracu o fi gandind acest om?Ba din lipsa unuia din cele cinci simturi,chiar venind mai tarziu,modifica radical lumea cugetarii.
-Cum asa?Apoi tocmai Beethoven a compus muzica pe cand pierduse auzul.
-Stiam c-ai sa-mi obiectezi aceasta.Da,Beethoven compune opera Fidelio dupa ce uitase de mult natura vocii omenesti...el scrie muzica pentru voci cum crede el c-ar trebui sa fie si te trezesti fata c-o opera care ti se pare ca fuge dinaintea ochilor...c-ai privi-o cu binoclul intors...s-ai vedea departe,departe,in fundul cugetarii unui om,ceva straniu ce pari a nu pricepe bine,pana bagi de seama ca sunt inchipuirile unui surd despre vocea omeneasca,a carei natura normala el o uitase sau avea numai o reminiscenta slaba despre ea.Dar inchipuindu-ti ,cum ca toti oamenii ar avea in urechea lor numai o reminiscenta de memorie ca aceea a lui Beethoven...toata opera s-apropie vadit,ca si cand ai privi-o cu sticla asezata normal la ochi...ba se-apropie incat toata scena ti se-aseaza in cap,s-auzi opera urlandu-ti in craniul desert,cu boschete,cu temnite,cu actori,cu actrite cu tot.Cum va fi aratand capul unui om care are o opera sau o drama-n el,cu oamenii ei interesanti,cu lumina de lampe,cu panzele zugravite,cu totului tot in capul lui...Un teatru intreg in care sufletul lui,ghemuit intr-un colt al salei,e singurul spectator.
-Bine.Dar de ce sa nu credem ca faptura normala a omului este cea anume facuta ca sa vada adevarul?
-Dece?Pentru ca tocmai aceasta faptura normala nu este una si-aceeasi-totdeauna vor fi mici deosebiri;unde deosebirile sunt mari,avem alta lume......"