Archaeus

[ARIDANA]

Am ,in biblioteca mea,cateva carti de suflet pentru mine,amintindu-mi mereu de anii de liceu,perioada cea mai draga mie.De ce?Pentru ca am invatat foarte multe atunci,de toate felurile,desi a fost numita "epoca de trista amintire"(1985-1989),nu pot contesta,am trecut si eu prin neajunsurile ei.Chiar si-asa,nu ma pot abtine sa nu afirm ca,tot mai bine era atunci.Spun asta,cu referire la relatiile dintre oameni.Parca greul si necazurile te leaga mai strans,parca simti mai intens bucuriile, fericirea e in fiecare zi in care esti invingator si depasesti obstacolele,la limita chiar.
In fine,nu la asta mi-am dorit sa ma refer ci la faptul ca noutatea si intelepciunea unor vorbe de duh,ramane la fel de elocventa,chiar daca au trecut destui ani de cand au fost spuse,pentru perioada pe care o parcurgem.Oamenii din zilele noastre sunt in fond la fel ca cei de-acum 100 de ani...zorzoanele sunt altele.La fel se cearta pe "ciolan",la fel "se fura" unii pe altii si,mult mai rar,stiu sa se iubeasca la fel de simplu si adevarat,ca in trecut.
Sincer,eu cand am intrat pe Lovetime,altfel erau posturile,cu mai multa iubire in ele...
Chiar,nu acesta este motivul pentru care se cheama asa forumul?

[ARIDANA]

"Archaeus",face parte din proza literara a lui Mihai Eminescu,la vremea cand am cumparat cartea(este Editura Minerva-1981),n-am citit aceasta povestire,poate ca nici nu o intelegeam,acum insa,veti vedea si voi.Sper sa va placa.

"Netagaduit sunt multe lucruri la priceperea carora nu-l ajunge capul pe-un membru gros de la primarie sau pe-un subcomisar de politie-desi acestia sunt in genere oameni cari pricep tot.Cel putin cand e vorba de espropriarea unei gainarii,de insuflarea de respect in cetateanul macelar cu masuri false,oameni mai indemanatici decat cei doi de sus nu cunosc.Totusi ni se pare - se-ntelege ca nu impunem nimanui parerea- ca,afara de cumpene strambe si gainarii in fata ulitii,mai exista oarecari lucruri,de-o insemnatate secundara intr-adevar,de ex. filozofia,poezia,artele,tot lucruri cari scapa perspicacitatii numitilor domni,dar a caror existenta nu se poate nega.
Se vede ca autorul vrea sa-nceapa de la az buchi.Intr-adevar,lumea cum o vedem nu exista decat in crierul nostru.Nimeni nu va tagadui ca exista deosebire intre gansac si cane.Privirea canelui e inteligenta,el pricepe din lumea aceasta o portie mult mai buna decat gansacul;cu toate acestea,amandoua aceste fiinte au ochi si crieri.Lumea nu-i cumu-i,ci cum o vedem;pentru gansac cum o vede el,pentru cane item,pentru membru de la primarie-pentru Kant item.Totusi cata deosebire intre ochii de porc a susintelesului membru si privirea adanca a inteleptului de la Konigsberg.
Care-i adevarul?Cel vazut clar de un gansac sau cel abia intrevazut ca printr-o negura de Kant?Intr-adevar,iata un lucru ciudat.Cel dintai deosebeste lamurit grauntele de porumb de prundul galban,el inoata cu siguranta pe apa,masura cu ochiul distantele ce le poate ajunge si nu-i fara oarecare induiosesre in fata unei gaste in epoca virginitatii.Cel de-al doilea uita sa manance,voind sa sara peste o groapa cade-n mijlocul ei,iar frumusetile virgi- sau nevirginale trec pe langa dansul fara ca el sa-si fi ridicat ochii.
Cu toate acestea noi presupunem ca filozoful e mai cu minte decat un gansac,ba ca in problemele aceluia e mai mult adevar decat in sigurantele acestuia.
Un semn ca pentru o minte mare totu-i problem,iar pentru 75 de dramuri de crier totu-i sigur."

[ARIDANA]

"E stiut ca regula pitagoreica din geometrie se numea puntea magarilor.Puntea magarilor pe care trebuie sa treci in orice cugetare mai adanca este:ca nu putem pricepe lumea in sine,si ca toata esplicarea ei este esplicarea unor reactiuni a crierilor nostri si nimic mai departe.Lumea-n sine ramane un problem inlauntrul caruia se rataceste cate-o raza slaba,cate-o fulgeratura pe care cugetatorul adanc o-ncremeneste pe hartie,pe care,citind-o,se naste in paretii capului tau acea rezonanta lunga care face sa vezi intr-adevar ca lume si viata sunt un vis.
Da,cum am zis,toate acestea sunt fleacuri pentr-un membru de la primarie.Viata are pentru el insamnatate numai intrucat se percepe taxa pentru inscrierea in condicele starii civile,moartea intrucat se percepe o taxa pentru ingropaciune si intrucat se adaoga cu unul numarul nascutilor si al mortilor.Membrul de la primarie nu  vede in acesti oameni decat indivizi impozabili,subcomisarul-indivizi ce trebuiesc privegheati ca sa nu se fure unii pe altii si sa se tie de regula."

[ARIDANA]

"Dupa aceasta patura de oameni urmeaza invatatii cuvantului.Acestia intreaba intotdeauna quid novissimi?Cartea cea mai noua e pentru dansii cea mai buna.Ei citesc mult si au in capul lor o multime de definitii,formule si cuvinte despre a caror adevar nu se indoiesc niciodata,caci n-au vreme de-a se indoi.Ii numesc ai cuvantului pentru ca intelepciunea lor consista in cuvinte,in cojile unor gandir pe cari memoria lor le pastreaza.Caci o gandire este un act,un cutremur al nervilor.Cu cat nervii se cutremura mai bine,mai liber,cu atat cugetarea e mai clara.La ei acest act,prin care cugetarea staraina sa se repete intocmai in capul lor,nu se-ntampla,pentru ca multimea citirei si obosirea creierului nu o permite.Cele citite trec ca niste coji moarte in hambarul memoriei,de unde iese la iveala apoi tot in aceeasi forma.
Iar eu din parte-mi gandesc asa:orice-ar gandi un om singur,fara s-o fi citit sau auzit de la altii,cuprinde o samanta de adevar.De aceea cartile vechi,pe cari oamenii nu le scriu numai iac-asa,numai ca sa le scrie,ci pentru ca gandise ceva ce le-apasa inima si voiau s-o spuie si altora,cartile vechi eu unul le citesc si gasesc intre lucruri absurde unele seminte de lumina pe cari apoi le tin in minte."

[viulian]

.Chiar si-asa,nu ma pot abtine sa nu afirm ca,tot mai bine era atunci.Spun asta,cu referire la relatiile dintre oameni.Parca greul si necazurile te leaga mai strans,parca simti mai intens bucuriile, fericirea e in fiecare zi in care esti invingator si depasesti obstacolele,la limita chiar.

Da... insa de cele mai multe ori oamenii privesc nostalgic trecutul - alegand sa vada doar partile frumoase nu si cele urate. Ma mai trezesc uneori regretand vreo 'fosta', si cat de fain putea sa fie - dar daca ma scutur putin amintind de un caine care iese dintr-o apa rece, imi dau seama ca de fapt e doar wishful thinking. Uit mereu si partile urate doar pentru ca frustrarile din prezent ma arunca intr-o visare despre ce bine era..

In fine,nu la asta mi-am dorit sa ma refer ci la faptul ca noutatea si intelepciunea unor vorbe de duh,ramane la fel de elocventa,chiar daca au trecut destui ani de cand au fost spuse,pentru perioada pe care o parcurgem.Oamenii din zilele noastre sunt in fond la fel ca cei de-acum 100 de ani...zorzoanele sunt altele.

Una din 'calitatile' unui geniu este ca mesajul lui ramane adevarat cu trecerea anilor. Imi amintesc asta din liceu.. cand discutam despre Caragiale si societatea pe care a surprins-o. Genialitatea consta in faptul ca putut surprinde fix acele trasaturi 'fundamentale' ale omului ('sunt in fond la fel' cum zici si tu) incat suna foarte realist - parca am fi azi

Mi-a placut si comparatia cu gansacul (gâscan) si Kant foarte cinica observatia de la final : "Un semn ca pentru o minte mare totu-i problem,iar pentru 75 de dramuri de crier totu-i sigur." Hehe. Poate mintii mari ii lipseste putina instinctualitate din cele 75 de grame de creier - ar duce-o mai departe putin si nu s-ar complace in dileme circulare 

[viulian]

PS: Am sters mesajele care bruiau acest topic din curgerea pe fagasul lui... sper sa nu fie cu suparare pentru nimeni, am lamurit cu toata lumea cum stau lucrurile si am facut curat. Escu + no_more s-au grabit cu aprecierea, cu toate ca si eu am citit cu atentie - dificultate am avut doar datorita limbajului vechi folosit in carte.
Textul e frumos daca treci dincolo de bariera si multumesc pentru el eu cel putin nu stiam de asemenea 'bijuterii in scris'.

[ARIDANA]

Nu e toata povestirea,continuarea este si mai frumoasa,are si dialog,daca am voie sa o postez,promit ca,sub fiecare fragment si spun ce mi-a placut,in fine,cum l-am inteles eu.

[Lorelei]

si eu ma bucur ca ai postat fragmentele. Am citit acum ani buni Archaeus si uitasem multe, foarte multe... Da, cred ca e foarte bine sa postezi si ce crezi tu, o vor face si altii, cred... E un subiect interesant in opinia mea. Daca ai rabdare, scrie. 

PS. Ca si tine, si eu cred ca acum inteleg mult mai multe.

[ARIDANA]

"Asa,in una din zile stam fluierand la fereastra deschisa,era zapada si frumos afara,cand iata vad trecand un batran c-o manta lunga in spate si cu palaria cu marginile foarte largi.Il vad intrand la Corabia lui Noe.Corabia aceasta este o crasma unde se gaseste vin unguresc bun.Acolo aveam si eu masa mea de bastina si sara,cand mi se ura cu cititul si scrisul,ma duceam la mesuta din coltul corabiei si mi se parea ca ma faceam iar copil,ca eram in vremea lui Sim,Ham si Iafit.Cand il vad intrand pe batran zic:"Ce drac!pe acesta nu l-am vazut niciodata...hai sa vedem cine-i?"Iau palaria din cui,cobor iute scarile si la Corabie.
Intru-nlauntru...mosneagul-la masa mea.Corabia era intr-o odaie mare,boltita si intunecoasa in care si ziua ardea lampa.Batranul era interesant.Parul capului era alb,ras cu totul la fata,ochii suri,mari si patrunzatori,apoi mirosea de departe a tabac si mie mi-a placut totdeauna oamenii care mirosa a tabac.
I-am dat buna sara si m-am pus in fata lui,pentru ca eram in dreptul meu sa sed la masa mea.El rasari oleaca,dar nu spuse nimic.Apoi incepu a ciocani in masa cu degetele lui lungi si subtirele si fluiera pintre dinti...Era o necuviinta...dar acuma eu taceam;caci oricat de necuviincios ar fi fost,aria era de-o frumusete rara...era subtire ca bazaitul de albina,dar ti se parea ca-n gura lui s-a asezat un virtuos de violina lung de o palma si,pe o vioara cat cojita unei alune,canta subtire si frumos,de stai indragit de el...Apoi tacu si iar incepu a ciocani cu degetele lui lungi,incat mana lui imi paru un paingan mare,care joaca tremblante.
-Iarta-ma,d-le Doctor,zisei eu incheindu-mi surtucul dinainte,dar mie-mi pare ca aria aceasta care ai fluierat-o am mai auzit-o undeva...si as voi sa va-ntreb...
-Aria asta ai auzit-o in capul d-talae,zise el,pe cand stergeai ciubotele lui Beethoven.
-Ma iarta,d-le,dar nici n-am avut onoarea de-al cunoaste pe Beethoven.
-Ce stii d-ta,daca l-ai cunoscut sau nu.Eu iti zic ca l-ai cunoscut...Eu iti zic ca i-ai sters ciubotele, si basta.
"Ce dracu!Ii nebun mosneagul iesta",gandeam eu.
-Ce dracu!Ii nebun mosneagul iesta,zise el clipind din ochi si imitandu-mi glasul intocmai.Apoi urma:Chelner!Vin de maghiarat de cinci ani,astupat bine...Iute.Ei,nepoate,urma el,asa-i ca cea dentai gandire care ti-a venit in minte la raspunsul meu a fost"Ce dracu!Ii nebun mosneagul iesta".Vezi tu,asta voiam s-o stiu!...Omu-i ca o vioara...daca pui degetul intr-un loc pe coarda,suna-ntr-un fel,intr-alt loc intr-alt fel,dar o vioara samana cu alta.Astazi ma simt dispus sa fac filozofie si bine ca te-am gasit, nepoate,pentru ca mie-mi pari un om neofenziv si care se mira,si mirarea este mama intelepciunei.
Eu cascam gura.
Batranul se uita la mine si-ncepu sa rada.
-Spune-mi nepoate-daca poti-un lucru imposibil si o idee imposibila.
-Un lucru imposibil e ca eu sa fi sters ciubotele lui Beethoven,care a murit inainte de atatia ani,iar o idee imposibila este ca ceva sa fie si sa nu fie tot in aceeasi vreme.
Chelnerul aduse vinul cerut,mosneagul implu un pahar mie,unul lui,pe care-l desearta pana-n fund.
-Asculta-ma, nepoate,tu nu esti un prost,zise el.Ai auzit tu vreodata despre Archaeus?
-Ba nu.
-Nu?Ei bine,Archaeus este singura realitate pe lume,toate celelalte sunt fleacuri-Archaeus este tot.
-Ptiu!bata-te vina,unchiule,cu tot Archaeusul tau...Cum vad,vrei sa ma iei peste picior.Cine ti-i Archaeus?
-Ssut!Taci,nepoate...Toate celea la vremea lor.Am sa-ti spun eu indata cine-i Archaeus,numai mai intai bea-ti paharul de vin si asculta urmatoarele cuvinte a mosului.Cugetari imposibile nu exista,caci,indata ce o cugetare exista,nu mai e imposibila,si dac-ar fi imposibila n-ar exista.Ce este imposibil?Am sa-ti spun indata o multime de probleme.Conditiile a orice imposibilitate sunt in capul nostru.Aicea sunt legile ciudate carora natura trebuie sa li se supuie.Aicea-i timpul cu regulile lui matematice,aicea spatiul cu legile lui geometrice,aicea cauzalitatea cu necesitatea ei absoluta,si daca le stergi acestea...si un somn adanc le sterge pentru cateva ore,ce simtamant ne ramane pentru acest interval al stergerii?Nimic.Si cu toate acestea sosesc momente in viata in care aceste trei elemente ale mintii noastre,aceste sertare in care bagam o lume dispar pentru o clipa...e drept,ca o fulgerare numai,dispar sau in parte sau in tot si stai ca inaintea unei minuni si te-ntrebi...asa ca omul care crezuse ca tot ce vede e chiar asa cum este...ca oare ce-nsemneaza asta.Cand privesti o fizionomie ciudata,iti vine de la  ???sine intrebarea:oare cum dracu o fi gandind acest om?Ba din lipsa unuia din cele cinci simturi,chiar venind mai tarziu,modifica radical lumea cugetarii.
-Cum asa?Apoi tocmai Beethoven a compus muzica pe cand pierduse auzul.
-Stiam c-ai sa-mi obiectezi aceasta.Da,Beethoven compune opera Fidelio dupa ce uitase de mult natura vocii omenesti...el scrie muzica pentru voci cum crede el c-ar trebui sa fie si te trezesti fata c-o opera care ti se pare ca fuge dinaintea ochilor...c-ai privi-o cu binoclul intors...s-ai vedea departe,departe,in fundul cugetarii unui om,ceva straniu ce pari a nu pricepe bine,pana bagi de seama ca sunt inchipuirile unui surd despre vocea omeneasca,a carei natura normala el o uitase sau avea numai o reminiscenta slaba despre ea.Dar inchipuindu-ti ,cum ca toti oamenii ar avea in urechea lor numai o reminiscenta de memorie ca aceea a lui Beethoven...toata opera s-apropie vadit,ca si cand ai privi-o cu sticla asezata normal la ochi...ba se-apropie incat toata scena ti se-aseaza in cap,s-auzi opera urlandu-ti in craniul desert,cu boschete,cu temnite,cu actori,cu actrite cu tot.Cum va fi aratand capul unui om care are o opera sau o drama-n el,cu oamenii ei interesanti,cu lumina de lampe,cu panzele zugravite,cu totului tot in capul lui...Un teatru intreg in care sufletul lui,ghemuit intr-un colt al salei,e singurul spectator.
-Bine.Dar de ce sa nu credem ca faptura normala a omului este cea anume facuta ca sa vada adevarul?
-Dece?Pentru ca tocmai aceasta faptura normala nu este una si-aceeasi-totdeauna vor fi mici deosebiri;unde deosebirile sunt mari,avem alta lume......"

[ARIDANA]

Ce cred eu,despre cat am scris din povestire, este ca fiecare dintre noi suntem liberi sa cugetam despre ceea ce ne inconjoara.Suntem inzestrati sa o facem,doar de noi depinde ce alegem(desi,eu nu prea agreez "Trebuie sa alegi!",in acest caz aleg cu draga inima sa fiu altfel,dupa mintea mea,sa nu "iau de buna "parerea altora,fara a verifica)...alegem sa ne conduca altii,acceptand "viziunea" lor asupra lumii si ordinii lucrurilor,sau incercam sa avem o opinie proprie,sa o sustinem cu argumente,chiar daca suntem considerati diferiti,ciudati chiar uneori.
Cat despre trecut si "mai marii vremurilor",chiar trebuiesc luate de "bune" cugetarile lor,cu atat mai mult cand isi gasesc "aplicabilitate" peste ani(chiar merita efortul de a citi textele cu exprimarea diferita,pentru a ajunge la intelesul lor).

[ARIDANA]

"...Dar sa urmez.Nu stiu daca cineva s-a visat vreodata elastic...ca poate creste,se poate imfla,se poate contrage...Daca pe-un asemenea om nu l-ar trezi nimenea din somn,el ar trai o viata-ntreaga c-o lume reala si pipaita,caci in somn se pipaie asa de bine ca-n trezire...va sa zica nu lipseste nici acest control,cel mai sigur al realitatii...Si acest om s-ar contrage-ntr-o cartofa care-ar striga oamenilor de pe ulita sa ia sama sa nu-l calce,ori s-ar subtia intr-o prajina cu barba englezeasca si cu palarie nalta,ori s-ar ingrosa ca un birtas bavarez...ar trece printr-o mie de figuri el insusi si,dac-ar dormi toata viata lui,nici in minte nu i-ar veni sa se-ndoiasca ca aceasta este natura lui,ca altfel nu poate fi si ca toate trebuie sa fie cum sunt...Daca s-ar trezi putin inainte de-a muri,ar crede,din contra,c-a adormit si ca viseaza.O lume ca nelumea este posibila,neintrerupta fiind de-o alta ordine de lucruri.Exista multe buruieni cari,aducand o mica modificare a organului vederii,creeaza inaintea omului o alta lume.O bautura preparata dintr-un burete mareste proportiile lucrurilor.Un pai pare cat o barna si omul,in reminiscenta figurei ce-o avuse inainte de asta,sare peste-un fir de pai din drum.Un lan de grau devine o padure de aur,oamenii devin uriesi si poate ca povestea veche,ca inainte uriesii locuiau pamantul,atarna de constructia ochilor de pe atunci si nu de marimea lor obiectiva sau,mai exact, de marimea in care reflecta ochiul nostru de astazi fapturile omenesti.Care este criteriul realitatii?Despre ochi nu mai vorbim...Cine nu stie cu cata realitate,cu cat adevar se prezinta in vis chipuri cunoscute,gradini,case,strade;urechea aude muzica placuta si mintea si-aduce aminte cu c-a mai auzit odata aceasta muzica...Un amic se arata...el a imbatranit,vreo cativa peri albi are pe cap...mintea-l compara cu reminiscenta ce-o aveam despre dansul,si inchipuirea cum el a fost si vederea concreta cum este ne smulge parerea de rau:"Cum s-a schimbat omul acesta!"...In starea de nebunie toate ideile sunt de o cumplita realitate...Omul e torturat,e pus pe cruce,e batut,fara ca cineva sa-l atinga.Cele mai cumplite dureri fizice sfasie sufletul si-i brazdeaza fata...din contra,dureri reale in sensul nostru il gasesc nesimtitor...Nu avem criteriu...Nu stim daca stim ceva...O credem fiindca o cred si altii,pentru ca e o norma predomnitoare,si asta nu fiindca lumea ar fi cum ne-o inchipuim,ci pentru ca om cu om samana mai mult ori mai putin...Poate-se zice insa ca cutare om ciudat nu are drept cand spune ceva?Cu ce-l combati?...Cu aceea ca si altii zic ca tine ca nu-i asa?Cu ce drept?Valoarea privirei lui este aceeasi cu valoarea privirei noastre...numai c-a lui e izolata,pe cand a noastra gaseste si altele turnate pe-acelasi calup.Dar e un visator?Bine.Cine?Noi ori el?Asta e intrebarea...Poate ca noi nu facem alta decat sa visam intr-un fel si el intr-altul...."

[ARIDANA]

M-am intors...
Archaeus,ce mi-am dorit de la acest topic si care era mesajul pe care am vrut sa-l transmit.Acela ca ,ceea ce ne face oameni este frumusetea celor ce reusim sa gandim,cu mintea noastra ,sa imaginam-lumi intregi ...Cel mai frumos este sa treci peste complexele proprii si "gura lumii",de care nu scapa,oricum nimeni si sa ai curajul(care presupune,dupa mine o doza de nebunie+inconstienta+naivitate si,cea mai mare parte...increderea in om si puterea lui de intelegere).
Tinere talente sunt oriunde,iar talentul necultivat e ca si cum n-ar fi existat niciodata,daca se pierde de frica acelora ce n-au alta treaba,decat sa huleasca si sa improaste cu noroiul neputintei lor,cea de-a se arata cum sunt de fapt.
Faptul ca folosim nick-name si stam la adapostul unor avataruri,ar trebui sa ne faca sa ne simtim protejati(eu asa ma simt,sa nu mai fim decat noi,cei adevarati.Nu toti gandim asa,din pacate.Ori pozam in ceea ce nu suntem-mai buni,mai frumosi,,mai destepti,ori alegem sa-i ironizam pe cei ce-si deschid sufletul,asa cum se pricep.Cel mai rau este cand,unii dintre acestia au si o ...functie.
Si,ma opresc.


PS:Am spus cuiva,acum ceva timp,ca nu-mi mai este frica de Dumnezeu ci il respect.De ce?(asta nu i-am spus si nici n-a avut rabdare sa termin pentru a afla)Pentru ca am incredere si il admir.Persoanei respective i-am mai sppus si ca,pe ea o respect dar nu de tot.Acum,continuarea o stiu doar eu si cel pe care il respect .

[ARIDANA]

"Povestea iubirii"

   A fost,o data ca niciodata,o insula unde locuiau toate sentimentele.Intr-o zi au fost anuntate ca insula se va scufunda,asa ca toata lumea si-a reparat barcile si a plecat.Doar Iubirea a fost cea care a ramas pana in ultimul moment.
   Bogatia a trecut pe langa Iubire intr-o barca mare si eleganta.
"-Poti sa ma iei si pe mine cu tine?",o ruga Iubirea.
Bogatia a raspuns:"-Nu mai este loc pentru tine aici!"
Iubirea a decis sa o intrebe si pe Vanitate care trecea,de asemenea,intr-o barca frumoasa:
"-Vanitate,te rog ajuta-ma!"
"-Nu pot sa te ajut Iubire,esti uda si asta ar putea sa-mi strice barca."
Tristetea era si ea pe acolo,asa ca Iubirea a indraznit sa-i ceara si ei ajutorul:
"-Tristete,lasa-ma te rog sa vin si eu cu tine."
"-Oh,Iubire,sunt asa de trista incat am nevoie sa raman singura."
Fericirea a trecut si ea pe langa Iubire,dar era asa de fericita incat nici macar n-a auzit cand a strigat-o.
Deodata,s-a auzit o voce:"-Vino Iubire,te voi lua eu cu mine!"Era un bataranel.Iubirea s-a simtit atat de binecuvantata si bucuroasa incat a uitat sa intrebe ce nume avea batranelul.Cand au ajuns pe uscat batranul si-a vazut de drumul lui.Iubirea realizand cat de mult ii datoreaza a intrebat-o e Cunoastere:""-Cine m-a ajutat?"
"-A fost Timpul.",a raspuns Cunoasterea
"-Timpul?Dar de ce m-a ajutat Timpul?"
"-Deoarece numai Timpul este capabil sa inteleaga cat de minunata este Iubirea."

[ARIDANA]

"Umbra mea"-Mihai Eminescu

    "Adeseori,cand stau inaintea fumegatoarei lumini galbene a lampei mele,cand ma uit in ochiul ei cel rosu,cand deschid cate-o carte batrana,plina de nerozii batrane,de credintele unei lumi cu capetele indealtfel ca si ale noastre (lucru ce arata de fapt relativitatea adevarului),adeseori zic,conversez cu lampa mea verde  si veche si ma uit sub cojocirocul ei,cand falfaie fantastic,ca si cand i-ar fi dor de tavan.Cand privesc vis-a-vis de mine,in peretele rau varuit,vad onorabila mea umbra,cu nasul cam lung si caciula peste ochi,si-mi fixez ochii drept la ea si cuget...cugetarea mea e vorba pentru ea,caci ea ma-ntelege si-mi raspunde tot in gandiri lungi si desirate la ceea ce o-ntrebasem,fara ca sa ma multumeasca cu acele raspunsuri,caci nu vorbesc in gand decat eu cu mine.Eu cu mine.Ciudat!Aceasta despartire a individualitatii mele se facu izvorul unei cugetari ciudate,care ma facea sa fixez aspru si lung umbra mea,astfel incat ea,jenata de-atata cautatura,prindea incet,incet conture pe perete pana ce deveni clara ca un portret zugravit in ulei,apoi se ingrosa plastic din perete afara,astfel incat sari din cadru jos si ma saluta surazand,ridicandu-si caciula din cap.
   -Sara buna,domnul meu,zisei eu,si-i intinsei mana,dar dadeam in vant,caci umbra,desi imbracata,desi frumoasa,nu era totusi alta decat umbra.Ii oferii un scaun si ea sezu.
   -Esti nemultumit cu lumea,zise surazand.
   -Da,raspund eu asemenea surazand.
Se-ntelege ca acuma n-am facut decat a rasuci firul cugetarilor si de a sta de vorba cu reflectul meu asupra diferitelor probleme ale omenirei.
  -Stii ceva,ii zic eu,te las pe pamant in locul meu,in impregiurarile mele,si eu ma duc de-aicea sa-mi petrec catava vreme in luna.Unde nu-s oameni,nu poate fi ura,si de-aceea am decis de-a-mi petrece undeva singur,fericit,fara grija,iar tu sa petreci pe pamant in locul meu,cu simpla indatorire de-a insemna in ziarul tau tot ce ti se va petrece-memorii pe care le voi citi si eu."

[ARIDANA]

   "Lampa ardea intre el si mine,cartea sta deschisa,in care un pedant daduse curs cugetarilor sale asupra lumei,orologiul zbarnaia ragusit 12 ore,umbra mea se culca pe patul de scandura acoperit c-un paier,ia eu imi luai mantaua de-a umre,ma uitai,iesind din casa,prin borta usei,la fata stapanei din casa care tocmai se dezbraca,ca sa se culce si ea,apoi pe varful degetelor trecui prin bucatarie,prin tinda si,cand iesii afara,inchisei usa dupa mine si incepui a merge incet,incet in lumina lunei,pe stradele largi ale orasului cu ferestre si porti inchise,cu ziduri albe si galbenite de luna,cu perdelele lasate,cu cate un pazitor de noapte cu mustata infundata in gulerul si gluga mantalei si c-o prajina subsuori ,in fine,o liniste somnoroasa,un aer cald de vara,o luna stralucita,stele de aur ce-si inchideau pleoapele spre a le deschide iar,un cer albastru si fara nori,case inalte a caror stresini de caramida se uitau in luna-iata tabloul.Fetele ce dormeau in budoarele lor parfumate,mangaiate de-un roi de vise de aur,studenti care dormeau cu capul pe cartile lor visand la ministerii,dandi visand vanari si cai,prosti nevisand nimica-ce imi pasa mie de lumea ce dormea,pe care o uram si o paraseam spre a nu reveni poate in ea?Pasurile mele grele pocneau in pietrele patrate ale stradelor,eu ma-nfasasem infundat in manta cu palaria peste ochi si mergeam asfel pe luminatele strade,fara ca luna sa imi faca vre-o umbra pe ziduri,caci pe-a mea o lasasem acasa,astfel incat eu insumi nu paream decat o umbra neincaputa,ce fugea pe murii caselor insirate pe rand."