De ce credeti ca "fura" unii?.....nu pentru ca sunt niste "tampiti"...ci pentru ca li s-a spus de mici ca e bine sa furi......totul tine de MODUL DE PERCEPTIE......care se educa, nu te nasti cu el.Cand sa cad si eu de acord cu Cineva, iata ca a trantit ideea de mai sus! Nu inteleg daca s-a referit exact la furat pentru ca o data a pus cuvantul in ghilimele. Dar daca "furat" inseamna chiar furat atunci nu avem cum sa cadem la pace. Sunt si cazuri in care cineva a fost educat sa fure de niste parinti dezaxati insa ce putem spune despre minorii din familii bune, normale, care totusi ajung niste infractori. Da, si anturajul rau poate fi uneori un raspuns dar iarasi raman altii care fura fara sa ii invete nimeni treaba asta. Chiar si Cineva ne spune ca doar
unii fura fiindca asa au fost crescuti. Da, sunt absolut de acord ca furatul poate fi uneori invatat. Dar daca acestia sunt totusi doar "unii" ce se intampla cu ceilalati? Doar privind la "unii" nu putem trage o concluzie.
"Unii" poarta in sine notiunea de inferioritate, de un numar redus de cazuri. Deci ce facem cu majoritatea? De ce nu privim doar la aceasta, spre exemplu? E gresit sa studiem problema doar pe baza
unor cazuri si sa nu luam in considerare
toate cazurile. "Majoritatea" nu va putea fi niciodata considerata ca fiind exceptia, care ar intari regula! Si majoritatea ce spune in cazul acesta?
Vorba aceasta "cine fura azi un ou maine va fura un bou" ne indica o realitate. Nimeni nu fura direct un bou. Lucrurile marunte sunt cele cu care se incepe si ele sunt de asemeni considerate tot furt. O observatie interesanta: ia faceti un efort de memorie si incercati sa va amintiti de cel putin un furtulet pe care l-ati comis in viata! In copilarie, mai ales, cunoastem asemenea situatii: o guma, un pix, o jucarie, ceva... orice! Sa-i spunem furtulet dar el e tot un furt. Pai de cate ori nu vi s-a spus acasa sa nu faceti asa ceva! Deci nu se poate spune ca ati fost needucati. Dar cum de s-a putut intampla una ca asta? Si astazi port pe mana un semn "finut" de la gardul in care m-am taiat in copilarie incercand sa "recuperez" un portofel din curtea vecinilor. De fapt portofelul in sine ma lasa rece. Continutul lui ma atragea. Si ca sa vezi treaba, portofelul mai era si gol! Dar de unde fratilor asemenea ganduri in mintea noastra? Pai, sincer, cred ca de undeva din inima. Se naste o dorinta care ne umple mai intai pieptul si abia dupa aceea intra in functiune ratiunea: "ce-ar fi sa...?".
Mi se pare interesant sa continuam firul acestei discutii. Revin la ceea ce se intampla in interiorul nostru atunci cand suntem "ispititi" sa furam. Nu-i asa ca are loc o lupta? "S-o fac, sa n-o fac..." Am dreptate? Sa-mi scrie pe mesagerie cine n-a trecut niciodata prin asa ceva. Exista intr-adevar un conflict. Cine-l genereaza? O dorinta nascuta in mod neasteptat in noi. Si ce-i cu ea, cine ne-a invatat asa?
Sunt la scoala si dau teza. "Mai, da' tocmai lectia asta n-am invatat-o!" Ce sa fac? O nota proasta imi compromite serios media. Si apoi cum sa ma duc acasa cu o nota proasta? Ce voi face? Imi intind usor gaaatul si-mi arunc privirea peste umarul colegului din fata. Sau incep sa pipai prin banca dupa caietul de clasa. Cine m-a invatat asta? E prima oara cand o fac! (nu insa si ultima!
) Sa presupunem ca am un coleg care nu e deloc "de gasca" si nu ma lasa sa vad nimic. Si nici caietul nu-mi vine sa-l deschid de teama sa nu fiu prins. Nu copiez dar tare as mai fi vrut! In facultate aveam un coleg care n-a invatat niciodata la nici o materie. Totdeauna copia! Avea o manie. Si iata ca vorbind de manii, putem aminti ca exista in cazul furatului mania numita cleptomanie. Pur si simplu un cleptoman nu se poate abtine sa nu fure cate ceva, chiar daca nu-i trebuie.
Revin deci si spun ca nu trebuie sa ne invete nimeni "ce si cum" ci noi insine "simtim" s-o facem. Ratiunea biruie de cele mai multe ori dar atunci cand n-o face... stiti singuri ce se intampla.
Uitati-va la copiii mici, de la ce varsta incep sa minta, sau sa vina acasa cu cate o jucarie straina, or cu cate ceva de la gradinita. Nimeni nu-i invata! Acest lucru insa e in launtrul lor inca de la nastere.
Sunt lucruri pe care le mostenim genetic, "patimi" care se transmit din generatie in generatie. Orice specialist in probleme de consiliere va face mai intai o schema genealogica a celui consiliat. Intrebati si vedeti! Ce rost are? E un instrument de lucru indispensabil in asemenea profesii. Se recunoaste in acest fel faptul ca anumite "metehne" se transmit ereditar! Deci ne nastem, fratilor, cu ele! Si in plus cu totii ne nastem niste pacatosi, cu inclinatii evidente spre rau.
Intr-un asemenea context si avand un asemenea fond trebuie sa vorbim si despre infidelitate. Nu spun decat ca nu trebuie sa neglijam acest aspect. Dupa cum, desi mostenim raul nimeni nu ne considera nevinovati cand il savarsim, tot asa si in cazul infidelitatii nu avem nici o scuza. Dar trebuie sa notam ca nu vorbim despre barbati ca fiind niste fiinte pure si perfecte prin natura lor, ci din contra! Raul acesta exista in noi, intr-o mai mica sau mai mare masura. Vorbesc aici si de barbati si de femei.
Sexualitatea noastra e ceva cu care ne nastem. E o forta. Sta in natura noastra ca specie, daca vreti. E asemeni unui instinct, e un reflex. Un barbat si o femeie stiu instinctiv cum se "face" chiar daca nu i-a invatat nimeni niciodata. Intr-o discutie care e pe puctul de ai adormi pe ceilalti rosteste odata, fara a schimba deloc tonul sau timbrul vocii, ca si cum ai urma firul aceleiasi discutii plictisitoare, rosteste deci cuvantul "sex"! Dintr-odata toti vor deveni foarte atenti! De ce? Asa suntem noi oamenii, posesorii unei naturi sexuale puternice.
Cred ca intrebarea "de ce inseala barbatii" s-a referit la acele cazuri mai dificil de explicat. Nu cred ca e nevoie de prea multe cuvinte ca sa intelegi de ce el pleaca la alta cand intre ei de mult nu mai existau relatii intime, sau se certau tot timpul, samd. Intrebarea e pusa incercand sa explice de ce totusi un barbat inseala chiar si atunci cand are acasa tot ce-i trebuie. Hei, ce raspuns imi dati acum?
Am vorbit cu multi, am asistat la discutii intre barbati si eu la randul meu sunt un barbat. Cunosc barbati cu nevasta, cu amanta si tot nu le ajunge! O intrebare adiacenta dar interesanta s-ar pune: "Pe cine inseala ei in cazul acesta?" Vorbim de inselat... amanta? Ganditi-va! Astia sunt cei mai "rai". Altii, mai cuminti, n-au decat amanta, iar altii merg doar la prostituate. Chiar si unii foarte cuminti si fara antecedente, la o adica, nu s-ar da in laturi de la o aventura. "De ce?" - asta e intrebarea!
Dragele mele femei, (
iata-ma cum vorbesc! oare ce-oi vrea sa spun prin asta? deja suna suspect!) va voi impartasi concluzia la care am ajuns studiind indeaproape cazul. Dar vai, raspunsul nu are in el nimic filosofic, nimic academic si nici macar ceva "destept". Sunteti pregatite pentru un raspuns soc? Pentru cine vrea sa stie, raspunsul este..."D'aia!". Trist dar adevarat! "D'aia!" inseamna de fapt "fiindca imi place!".
Veti spune ca nu ma prea duce capul cand dau un asemenea raspuns idiot, dar el e idiot doar pentru cine nu vrea sa tina cont de combinatia nefasta dintre natura noastra rea cu care ne nastem si sexualitatea puternica cu care suntem inzestrati. Combinatia aceasta e fatala in cazul multora. Va rog sa ma credeti, chiar sot model sa fii, in momentul in care o femeie se arunca in bratele tale nu poti spune ca nu se trezeste in tine DORINTA! Am dat exemplul acesta extrem fiindca am luat cazul unui sot extrem de fidel. De obicei e nevoie de mult mai putin ca sa se aprinda "scanteia". Dorinta apare si, daca nu esti pregatit, esti un om mort!
Va rog, nu-mi spuneti ca nu e asa! Stiu foarte bine cum stau lucrurile. Toti, dar absolut toti barbatii care inseala spun un singur lucru: ca le place! N-o vor spune oricui si nici in orice ocazie dar cand apuca sa o faca acesta e raspunsul. Nu ascultati alte variante. Fiecare om cauta sa se justifice intotdeauna. Raspunsul este unul singur si vi l-am dat deja!
Am vrut sa reproduc pentru voi zilele trecute cateva discutii avute intre diversi barbati in cateva ocazii si la care am fost de fata, chiar incercand sa-i trag de limba. Dialogurile erau insa asa de deocheate, chiar scarboase, incat a pune pe forum asa ceva era de neconceput. Atunci m-am hotarat sa va spun doar concluzia. La baza ei au stat toate acestea si multe altele cat si propria mea experienta.
Pentru cine a citit deja raspunsul meu la intrebarea de ce nu-mi insel sotia dat in alt loc pe forum il rog sa-si aminteasca si sa observe ca intre motivele enumerate n-am pomenit "lipsa dorintei"! Ea sta ascunsa, bine cuibarita, fara sa dea nici un semn c-ar exista dar cand se iveste o anumita situatie,
APARE! Intentionat am scris cu majuscule, iar daca as fi avut caractere mai mari le-as fi folosit, pentru a accentua elementul de surpriza. Dorinta te
SURPRINDE! Uneori chiar pe asta mizeaza! Sa fii nepregatit si sa muste!
Mai am cateva lucruri de spus la acest subiect, si as face-o chiar acum, dar imi dau singur seama ca raspunsul acesta atat de lung s-ar putea dovedi prea mult, totusi, dintr-odata.
Temele viitoarei discutii vor fi despre:
1. Cum se poate apara un barbat de "dorinta", si
2. Cum priveste un barbat actul sexual.
Cred ca v-ar folosi sa cunoasteti asta pentru a lamuri si mai bine subiectul. Nu promit insa ca o voi face imediat. Mai am si alte locuri pe forum unde trebuie sa fiu prezent. Va las sa discutati pe marginea acestui material si sunt curios ce reactie aveti. Daca va fi cazul voi mai interveni scurt cu lamuriri suplimentare. Dar pana la urmatoarea noastra intalnire aici, va sugerez sa analizati un pic acest text si sa-i descifrati intelesul. Pentru mine, recunosc, ramane un mister. Sa fiti... fideli!
"...iar vina?.....vina va apartine si voua domnilor si doamnelor........e usor sa arati cu degetul si sa vrei sa "existe legi" si reguli care sa "IL OPREASCA"...pentru ca?......"PENTRU CA EU NU POT".............cei cu problema sunt cei inselati, nu cei care inseala............."
Subiect: de ce inseala barbatii? (Citit de 44363 ori)
