D E G L A S U L M E U ........
Oare mai vrei tu , suflet blând și darnic ,
Iubitul tău , cel regăsit , să fiu ?
De nu mă lași , va fi atunci zadarnic
Și pentru iubire , poate , prea târziu !
Te rog să te gândești , de poți , la mine
Precum o mamă , la un prunc iertat ;
Tu , n-ai fugit nicicând de mine ,
Tentației plecării , n-ai cedat !
Păstrez în suflet spinii remușcării
Precum judecatorul , o dovadă ,
Căci și seninul și tumultul mării
Ascund câte o stea ce stă să cadă !
Nu-i viața noastră , veșnic , fericită
Și , uneori , e plină de păcat....
Dar , ne-ndoielnic , trebuie trăită
Când Dumnezeu ne-o dă , cu-adevărat !
De poți să vezi că-ți sânt , încă , aproape ,
De vrei să știi că , încă , te mai chem
Cu ochii triști și lacrima sub pleoape ,
Revino dar , în forul meu suprem !
De glasul meu nu cheamă , în pustiu ,
Primeste-mă , cât nu e prea târziu ! ......