Când pleci lasă-mi mâinile tale.
Atât.
Să îmi cuprindă sufletul ridat pe la tâmple
când se coboară seara
cu pas şovăind.
Atunci doar mi-e frică de prea multă dragoste.
Atunci am nevoie de mâinile tale
să-mi strângă în braţe
marginea zdrenţuită a nopţii.
Apoi mă învelesc cu lumina altor păcate:
adorm împăcată cu lumea,
cu timpul
şi cu fetiţa din mine.
Tu du cu tine dorul în povestea altor iubiri.
Scufundă-te în mări depărtate.
Trăieşte-ţi nebunia în plin.
Revarsă-te în întregul altor potire.
Doar seara, te tog,
când coboară lumina prin mătasea păianjenilor,
lasă-mi mâinile tale
să îmi cuprindă sufletul ridat pe la tâmple.