1
Afişare Mesaje
Aici puteţi vedea mesajele acestui utilizator. Sunt afişate doar mesajele făcute în secţiuni în care aveţi acces.
Pagini: [1] 2
2
Poezii de dragoste / magia cuvintelor-sentimente
« : 04 Septembrie, 2008, 11:06:06 a.m. »
Ce minune să pot scrie, să rostesc
"te iubesc!"
Ce binecuvantate aripi de destin rotesc
să mi te-aducă-n viaţă! Te doresc
cum îmi doresc nemărginirea lumii
când primăvara înfloresc salcâmii.
Mi-e mersul tot un cântec dansat
pe ritmuri de vals şi constat
cu fiori cum doar cu-n gând mă împresori
cu fiinţa ta toata
şi în nori
se arată deodată
firul vieţii mele - mai bogată
decât gândit-am vreodată
eu sunt...
Cuvântul e-un instrument mult prea mărunt
ca să îţi cânt
tot ce-acest suflet ce-l cunoşti de multe vieţi
simte când îi zâmbeşti.
Ca vântul care în condru adie,
ca pământul plin de apă vie,
ca umbra mea neîngrădită,
ca toata viaţa ce în Univers palpită
şi dincolo de orice pot să îmi închipuiesc
mereu şi peste tot eu TE IUBESC!
"te iubesc!"
Ce binecuvantate aripi de destin rotesc
să mi te-aducă-n viaţă! Te doresc
cum îmi doresc nemărginirea lumii
când primăvara înfloresc salcâmii.
Mi-e mersul tot un cântec dansat
pe ritmuri de vals şi constat
cu fiori cum doar cu-n gând mă împresori
cu fiinţa ta toata
şi în nori
se arată deodată
firul vieţii mele - mai bogată
decât gândit-am vreodată
eu sunt...
Cuvântul e-un instrument mult prea mărunt
ca să îţi cânt
tot ce-acest suflet ce-l cunoşti de multe vieţi
simte când îi zâmbeşti.
Ca vântul care în condru adie,
ca pământul plin de apă vie,
ca umbra mea neîngrădită,
ca toata viaţa ce în Univers palpită
şi dincolo de orice pot să îmi închipuiesc
mereu şi peste tot eu TE IUBESC!
3
Psihologie / Re: Cine-i seful?
« : 12 Noiembrie, 2007, 11:28:27 a.m. »Cred ca ai simplificat mult prea mult lucrurile aducandu-l pe cutu in ecuatie. Pentru ca de foarte multe ori un om isi ia un caine tocmai ca sa isi manifeste puterea de dominatie.
Am simplificat, e adevarat. Simt de la o vreme nevoia de claritate in viata mea. M-am afundat de prea multe ori in ecuatii sofisticate si a devenit obositor. Analogia mea se vroia o tentativa de a atinge esenta lucrurilor, insa.
E vorba de iubire pana la urma, nu?
Unde este iubirea in relatia de putere dintre doi oameni?
Aa, ca stapanul isi iubeste cainele? De multe ori si sclavii erau iubiti de stapani, dar asta nu-i facea mai putin sclavi.
Important mi se pare nu ca stapanul isi iubeste cainele, ci ca stapanul isi iubeste cainele si cainele isi iubeste stapanul inapoi. Vezi tu, tu pui problema numai din pespectiva cainelui, respectiv a sclavului.
Sunt sclav. Stiu ca sunt sclav. Stapanul meu ma iubeste, se poarta omeneste cu mine, dar eu tot sclav raman!
Surprinzi negativitatea din modul asta de gandire?
Mi-as dori sa nu fie asa, dar am impresia ca in mai toate relatiile de cuplu e cineva care gandeste asa.
Conteaza foarte mult atitudinea cu care intri intr-o relatie. Atitudinea in cel mai larg sens. In tot ce facem, in tot ce zicem si chiar la un nivel mult mai subtil (puteti sa-i spuneti energetic sau spiritual), se va simti pentru ce fel de rol suntem setati inca din prima clipa in care interactionam cu o persoana. Daca sunt setata pentru rolul de sclav, atunci voi face o "pereche buna" cu cineva setat pentru rolul de stapan. Indiferent cat de inversunata sunt sa nu arat asta, in spatele protestelor si cerintelor mele mai mult sau mai putin intemeiate, se va manifesta constant nevoia de a fi dominata. Jucam roluri care, prin repetitie si prin intaririle exterioare, au ajuns sa se sedimenteze foarte adanc in noi, insa de cele mai multe ori ratiunea noastra se va lupta cu ele. Cand se intampla asta, e ca un semnal de alarma ca pe undeva s-a strecurat un dezechilibru in interiorul nostru. Omul este unitar, intre ratiunea si simtirea lui nu e firesc sa existe discrepante. Daca ratiunea se opune unei alte parti a fiintei, e pentru ca lupta pentru integritate.
Cand ne intrebam "De ce ma trezesc jucand rolul de sclav in relatiile cu ceilalti?" ne plasam aproape automat in pozitia de victima. "Eu il iubesc, fac totul pentru el, si el uite cum ma trateaza. Nu pot sa accept asa ceva!"..si totusi acceptam. Cu certuri, cu discutii, cu lacrimi si cu impacari temporare si pasionale...De ce acceptam, dom'ne? Pantru ca pozitia de sclav este a noastra , pentru ca ne-am asumat-o la un moment dat de-a lungul timpului, fara sa constientizam.
Apoi, ca nu te superi ca nu a venit cainele la timp la masa sau ca nu ii scoti ochii ca nu stiu ce a facut? Evident ca nu o faci, caci devii ridicol fata de tine.
In limbajul alambicat al iubitilor din zilele noastre "Nu sunt sclava ta!" insamna de fapt "Sunt sclava ta, poti sa faci ce vrei din mine". Cumplit daca ma intrebi pe mine! Nu cred ca un om poate deveni mai ridicol fata de el insusi decat intr-o situatie ca asta.
Nu faptele in sine conteaza, ci intentia din spate. Caci jumatatea ta mai buna (ma refer la caine) habar n-are ca trebuie sa faca una si alta, deci nu are nici o intentie, ba mai mult, nu e constient de faptul ca purtarea lui te-ar putea supara in vreun fel, pe cand jumatatea ta mai proastra (ma refer la partener
Mi se pare o supozitie periculoasa ca partenerul meu stie ce si cum. Nimeni nu ma cunoaste mai bine decat ma cunosc eu insami. Ma respect indeajuns incat sa admit faptul ca sunt o fire foarte complexa si ca, in virtutea acetei complexitati, nu ma pot astepta ca cineva, oricat de apropiat mi-ar fi, sa stie in orice moment de ce am nevoie sau sa reprezinte solutia la toate problemele mele. Uneori am nevoie de timp pentru mine si imi place ca atunci cand il solicit sa nu fiu nevoita sa dau 100 de explicatii vis-a-vis de asta.
In legatura cu faptul ca un caine nu e constient ca te-ar putea supara sau nu...Asta inseamna ca partenerul este pe deplin constient de asta? Iarasi, imaginea asta mi se pare foarte foarte indepartata de ideea de relatie armonioasa. De ce stam impreuna? Ca sa ducem zi de zi, clipa de clipa o lupta acerba cu noi insine ca sa nu ne suparam unul pe altul? Daca ceea ce facem instictiv e de natura sa ne supere partenerul, atunci ce rost mai are? Inseamna ca reusita relatiei noastre tine de un permanent autocontrol si de o sufocanta inabusire a instictelor...ne mai miram apoi de ce dupa ani si ani ajungem sa ne despartim.
Unde mai este responsabilitatea?
Imaturitate afectiva spuneai...
Omul e o natura foarte egoista, insa de un histrionism fara cusur, mimand un altruism care nu e decat o masca sociala care il prezinta bun, frumos, altruist, generos... Foarte putini isi asuma propriul egoism. Majoritatea isi joaca atat de bine rolul ca ajung sa creada in el.
Ioi! Uite, chestia asta ma intristeaza, zau. Tu vezi in natura umana ceea ce e rau in om, si ceea ce e bun ca fiind de fapt masti, modalitati de a-si ascunde uratenia? Sunt de acord ca e bine ca fiecare om sa-si accepte egoismul, in sensul de a-si descoperi si accepta partea intunecata a fiintei, dar cred ca nu o poate face decat descoperind totodata ceea ce e magnific in el.
Pentru mine omul cu tot ce are in el reprezinta cel mai mare miracol.
Eu vad lucrurile exact invers fata de cum le-ai zugravit tu: Omul este in mod fundamental bun. Ceea ce il schimba, prin aplicarea de masti si interiorizarea comportamnetelor asa-zis dezirabile, este socialul.
Aaaa, si imi doresc pacea universala
Pupici
4
Psihologie / Re: Cine-i seful?
« : 10 Noiembrie, 2007, 12:25:56 a.m. »
Dupa ce am citit ultimul mesaj cu finalul patruped si dupa ce am zambit indelung (multumesc, Minerva, ca ne-ai impartasit aceste detalii gustoase), mi-a dat prin cap urmatoarea chestie:
de ce relatia barbat-femeie este una de putere in timp ce relatia om - catel este de cele mai multe ori una armonioasa si echilibrata?
Adica, cu alte cuvinte, cu ce este mai bun un cutu (a se citi cu tz) decat un barbat, respectiv o femeie, de reuseste sa trezeasca in oamenii pe langa care traieste cele mai sincere si mai autentice sentimente de iubire?
N-o sa te superi niciodata pe cainele tau ca nu a venit la timp la cina. Cainele, la randul lui nu o sa-ti scoata ochii toata saptamana ca ai intarziat l anu stiu ce intalnire. Nu o sa incerci sa-ti faci cainele sa se simta prost ca "a latrat" un pic mai tare decat trebuia la vecinul, iar el nu o sa insiste pana la epuizare sa te joci cu el cand ajungi seara acasa suparat si obosit dupa o zi infernala de munca si nu o sa se bosumfle...ba din contra, dupa ce iti face intampinarea (cu dat din coada, cu ham-ham, cu topait de jur-imprejur si tot tacamul) o sa se duca sa se joace de unul singur, intelegand ca ai nevoie de spatiul tau.
Oare un om de ce nu poate sa faca asta?
E atat de inimaginabil, de utopic ca se pot intalni doi oameni cu atata respect unul pentru celalat dar mai ales pentru ei insisi incat sa-si poata asuma responsabilitatea pentru jumatatea lor de relatie?
Relatiile de tip dealer - persoana dependenta cred ca au mare raspandire, din pacate. Unul da, celalalt primeste. Poate de asta s-a ajuns la un moment dat pana la a se discuta de dragoste ca dependenta. Ori dragostea daca e ce se vrea a fi, e menita sa elibere nu sa subjuge.
Sincer? Cine spune ca e firesc ca intr-o relatie bazata pe iubire sa se puna problema existentei unui "sef", conducator, dealer, cum vreti sa-i spuneti, incurca relatia din iubire cu relatia de dragul relatiei.
de ce relatia barbat-femeie este una de putere in timp ce relatia om - catel este de cele mai multe ori una armonioasa si echilibrata?
Adica, cu alte cuvinte, cu ce este mai bun un cutu (a se citi cu tz
) decat un barbat, respectiv o femeie, de reuseste sa trezeasca in oamenii pe langa care traieste cele mai sincere si mai autentice sentimente de iubire? N-o sa te superi niciodata pe cainele tau ca nu a venit la timp la cina. Cainele, la randul lui nu o sa-ti scoata ochii toata saptamana ca ai intarziat l anu stiu ce intalnire. Nu o sa incerci sa-ti faci cainele sa se simta prost ca "a latrat" un pic mai tare decat trebuia la vecinul, iar el nu o sa insiste pana la epuizare sa te joci cu el cand ajungi seara acasa suparat si obosit dupa o zi infernala de munca si nu o sa se bosumfle...ba din contra, dupa ce iti face intampinarea (cu dat din coada, cu ham-ham, cu topait de jur-imprejur si tot tacamul) o sa se duca sa se joace de unul singur, intelegand ca ai nevoie de spatiul tau.
Oare un om de ce nu poate sa faca asta?
E atat de inimaginabil, de utopic ca se pot intalni doi oameni cu atata respect unul pentru celalat dar mai ales pentru ei insisi incat sa-si poata asuma responsabilitatea pentru jumatatea lor de relatie?
Relatiile de tip dealer - persoana dependenta cred ca au mare raspandire, din pacate. Unul da, celalalt primeste. Poate de asta s-a ajuns la un moment dat pana la a se discuta de dragoste ca dependenta. Ori dragostea daca e ce se vrea a fi, e menita sa elibere nu sa subjuge.
Sincer? Cine spune ca e firesc ca intr-o relatie bazata pe iubire sa se puna problema existentei unui "sef", conducator, dealer, cum vreti sa-i spuneti, incurca relatia din iubire cu relatia de dragul relatiei.
5
Zona liberă / Re: Ce facem cu tabieturile?
« : 09 Noiembrie, 2007, 11:55:29 p.m. »Adaptarea la tabieturile celuilalt e inevitabila intr-o relatie si se face fara sa se realizeze daca respectivul cuplu functioneaza. Cand te uiti pe strada la un cuplu care are ceva ani impreuna constati ca seamana. Practic imprumuta unul din gesturile sau mimica celuilalt si chiar unele idei nu mai poti spune ale cui sunt
Faina treaba asta. Am observat si eu ca partenerii de cuplu incep sa semene foarte mult unul cu altul dupa o perioada relativ lunga. E ciudat..un soi de simbioza morfopsihologica
) Daca e bine sau rau nu pot sa-mi dau cu pararea. In legatura cu tabieturile...cred ca sunt un indicator foarte bun despre personalitatea cuiva. Ma refer in special la inceputurile relatiilor amoroase cand spontaneitatea, prin forta sinceritatii care o alimenteaza, este cea mai importanta. Eu mi-am facut un obicei sa observ un pic tabieturile celuilalt inainte de a ma gandi mai departe.
Orisicum, uneori poate fi incitant sa existe o deosebire foarte mare intre tabieturile a doi oameni. Asta apropos de "adaptarea la tabieturile celuilalt" care este, mai plastic spus, mersul unul catre celalalt, in dansul savuros al descoperirii
6
Ai nevoie de un sfat? / Re: care este antidotul impotriva geloziei? a scapat cineva de gelozie 100%? cum
« : 09 Noiembrie, 2007, 11:32:10 p.m. »
Mai e gelos si cel ce stie ca el poate insela,considerindu-i si pe ceilalti ca el.
Pensees, mi se pare ca ai spus o chestie foarte foarte desteapta.
Privind asa lucrurile, gelozia ne apare ca o proiectie a propriilor nostre tendinte de "alunecare". Cumva tine de bun simt ideea asta: va puteti imagina un om care este impacat cu el insusi si cu viata, care se cunoaste pe sine si se accepta, fara a-si refula dorintele si instinctele dar totusi gelos? Eu nu. Dar un om care, dupa ce si-a descoperit partea intunecata, neputandu-si-o infrunta pe fata, o mascheza prin gelozie - cea mai eficienta moetoda de a pasa "vina" in mainile celuilalt. Devenim gelosi in momentul in care descoperim in noi potentialul de a insela, pentru ca aproape concomitent mai facem o descoperire: ca acest potential poate exista in oricare dintre partenerii nostri.
faza era ca persoana de langa noi sa nu mai dea motive de gelozie si atunci noi nu vom mai avea pentru ce sa fim gelosi
Vrei sa punem pariu?
Probabil ca asa gandesc toti cei ce au credinta ca gelozia este "incurabila"...si am vazut ca sunt destui membri pe forum care au declarat asta.
Revenind oleaca la potentialul ala de a insela...nu m-am lamurit inca din ce s-a scris pana acum daca este nativ sau dobandit. In discutiile voastre se tot vehiculeaza ideea de posesie/proprietate ca stand la baza geloziei...
Chiar sunt curioasa: cati dintre voi cred ca spiritul de posesie face parte din natura umana? Traim ca sa avem? Sau am fost invatati sa ne dorim sa avem ca sa supravietuim (cu riscul sa nu mai traim deplin)?
7
Ai nevoie de un sfat? / Re: care este antidotul impotriva geloziei? a scapat cineva de gelozie 100%? cum?
« : 06 Noiembrie, 2007, 12:54:03 p.m. »Gelozia vine din teama ca nu esti suficient de bun, iar celalalt ar fi dispus oricand sa te inlocuiasca cu altcineva.
Care ar fi solutia? Sa ai incredere in tine ca poti exista si fara celalalt. Sa nu iti fie teama sa pierzi!
...mi se pare just. Subscriu.
Gelozia? E o predispoziţie înnăscută, sau un instinct – cum vreţi să-i ziceţi. Derivă din spiritul de posesiune, accentuat mai ales la mamifere.
...ma dezarmeaza
GeoSteph, te rog frumos sa-mi explici ce vrei sa spui prin spiritul de posesiune ca predispozitie umana.
Si mai departe...
...vezi-te cu 10 ani mai în vârstă, şi de la înălţimea spirituală pe care ţi-o va da vârsta aceea, vezi-te cu 10 ani mai tânăr, când era cât pe ce să faci ceva rău, din motive de… gelozie (care e, crede-mă, o mare prostie. În fond, aşa cum noi bărbaţii ne mai uităm după câte o femeie, de ce, mă rog, n-ar avea acelaşi drept să facă acelaşi lucru şi femeile? Să fim rezon!)
Pana la urma cum sta treaba cu gelozia? Ori e o prostie, ori e inscrisa in codul nostru genetic? Nu mi-e clar...
8
Totul despre iubire / Re: Ce este IUBIREA?
« : 06 Noiembrie, 2007, 12:02:40 p.m. »
Sunt atat de rare momentele in care lasam inima sa vorbesca in locul ratiunii impregnate de stereotipuri si alienate de masti.
Cu totii credem ca intelegem sensul expresiei "iubire neconditionata". De asta ramane doar o expresie...unul dintre multele clisee care ajuta la imbogatirea discursurilor din fata amicilor de bere. Ma gandesc la acele momente in care eu insami m-am lansat in discutii aprinse despre asta. Mi se parea mie ca un atare subiect imi evidentiaza feminitatea si profunzimea si tare mandra eram cand reuseam sa intorc cuvintele pe calea ideilor mele.
As vrea sa va pot privi acum in ochi si sa las energia pe care o eman in mod spontan - energia pura, nealterata, singura purtataore a sentimentelor autentice - sa vorbeasca pentru mine.
In cuvinte se poate spune cam atat:
Iubirea nu judeca si nu incearca sa schimbe, Iubirea accepta si pretuieste.
Opusul iubirii este frica. Din frica apar neincrederea, judecata, gelozia, invidia. In ciuda aparentei, obiectul fricii nu este niciodata in afara noastra...Ne este frica ca nu suntem suficienti de buni, de aceea apare neincrederea care se transforma treptat in gelozie. Ne este frica ca, daca alegem sa intrerupem o relatie, vom pierde acea stabilitate confortabila dar totusi chinuitoare, de aceea apare dorinta de a-l schimba pe cel de langa noi dupa imaginea pe care o avem despre partenerul ideal. Ne este frica ca nu vom fi acceptati pentru ceea ce suntem, de aceea ne modelam personalitatea in concordanta cu ceea ce presupunem ca se asteapta de la noi. Ne este frica de respingere, de aceea cel mai adesea nu avem curajul sa intrebam, ci apelam la asumptii.
Cum putem sa cerem sa fim iubiti, acceptati, cand noi nu ne acceptam pe noi insine? Surprindeti absurdul din situatia asta? Ne respingem pe noi insine, ne supunem judecatii acelei instante a psihicului pe care ne-am format-o in timp cu rol de autocontrol...numai ca la un moment dat devine o voce aparte, un Judecator care loveste nemilos in noi si in ceilalti si care ne condamna iar si iar la o existenta nefericita.
Toate judecatile pe care le aplicam celorlalti, le aplicam in primul rand asupra noastra! Cam asa se formeaza o valoare...La un moment dat in viata, din multele modele de comportament care ni se ofera, optam pentru unul sau altul si il interorizam, il repetam pana devine parte din noi, firecul nostru. Odata devenit valoare, modelul isi pierde sensul, motivatia alegerii initiale se uita. Ramane o imagine pe care o adaugam la suita de aspecte-"trebuie" si la inaltimea careia vom incerca in permanenta si cu disperare sa ne plasam. In acelasi timp vom incerca sa-i "masuram" si pe cailalti dupa aceleasi principii.
Fireste ca printre atatea imagini, unele contradictorii, ne va fi foarte greu sa vedem adevarul. Si totul porneste de la frica.
Curajul nu este ceea ce vedem in filme...supereroi care trec prin foc si sabie ca salveze copilasi si femei aflate in primejdie. Curajul este decizia de a-ti privi propria frica in ochi si de a o topi cu flacara Iubirii, flacara lui Dumnezeu.
Inchei cu un citat care mie imi spune multe. Scuze ca-l redau in engleza...mi se pare ca tradus isi pierde din greutate.
"Our deepest fear is not that we are inadequate. Our deepest fear is that we are powerful beyond measure. It is our light, not our darkness, that frightens us. We ask ourselves, who am I to be brilliant, gorgeous, talented, and fabulous? Actually, who are we not to be? You are a child of God. Your playing small doesn't serve the world. There's nothing enlightened about shrinking so that other people won't feel insecure around you. We are all meant to shine, as children do. We were born to manifest the glory of God that is within us. It's not just in some of us; it's in everyone. And as we let our own light shine, we unconsciously give other people permission to do the same. As we are liberated from our own fear, our presence automatically liberates others." (Marianne Williamson - "A Return to Love: Reflections on the Principles of A Course in Miracles")
Cu totii credem ca intelegem sensul expresiei "iubire neconditionata". De asta ramane doar o expresie...unul dintre multele clisee care ajuta la imbogatirea discursurilor din fata amicilor de bere. Ma gandesc la acele momente in care eu insami m-am lansat in discutii aprinse despre asta. Mi se parea mie ca un atare subiect imi evidentiaza feminitatea si profunzimea si tare mandra eram cand reuseam sa intorc cuvintele pe calea ideilor mele.
As vrea sa va pot privi acum in ochi si sa las energia pe care o eman in mod spontan - energia pura, nealterata, singura purtataore a sentimentelor autentice - sa vorbeasca pentru mine.
In cuvinte se poate spune cam atat:
Iubirea nu judeca si nu incearca sa schimbe, Iubirea accepta si pretuieste.
Opusul iubirii este frica. Din frica apar neincrederea, judecata, gelozia, invidia. In ciuda aparentei, obiectul fricii nu este niciodata in afara noastra...Ne este frica ca nu suntem suficienti de buni, de aceea apare neincrederea care se transforma treptat in gelozie. Ne este frica ca, daca alegem sa intrerupem o relatie, vom pierde acea stabilitate confortabila dar totusi chinuitoare, de aceea apare dorinta de a-l schimba pe cel de langa noi dupa imaginea pe care o avem despre partenerul ideal. Ne este frica ca nu vom fi acceptati pentru ceea ce suntem, de aceea ne modelam personalitatea in concordanta cu ceea ce presupunem ca se asteapta de la noi. Ne este frica de respingere, de aceea cel mai adesea nu avem curajul sa intrebam, ci apelam la asumptii.
Cum putem sa cerem sa fim iubiti, acceptati, cand noi nu ne acceptam pe noi insine? Surprindeti absurdul din situatia asta? Ne respingem pe noi insine, ne supunem judecatii acelei instante a psihicului pe care ne-am format-o in timp cu rol de autocontrol...numai ca la un moment dat devine o voce aparte, un Judecator care loveste nemilos in noi si in ceilalti si care ne condamna iar si iar la o existenta nefericita.
Toate judecatile pe care le aplicam celorlalti, le aplicam in primul rand asupra noastra! Cam asa se formeaza o valoare...La un moment dat in viata, din multele modele de comportament care ni se ofera, optam pentru unul sau altul si il interorizam, il repetam pana devine parte din noi, firecul nostru. Odata devenit valoare, modelul isi pierde sensul, motivatia alegerii initiale se uita. Ramane o imagine pe care o adaugam la suita de aspecte-"trebuie" si la inaltimea careia vom incerca in permanenta si cu disperare sa ne plasam. In acelasi timp vom incerca sa-i "masuram" si pe cailalti dupa aceleasi principii.
Fireste ca printre atatea imagini, unele contradictorii, ne va fi foarte greu sa vedem adevarul. Si totul porneste de la frica.
Curajul nu este ceea ce vedem in filme...supereroi care trec prin foc si sabie ca salveze copilasi si femei aflate in primejdie. Curajul este decizia de a-ti privi propria frica in ochi si de a o topi cu flacara Iubirii, flacara lui Dumnezeu.
Inchei cu un citat care mie imi spune multe. Scuze ca-l redau in engleza...mi se pare ca tradus isi pierde din greutate.
"Our deepest fear is not that we are inadequate. Our deepest fear is that we are powerful beyond measure. It is our light, not our darkness, that frightens us. We ask ourselves, who am I to be brilliant, gorgeous, talented, and fabulous? Actually, who are we not to be? You are a child of God. Your playing small doesn't serve the world. There's nothing enlightened about shrinking so that other people won't feel insecure around you. We are all meant to shine, as children do. We were born to manifest the glory of God that is within us. It's not just in some of us; it's in everyone. And as we let our own light shine, we unconsciously give other people permission to do the same. As we are liberated from our own fear, our presence automatically liberates others." (Marianne Williamson - "A Return to Love: Reflections on the Principles of A Course in Miracles")
10
Mitologie / Re: Divinul din noi
« : 01 Noiembrie, 2007, 03:29:44 p.m. »
Nu mi se pare ca spiritul ludic anuleaza sau altereaza in vreun fel scanteia divina, ba din contra, o potenteaza si o plasticizeaza. Vezi copiii, in care scanteia divina este cel mai evidenta.
Jocul, ca activitate, are ceva din acea puritate cu care asociem ideea de divinitate.
Apoi, despre masura in care Brahma s-a lasat sau nu fentat de Maya ar fi prea lunga si chinuitaore pentru mine...asa ca nu bag
11
Psihologie / Re: Nu esti mai peşte dacă iţi faci barcă şi treci râul...
« : 01 Noiembrie, 2007, 03:09:54 p.m. »
ok, m-a luat valul.
uit catodata cu cata usurinta si cu ce nerusinata (un adjectiv pe care mi-l asum acum) franchete ma pot lega de un cuvant.
Lasand exaltarile lingvistice la o parte, ai dreptate ca pe undeva, in ceea ce ne-am obisnuit sa consideram a fi mersul firesc al lucrurilor, intervine o urma de nedreptate. Daca scopul scuza mijloacele uneori, macar sa stim sa ne definim scopul..Ori, printre atatea si atatea descoperiri si cuceriri stiintifice, devine dificil, chiar si pentru o minte agera (sau poate mai ales pentru ea) sa mai vada granita dintre umanitate si ipocrizie.
Cred ca nu intamplator mintile agere de pe forum care ti-au raspuns la apel au tins sa adopte un ton comic. Cam asta e atitudinea care urmeaza perplexitatii din fata acceptarii unei nedreptati ca si o stare de fapt.
Spunea cineva ca prefera sa vada ceea ce e bun si frumos in activitatea omului contemporan. Si eu cred ca, de unde ma aflu, asta e cel mai intelept lucru pe care pot sa-l fac.
uit catodata cu cata usurinta si cu ce nerusinata (un adjectiv pe care mi-l asum acum) franchete ma pot lega de un cuvant.
Lasand exaltarile lingvistice la o parte, ai dreptate ca pe undeva, in ceea ce ne-am obisnuit sa consideram a fi mersul firesc al lucrurilor, intervine o urma de nedreptate. Daca scopul scuza mijloacele uneori, macar sa stim sa ne definim scopul..Ori, printre atatea si atatea descoperiri si cuceriri stiintifice, devine dificil, chiar si pentru o minte agera (sau poate mai ales pentru ea) sa mai vada granita dintre umanitate si ipocrizie.
Cred ca nu intamplator mintile agere de pe forum care ti-au raspuns la apel au tins sa adopte un ton comic. Cam asta e atitudinea care urmeaza perplexitatii din fata acceptarii unei nedreptati ca si o stare de fapt.
Spunea cineva ca prefera sa vada ceea ce e bun si frumos in activitatea omului contemporan. Si eu cred ca, de unde ma aflu, asta e cel mai intelept lucru pe care pot sa-l fac.
12
Psihologie / Re: Nu esti mai peşte dacă iţi faci barcă şi treci râul...
« : 01 Noiembrie, 2007, 02:45:50 p.m. »
Iulian, ce te face sa crezi ca ar vrea cineva sa fie mai peste? Nu cred ca asta e motivul pentru avantul "nerusinat" al tehnicii, de care faci vinovata rasa umana.
Daca vrei sa acuzi omul de ceva poti cel mult sa-l acuzi ca vrea sa aiba pestele.
Ce povestesti tu, daca ar fi vorba de o incununare a lui "a fi", ar deveni chiar un motiv de lauda (presupunand ca am putea sa rezistam tentatiei de blabare a ingamfarii anumitor oameni). Dar probabil ca te refereai mai degraba la motivatia lui "a avea", pe care ne-o cultivam cu scrupulozitate de ceva vreme incoace...dar asta tot nu justifica suparea cuiva care nu are nimic de-a face cu atari porniri, asa ca tine
Daca vrei sa acuzi omul de ceva poti cel mult sa-l acuzi ca vrea sa aiba pestele.
Ce povestesti tu, daca ar fi vorba de o incununare a lui "a fi", ar deveni chiar un motiv de lauda (presupunand ca am putea sa rezistam tentatiei de blabare a ingamfarii anumitor
oameni). Dar probabil ca te refereai mai degraba la motivatia lui "a avea", pe care ne-o cultivam cu scrupulozitate de ceva vreme incoace...dar asta tot nu justifica suparea cuiva care nu are nimic de-a face cu atari porniri, asa ca tine
13
Nou veniţi / Re: Bine v-am regasit
« : 01 Noiembrie, 2007, 02:06:02 p.m. »
da, exact la regasire ma gandeam si eu dupa ce am postat ultimul mesaj, numai ca intr-un alt sens
Ma bucura mult modul in care ma intampinati. Multumesc inca o data.
Ma bucura mult modul in care ma intampinati. Multumesc inca o data.
14
Mitologie / Divinul din noi
« : 01 Noiembrie, 2007, 02:00:53 p.m. »
Intr-un mit indian se povesteste cum, intr-o zi, zeul Brahma decide sa se joace, dar isi da seama ca nu are cu cine asa ca purcede sa-si indulceasca eternitatea creandu-si o partenera, pe frumoasa Maya.
Intruchipare a receptivitatii feminine, Maya isi dezvolta imediat un gust fin pentru joc. Astfel, intr-o zi ii propune lui Brahma un nou joc, cu conditia ca el sa faca tot ce spune ea. Brahma consimte.
La indemnul Mayei, Brahma creeaza soarele si stelele, pamantul si animalele. Aruncand o privire asupra rezultatului, Maya nu-si poate stapani bucuria in fata frumusetii lumii si, exaltata, ii cere lui Brahma:
"Acum vreau sa creezi un animal atat de inteligent si de constient incat sa poata aprecia frumusetea creatiei tale". Si Brahma a creat omul.
"Foarte bine! Acum urmeaza cea mai frumoasa prte a jocului" spune ea si incepe sa-l taie pe Brahma in mii si milioane de bucati. Dupa ce pune cate o bucata din Brahma in fiecare om, ii spune acestuia: "Acum te voi face sa uiti cine esti, iar tu vei incerca sa te regasesti".
Se zice ca jocul zeilor continua si astazi. Brahma este acolo, inauntrul fiecaruia dintre noi, iar Maya (Visul) ne impiedica se ne amintim cine suntem.
(adaptare dupa o istorisire din "The Mastery of Love" de Don Miguel Ruiz)
Intruchipare a receptivitatii feminine, Maya isi dezvolta imediat un gust fin pentru joc. Astfel, intr-o zi ii propune lui Brahma un nou joc, cu conditia ca el sa faca tot ce spune ea. Brahma consimte.
La indemnul Mayei, Brahma creeaza soarele si stelele, pamantul si animalele. Aruncand o privire asupra rezultatului, Maya nu-si poate stapani bucuria in fata frumusetii lumii si, exaltata, ii cere lui Brahma:
"Acum vreau sa creezi un animal atat de inteligent si de constient incat sa poata aprecia frumusetea creatiei tale". Si Brahma a creat omul.
"Foarte bine! Acum urmeaza cea mai frumoasa prte a jocului" spune ea si incepe sa-l taie pe Brahma in mii si milioane de bucati. Dupa ce pune cate o bucata din Brahma in fiecare om, ii spune acestuia: "Acum te voi face sa uiti cine esti, iar tu vei incerca sa te regasesti".
Se zice ca jocul zeilor continua si astazi. Brahma este acolo, inauntrul fiecaruia dintre noi, iar Maya (Visul) ne impiedica se ne amintim cine suntem.
(adaptare dupa o istorisire din "The Mastery of Love" de Don Miguel Ruiz)
15
Totul despre iubire / Re: Ce este IUBIREA?
« : 01 Noiembrie, 2007, 01:29:09 p.m. »
Inca ceva:
de cate ori vom cauta iubirea in afara noastra, tot e atatea ori vom esua lamantabil pe tarmul intunecat al tristetii. Cand gandim ca iubirea noastra si, implicit, fecirea, sta in mainile sau in privirele persoanei pe care am decis sa o numim iubit/iubita, ne negam dreptul la stralucire.
de cate ori vom cauta iubirea in afara noastra, tot e atatea ori vom esua lamantabil pe tarmul intunecat al tristetii. Cand gandim ca iubirea noastra si, implicit, fecirea, sta in mainile sau in privirele persoanei pe care am decis sa o numim iubit/iubita, ne negam dreptul la stralucire.
Pagini: [1] 2