Andrada, iartă-mi destăinuirea: ţi-am privit cu atenţie roua ochilor, care par că-ţi alunecă pe obraz, apoi stropii de rouă de pe tivul frunzei, care par că dintr-o clipă în alta se vor aduna pe frunza de dedesubt – o oră, sau poate mai mult, până când m-am cufundat, cu adevărat, în lacrimile tale.
În fine, când, în sfîrşit, m-am dezemeticit din visarea care pusese stăpânire pe mine, poate din cauza flash-ului de la coada ochiului tău (frumos), şi-am recitit titlul topicului, am fost cât pe ce să-ţi răspund că-n sufletul meu eşti tu – într-atâta frumuseţe şi gingăşie am simţit în aranjamentul imaginilor faţă-n faţă, ce-ai postat. Şi, crede-mă, pentru o clipă am crezut că mi-au crescut aripi şi-am devenit înger, pentru că, nu ştiu dacă ştii, îngerii beau numai lacrimi – lacrimi de bucurie, lacrimi de fericire; niciodată lacrimi de supărare…
Felicitări, fată dragă!