La cei nou veniti, va spun, sunteti bineveniti !
Sa fiti voiosi, sa fiti iubiti.
Si acum, daca imi permiteti, sa imi termini povestioara in aceasta seara....
Cavalerul cel cu par intunecat, se lasa prada inimii si cazu in mrejele iubirii fata de printesa... jurandu-i dragoste, se lega de ea pe vesnicie.
Insa el nu stia ca prietenul sau cu par balai o iubea pe aceeasi printesa... si inca o iubea de mai demult.De ar fii stiut, poate ca nici n-ar fii intrat in vorba cu ea... dar el asta nu avea de unde sa stie.
Iar printesa, sfioasa ca o tanara fecioara, arareori vorbea despre admiratorii ei, care numai putini nu erau.
In ziua urmatoare, cavalerul balai se duse la printesa, si ii ceru si el dragostea... printesa nu stiu ce sa faca.Fugi repede in palat, si ceru sfatul matusei ei, care era o femeie inteleapta.
-Matuso, pe care dintrea acesti doi viteji sa ii aleg ?
-Pai fiica mea, sa il alegi pe cel ce l-ai iubit si la cunoscut dintai, caci asa se cuvine a se face.
Si printesa fugi, si se jura cu dragoste cavalerului cu par balai... si se cununara far` de stirea regelui, la un preot, apoi au mers de s-au iubit intr-o padure... Si in timp ce ei doi se iubeau, cavalerul cu par ca pana corbului trecu pe acolo, si ii vazu... nici sa fii primit un cutit in inima, ca nu l-ar fii putut durea mai tare... Se simtea tradat, atata de printesa, cat si de cel pe care il crezuse cel mai bun prieten... Nimeni nu l-a mai vazut un timp indelungat de atunci... se spune ca pribegea noaptea prin padurile intunecate, incercand sa desluseasca divinele soapte ale stelelor si ale cerului... incercand sa inteleaga de ce a fost soarta asa de cruda cu el...
Si veni iarasi o vreme grea pentru tara... un imparat de la miazanoapte isi aduna ostirea si porni de tabara de la hotare, lasand in urma sa o dara mare de sange si de foc.
Cavalerul cel balai, ajuns acum print , urma sa conduca sarja impotriva dusmanilor.Veni pe camp, cu steaguri, cu lanci, cu puzderie de oameni , de cai, de calareti, asteptand sa apare dusmanul...
Asteptand dintr-o clipa intr-alta inceperea luptei, ostenii bagara de seama, ca un mic nor de praf aparul in zare... era un calaret, cu calul negru, si cu par ca pana corbului.Printul cel balai, isi recunoscu tovarasul de altadata, si se duse a il imbratisa.El isi cautase multa vreme tovarasul, nu stiuse de ce a plecat.